ICCJ. Decizia nr. 4750/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4750/2008
Dosar nr. 2472/2/200.
Şedinţa publică din 16 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 aprilie 2008, reclamanta SC L.T.I. SRL Bragadiru a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., suspendarea executării silite a deciziei de impunere nr. 157 din 14 aprilie 2008, emisă de pârâtă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 13108 din 11 aprilie 2008, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea acestor acte.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin Decizia de impunere menţionată, i s-a stabilit în sarcină obligaţia de plată a sumei de 5.422.104 lei reprezentând TVA şi accesorii, iar împotriva acestei decizii a formulat plângere administrativă.
A mai susţinut că, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, condiţia cazului bine justificat este realizată prin aceea că actele administrative în cauză sunt nelegale, întrucât nu există prevederi legale care să condiţioneze acordarea dreptului de deducere TVA de prezentarea la control a furnizorilor săi, iar condiţia pagubei iminente este îndeplinită prin faptul că executarea sumei stabilite ar duce la blocarea activităţii societăţii şi la imposibilitatea respectării contractelor în derulare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1512 din 14 mai 2008, a admis acţiunea şi a suspendat executarea deciziei de impunere nr. 157/2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 13108/2008 emise de pârâtă, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anularea acestor acte.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în cauză fiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind existenţa unui caz bine justificat şi cea a producerii unui prejudiciu iminent.
În opinia instanţei, stabilirea creanţei bugetare în discuţie în sarcina reclamantei a avut la bază atitudinea culpabilă a furnizorilor de mărfuri ai reclamantei or, până la analizarea legalităţii actelor administrativ fiscale, există o aparenţă de nelegalitate a acestor acte, urmând a se stabili dacă societatea reclamantă avea obligaţia de a verifica exigibilitatea furnizorilor săi şi această aparenţă de nelegalitate ar reprezenta un caz bine justificat pentru suspendare.
În ceea ce priveşte iminenţa producerii unei pagube, prima instanţă a apreciat că efectele fireşti ale actelor administrativ fiscale în discuţie sunt păgubitoare şi pot bloca activitatea societăţii reclamante, cu consecinţe grave şi pe planul social, al forţei de muncă.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta A.N.A.F., formulând critici pe care le-a încadrat în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că prima instanţă a reţinut fără nici o bază că Decizia de impunere are o aparenţă de nelegalitate. Simplul fapt al contestării actului fiscal nu denotă nelegalitatea acestuia şi, în lipsa altor elemente concrete, nu se poate face o atare afirmaţie.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie la care se referă art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta arată că în speţă nu s-a demonstrat caracterul de nereparat al prejudiciului. De altfel, intimata este mare contribuabil, având cifra de afaceri mai mare sau egală cu 70 milioane lei (RON), şi în atare situaţie, susţine recurenta, suma cuprinsă în Decizia de impunere reprezintă mai puţin de 10% din volumul cifrei de afaceri.
În cadrul probei cu înscrisuri, admisibilă în recurs conform art. 305 C. proc. civ., recurenta a depus în extras indicatorii financiari, conform bilanţului depus pe anul 2006 ai agentului economic SC L.T.I. SRL, Bragadiru, precum şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie.
Intimata SC L.T.I. SRL, Bragadiru nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate de către recurenta A.N.A.F., precum şi sub toate aspectele potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Cererea de suspendare soluţionată de curtea de apel în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 are ca obiect Decizia nr. 154 din data de 14 aprilie 2008 de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă de A.N.A.F., D.G.A.M.C., Activitatea de Inspecţie Fiscală, prin care, soluţionând decontul de T.V.A. cu sume negative cu opţiune de rambursare s-a stabilit în sarcina intimatei–reclamante SC L.T.I. SRL, Bragadiru un debit de 2.948.708 lei – T.V.A. stabilită suplimentar şi 2.473.396 lei – obligaţii fiscale accesorii.
Cele două condiţii prevăzute de textul de lege menţionat, a căror îndeplinire este contestată de recurentă vizează „cazul bine justificat" şi „paguba iminentă", noţiuni definite de art. 2 alin. (1) lit. t), respectiv lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la prima condiţie, Înalta Curte consideră că existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută numai dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Or, fără a antama fondul litigiului, se observă că aparenta nelegalitate a actului administrativ fiscal, dedusă de Curtea de apel din împrejurarea că intimata nu cunoştea situaţia financiară a furnizorilor săi, nu poate fi reţinută.
Potrivit prevederilor art. 1512 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, beneficiarul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul, dacă factura prezintă deficienţele la care se referă textul de lege. Cum în raportul de inspecţie fiscală nr. 13108 din 11 aprilie 2008 s-a reţinut că un număr de 47 de furnizori ai intimatei s-au sustras de la control, că facturile întocmite cuprind mai multe elemente care nu pot fi verificate, neputându-se stabili realitatea livrării mărfii, rezultă că nu s-a răsturnat prezumţia de legalitate de care se bucură Decizia de impunere examinată.
În fine, nici cea ce-a doua condiţie cerută de lege nu este îndeplinită în cauză.
Recurenta a probat că raportat la cifra de afaceri a intimatei, care este mare contribuabil potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 753/2006, de 70.000.000 lei, debitul total de 5.422.104 lei, reprezintă mai puţin de 10% aşa încât nu ar putea antrena perturbarea gravă a activităţii societăţii comerciale.
În orice caz, intimata-reclamantă nu a combătut în niciun mod susţinerile recurentei, iar în faţa primei instanţe, în privinţa îndeplinirii acestei condiţii, s-a limitat la a invoca „inexistenţa lichidităţilor la sfârşitul zilei".
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2009 şi art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. se va admite recursul şi se va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 1512 din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi, în fond, respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4747/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4754/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
