ICCJ. Decizia nr. 4738/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4738/2008
Dosar nr. 1384/35/200.
Şedinţa publică din 16 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 82 din 19 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, a fost admisă în parte, astfel cum a fost precizată, acţiunea formulată de numitul P.I., în contradictoriu cu: Consiliul local al comunei Sârbi judeţul Bihor, Primarul comunei Sârbi şi Guvernul României.
S-a dispus anularea parţială a HG nr. 970 din 5 septembrie 2002, Anexa nr. 79 poziţia nr. 70 referitor la suprafaţa de 500 mp denumită „teren aferent puţ".
S-a dispus anularea parţială a hotărârii nr. 32 din 19 august 1999, Anexa 1 Inventar poziţia nr. 64 emisă de Consiliul local Sârbi referitor la acelaşi teren.
S-a luat act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere privind revocarea celor două hotărâri de către pârâţii emitenţi.
A fost respins capătul de cerere privind: obligarea primilor doi pârâţi de a nu ocupa sau nu începe vreo lucrare pe terenul în discuţie înainte de a se conforma dispoziţiilor Legii nr. 33/1994.
A fost respinsă excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia, că HG nr. 970/2002 are natura unui act administrativ normativ, astfel încât poate fi atacat oricând, iar nu doar în termenul de 6 luni ori de un an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Asupra fondului, instanţa a reţinut în fapt: că reclamantul este proprietarul unui teren intravilan în suprafaţă de 12.771 mp, aferent casei sale din Burzuc nr. 415 comuna Sârbi, înscris în C.F. 911 Burzuc, nr. top 63,64,65,66; că pe terenul proprietatea reclamantului de la nr. top 65 se află un puţ de foraj, la o distanţă de 18,42 m faţă de drumul comunal 427, astfel cum rezultă din documentaţia cadastrală; că acelaşi teren apare în cele două hotărâri atacate, deşi nu este identificat topografic ca aparţinând domeniul public al comunei Sârbi, satul Burzuc şi nu există documente legale care să ateste modul în care terenul a fost trecut în proprietatea statului.
În drept, instanţa a reţinut că temeiul juridic al HG nr. 970/2002 îl constituie art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, dar şi art. 23 care supune acest act controlului în contenciosul administrativ, indiferent dacă el este unul declarativ sau constitutiv de drepturi.
A statuat instanţa ca actul final care stabileşte calitatea bunurilor incluse în hotărârea consiliului local şi care are forţă juridică superioară este hotărârea Guvernului, astfel încât nu are relevanţă dacă, anterior, reclamantul nu a contestat-o pe cea a consiliului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă pârâtul Guvernul României, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru.
În motivarea cererii, recurentul reiterează excepţia tardivităţii acţiunii, arătând că instanţa de fond a calificat în mod greşit actul ca fiind normativ.
Arată recurentul că hotărârea care atestă domeniul public este un act individual, deoarece se adresează unui subiect determinat, în speţă comuna Sârbi din judeţul Bihor, iar, ca urmare, acţiunea de faţă este tardivă, sub incidenţa textului imperativ al art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte sentinţa în considerentele asupra fondului, recurentul o critică drept nelegală, întrucât a ignorat faptul că, anterior atacării HG nr. 970/2002, reclamantul ar fi trebuit să atace hotărârea consiliului local care a stat la baza ei.
De asemenea, arată recurentul că hotărârea de însuşire a inventarelor bunurilor unei comune este un act administrativ fără efecte asupra proprietăţii private a altor persoane, iar Guvernul doar atestă inventarul domeniului public de interes local, dar nu inventariază el însuşi acele bunuri şi nici nu are dreptul să cenzureze inventarierea în conţinutul ei.
Recursul se fondează, sentinţa urmânda fi casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instaţe, pentru următoarele motive:
1. Instanţa de fond a calificat în mod greşit Hotărârea Guvernului atacată de reclamant ca act administrativ normativ.
Actul administrativ normativ cuprinde reglementări formulate abstract şi impersonal care au caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecte de drept sau de situaţii care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie.
Un asemenea act determină numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, şi nu pe fiecare beneficiar în parte al acestuia.
În speţă, hotărârea Guvernului atacată nu intră sub incidenţa caracterizării de mai sus. Ea atestă o anumită sferă de bunuri imobile individuale evidenţiate într-un inventa.
şi aparţinând unui subiect de drept determinat: comuna Sârbi din judeţul Bihor.
Ca urmare, calificarea corectă a hotărârii atacate este cea de act administrativ individual, ceea ce face incidente dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu privire la termenul de formulare a acţiunii în contencios administrativ.
Cum, în speţă, prima instanţă a respins excepţia de tardivitate pe bază de „fine de neprimire" decurgând din natura actului atacat, în cursul soluţionării cauzei nu s-au administrat nici probe cu privire la data la care reclamantul a luat cunoştinţă de hotărârea atacată. Din actele şi lucrările dosarului de fond nu rezultă nici măcar incidental o asemenea dată şi, chiar dacă ar fi fost consemnată, ea nu putea fi luată în considerare în recurs pentru a soluţiona cauza pe excepţia tardivităţii, căci părţile ar fi fost astfel private de un grad de jurisdicţie.
Ca urmare, se impune casarea sentinţei sub incidenţa at. 312 alin. (5), teza I C. proc. civ., pentru ca instanţa de rejudecare să soluţioneze în fond excepţia de tardivitate.
2. În ipoteza în care excepţia va fi soluţionată prin respingere, instanţa de rejudecare va trebui ca, în temeiul art. 129 alin. (4) C. proc. civ., să pună în dezbaterea părţilor împrejurarea de fapt că, din actele depuse în cauză nu rezultă fără nicio îndoială că terenul menţionat în inventar şi apoi atestat s-ar suprapune cu cel evidenţiat în C.F. nr. 911 Burzuc nr. top 65 ca proprietate a reclamantului.
Memoriul tehnic, raportul geofizic, C.F. şi fotografiile depuse de reclamant nu sunt de natură a înlătura orice dubiu, întrucât nu consemnează nimic asupra datei instalării şi a proprietarului puţului de foraj aflat pe terenul în litigiu şi nici asupra vecinătăţilor terenului din parcela 65 pe care reclamantul l-a primit prin donaţie în anul 1995. Toate aceste aspecte vor putea fi lămurite numai printr-o expertiză topo-cadastrală a cărei necesitate va fi pusă în discuţie reclamantului (ca titular al acţiunii) şi pârâţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 82/CA/2008 – PI din 19 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceiaşi instanţă, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4737/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4739/2008. Contencios → |
|---|
