ICCJ. Decizia nr. 4775/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4775/2008
Dosar nr. 428/35/200.
Şedinţa publică din 16 decembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 99/CA/2008-PI din 2 iunie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P. SRL Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., dispunând anularea deciziei nr. 354 din 6 decembrie 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită decizie de restituire a sumei de 488.153 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 4043 din 27 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost anulate, în parte, procesul-verbal nr. 1 din 6 ianuarie 2004 emis de D.G.F.P. Satu Mare şi Decizia nr. 74 din 22 martie 2004 emisă de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la suma totală de 52.186.065.996 lei ROL, reprezentând impozit asupra veniturilor obţinute de persoane nerezidente, majorări dobânzi şi penalităţi, precum şi măsura diminuării impozitului pe profit virat suplimentar.
Pe parcursul acestui proces, D.G.F.P. Satu Mare a mai emis decizii prin care a calculat obligaţii accesorii obligaţiilor principale anulate, în sumă totală de 4.881.452.431 lei ROL.
Prin Decizia de restituire nr. 31764 din 25 ianuarie 2006, s-a dispus restituirea numai a sumelor care au fost trecute în Decizia instanţei supreme, refuzându-se restituirea sumelor calculate ca fiind accesorii la debitul anulat.
Contestaţia reclamantei împotriva deciziei de respingere a restituirii contestaţia, invocându-se aceeaşi motivare ca şi prin întâmpinarea depusă de pârâtă.
Problema juridică dedusă judecăţii, se arată în considerentele hotărârii recurate, este aceea de a se stabili dacă organul fiscal este obligat să restituie accesorii calculate pe parcursul soluţionării unui proces pentru anularea datoriilor fiscale şi pentru care s-au calculat accesorii, respectiv dacă pentru fiecare act emis privind plata dobânzilor şi penalităţilor aferente unui capital inexistent reclamanta trebuie să parcurgă toată procedura administrativă şi a instanţei de judecată sau dacă, odată capitalul anulat, accesoriile pot fi restituite, fără ca partea să parcurgă procedura fiscală pentru accesorii calculate ulterior.
Or, reţine instanţa de fond, este un principiu de drept consacrat, conform căruia accesoriul urmează soarta principalului şi, astfel, ori de câte ori nu există o datorie, nu există nici accesoriile (majorări, penalităţi sau dobânzi) acestui capital, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 113 alin. (1) din OG nr. 92/2003, care prevăd posibilitatea restituirii sumelor plătite în plus faţă de obligaţia fiscală, precum şi a celor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Aceste dispoziţii legale nu condiţionează, arată prima instanţă, prezentarea vreunei hotărâri judecătoreşti prin care să se stabilească faptul că sumele s-au plătit în plus faţă de obligaţia fiscală sau că sumele s-ar fi plătit ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, este însă incontestabil şi s-a constatat prin hotărâre judecătorească împrejurarea că suma reprezentând capitalul s-a reţinut a fi datorată de reclamantă, ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, faţă de această hotărâre judecătorească plata accesoriilor calculate, aferente unui capital inexistent, fiind o plată făcută în plus faţa de obligaţia fiscală şi trebuind să fie restituită, fără a fi condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti distincte pentru această sumă.
Arată instanţa de fond că, pentru a evita interpretarea rigidă a dispoziţiilor legale practicate de organele fiscale cu privire la accesoriile calculate unui capital inexistent, în prezent, prin OUG nr. 19/2008 s-a introdus un aliniat nou la art. 47 C. proCod Fiscal, care prevede că „desfiinţarea totală sau parţială, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage desfiinţarea totală sau parţială a actelor administrative prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor principale anulate".
Deşi acest text nu exista la data soluţionării contestaţiei reclamantei, se arată în considerentele sentinţei atacate, din interpretarea logică a prevederilor art. 113 din acelaşi cod rezultă că, atâta timp cât creanţa principală nu există, orice accesoriu plătit este o creanţă nedatorată şi trebuia să fie restituită.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, care a invocat în mod generic prevederile art. 3041 C. proc. civ., invocând critici care vizează soluţionarea fondului cauzei şi susţinând, în esenţă, că soluţia Curţii de apel este netemeinică şi nelegală, organul fiscal procedând în mod legal la respingerea cererii de restituire a sumei de 488.153 lei reprezentând accesorii la debitorul principal în sumă de 5.218.607 lei.
Astfel, susţine autoritatea fiscală, obiect al Deciziei nr. 4043 din 27 iunie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, l-a format doar suma de 5.218.607 lei care reprezintă debitul principal, iar nu şi suma de 488.153 lei, care reprezintă accesoriile aferente debitului principal, calculate prin Deciziile nr. 346, 347, 348 şi, respectiv, 349 emise la data de 22 iunie 2005, acte administrativ fiscale care nu au fost contestate în procedura reglementată de prevederile Codului de procedură fiscală, aprobat prin OG nr. 92/2003.
Or, mai susţine autoritatea fiscală, din interpretarea prevederilor art. 113 alin. (1) C. proCod Fiscal, rezultă că, în materia restituirii de sume de la bugetul de stat, este obligatorie existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile sau a unei decizii de soluţionare emisă în procedura prealabilă care să constate că plata este nedatorată.
Societatea comercială intimată a formulat întâmpinare prin care, pe de o parte a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi, pe de altă parte, a cerut respingerea acestuia ca nefondat, susţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
1. Referitor la excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare;
Într-adevăr, în conţinutul cererii de recurs se face trimitere generală la prevederile art. 3041 C. proc. civ., iar susţinerile făcute vizează fondul cauzei, fără ca acestea să fie sistematizate în unul/ unele dintre motivele enumerate la art. 304 C. proc. civ.
Totuşi, din ansamblul susţinerilor, criticile formulate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind acuzată o lipsă de temei legal pentru obligarea autorităţii fiscale la restituirea sumei de 488.153 lei, astfel că excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare va fi respinsă.
2. Recursul este nefondat şi va fi respins ca atare.
În cauză, este necontestat că suma pretinsă, de 488.153 lei, reprezintă accesorii calculate la un debit inexistent, ca urmare a Deciziei nr. 4043/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal care l-a anulat.
În raport cu această premiză, este temeinică şi legală concluzia instanţei de fond care a reţinut că din moment ce nu mai există debitul principal, nu mai există din punct de vedere legal nici accesoriile acestuia, fiind incident principiul potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului.
Această posibilitate este reglementată şi la art. 113 alin. (1) lit. d) C. proCod Fiscal, care prevede posibilitatea restituirii de către organul fiscal a sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Pe de altă parte, această interpretare a fost confirmată ulterior şi de legiuitor, prin art. 47 alin. (2) din OG nr. 92/2003, republicată, care a fost introdus prin art. I din OUG nr. 19/2008, potrivit căruia „desfiinţarea totală sau parţială, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage desfiinţarea totală sau parţială a actelor administrative prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor principale anulate".
În concluzie, instanţa de recurs reţine că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi, pentru considerentele de mai sus, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F., prin D.G.F.P. Satu Mare, împotriva sentinţei nr. 99/CA/2008-P.I. din 2 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4774/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4781/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
