ICCJ. Decizia nr. 4742/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4742/2008

Dosar nr. 7428/2/2007

Şedinţa publică din 16 decembrie 200.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 24 octombrie 2007, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu I.G.P.F., constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de acordare a sporului de fidelitate de până la 20% din salariu pentru anul 2005, precum şi a primei de concediu aferentă anilor 2004 şi 2005 şi obligarea pârâtului să-i plătească aceste drepturi băneşti, actualizate cu indicele de inflaţie.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în perioada pentru care solicită drepturile băneşti, şi-a desfăşurat activitatea ca poliţist de frontieră în cadrul I.G.P.F. şi, în această calitate, era îndreptăţit, potrivit art. 6 şi art. 37 pct. 2 din OG nr. 38/2003 la un spor de fidelitate lunar de până la 20% din salariul de bază şi, anual, la o primă de concediu.

A mai menţionat că, deşi plata acestor drepturi a fost suspendată prin legi succesive, anularea lor nu este posibilă, faţă de dispoziţiile Codului Muncii şi ale Constituţiei, fiind vorba despre un drept câştigat.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1494 din 14 mai 2008, a respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârât, ca neîntemeiată, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004, 2005 şi a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în temeiul prevederilor art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 şi art. 6 din acelaşi act normativ, împrejurarea că aceste dispoziţiile legale au fost suspendate o anumită perioadă neavând influenţă asupra existenţei drepturilor, efectul suspendării fiind doar de amânare a exercitării acestor drepturi, iar nu de anulare a lor.

Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul I.G.P.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., casarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.

Recurentul a susţinut că, în mod nelegal, s-a admis acţiunea, arătând, în esenţă că, prin O.U. G. nr. 118/2004 şi prin legi succesive ale bugetului de stat au fost suspendate prevederile art. 6 din OUG nr. 38/2003, astfel încât nu exista temei legal şi nici fonduri pentru acordarea drepturilor solicitate.

S-au invocat, de asemenea, dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, potrivit cărora, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată, cu indicarea duratei suspendării, care în cauză a fost până la 31 decembrie 2005.

Recursul pârâtului este nefondat.

Prin OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, s-a instituit dreptul poliţiştilor de a primi, pe lângă îndemnizaţia de concediu şi o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, precum şi un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază acestor drepturi.

Este adevărat că, acordarea acestor drepturi prin prevederile legale sus menţionate, a fost suspendată în anii 2001-2006 prin dispoziţii normative succesive însă, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, suspendarea nu echivalează cu înlăturarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziţie legală, prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.

Nu se poate considera că suspendarea drepturilor în perioada respectivă echivalează cu inexistenţa lor în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

De asemenea, neprevederea în continuare a acestor drepturi recunoscute şi garantate, nu poate înlătura existenţa lor anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României, privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Astfel de drepturi nu pot fi considerate că nu au existat, întrucât s-ar ajunge la situaţia, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conţinut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

E de precizat şi că, prin OUG nr. 146/2007, intrată în vigoare la 20 decembrie 2007, s-a aprobat plata primelor de concediu suspendate în perioada 2001-2006, astfel încât nu se poate susţine nici că dreptul la acţiune cu privire la aceste sume ar fi prescris.

În concluzie, faţă de cele expuse şi în temeiul art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D.

Respinge recursul declarat de pârâtul I.G.P.F. împotriva sentinţei civile nr. 1494 din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4742/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs