ICCJ. Decizia nr. 4757/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4757/2008
Dosar nr. 682/64/200.
Şedinţa publică din 16 decembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 24 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 2530/62/2007, s-a dispus trimiterea spre repartizare în sistem aleatoriu la un complet de fond din cadrul aceleiaşi instanţe a excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) lit. a), c) şi d) din Decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004: „a actelor de desemnare/comunicare" a deciziei menţionate pentru 2004 şi 2005, precum şi a tuturor textelor din decizie, prin care se stabileşte că facilităţile încetează la 31 decembrie 2004, respectiv 31 decembrie 2005, excepţie invocată de reclamanta C.F., în contradictoriu cu pârâtele SC R. SA Bucureşti, SC R. SA, D.T. Braşov, şi A.N.R.C.T.I. (în prezent, A.N.C.).
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 108/F din 3 septembrie 2008, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată de pârâta A.N.R.C. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa prevederilor art. 4 alin. (1), art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 7 alin. (7) din OUG nr. 134/2006.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta C.F., invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta susţine că prima instanţă a interpretat excesiv de formalist dispoziţiile art. 7 alin. (7) din OUG nr. 134/2006. Considerând că au fost ignorate prevederile art. 4 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta solicită casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov, în raza căreia îşi are domiciliul.
Prin întâmpinările formulate, intimatele SC R. SA şi A.N.C. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că prima instanţă a stabilit corect instanţa competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate invocată.
Competenţa specială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti în materia examinată este de ordine publică, astfel încât, susţin intimatele, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 referitoare la competenţa teritorială alternativă nu sunt aplicabile.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivului de recurs expus, ce poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., a întâmpinărilor, precum şi, potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) lit. a), c) şi d) din Decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004 privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice, publicată în M.Of., Partea I, nr. 750 din 18 august 2005, precum şi a „actelor de desemnare/comunicare pentru 14 septembrie 2004 şi 16 septembrie 2005 ale aceleiaşi decizii" a fost invocată de recurenta-reclamantă într-o cauză aflată în recurs pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
„Legalitatea unui act administrativ….poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheierea motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza".
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind sesizată în primă instanţă cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocate a stabilit în mod legal că instanţa de contencios administrativ competentă este Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Această concluzie rezultă cu claritate din prevederile art. 7 alin. (7) din OUG nr. 134/2006 privind înfiinţarea ANRCTI, în vigoare la data soluţionării excepţiei de necompetenţă, dispoziţii preluate de actualul art. 8 alin. (7) din OUG nr. 106/2008 privind înfiinţarea A.N.C., potrivit cu care legalitatea deciziilor preşedintelui A.N.C. emise în exercitarea atribuţiilor sale de organ al administraţiei publice de specialitate în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale, inclusiv cele adoptate în conformitate cu art. 20 alin. (3) din OG nr. 34/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 527/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sunt supuse controlului de legalitate al Curţii de Apel Bucureşti.
Dispoziţia legală indicată conţine o normă de competenţă teritorială exclusivă care, fiind cuprinsă într-un act normativ special în raport cu Legea nr. 554/2004, ce reglementează cadrul general al contenciosului administrativ, se aplică cu prioritate.
Aşa fiind, teza recurentei privind rezolvarea excepţiei de necompetenţă teritorială în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, este lipsită de suport, contravenind principiului potrivit căruia legea specială derogă de la legea generală.
Pentru acest considerent, în temeiul art. 158 alin. (3) şi art. 312 alin. (1), ambele C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta C.F. împotriva sentinţei civile nr. 108/F din 3 septembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4756/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4758/2008. Contencios → |
|---|
