ICCJ. Decizia nr. 625/2008. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 625/2008
Dosar nr. 238/39/2007
Şedinţa publică de la 19 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, la data de 07 mai 2007, reclamantul D.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei şi Comerţului, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 23 noiembrie 1993, emis de fostul Minister al Industriilor, în sensul excluderii suprafeţei de 2.200 m.p. teren situat în Suceava.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada anterioară colectivizării a primit de la părinţii săi, D.T. şi M., suprafaţa de 2.200 m.p. teren, situat în Suceava, pe care l-a înscris în registrul agricol.
În temeiul Legii nr. 18/1991, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, sens în care i-a fost emis titlul de proprietate din 14 septembrie 2006.
Cu toate acestea, reclamantul a menţionat că nu a putut intra în posesia acestuia întrucât, fiind limitrof cu terenul fostei I.R.E. Suceava a fost ocupat de către aceasta şi în final inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru SC E. SA Suceava.
Totodată, reclamantul precizează că a solicitat pârâtului revocarea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, însă prin adresa din 28 martie 2007, acesta i-a comunicat că, fiind un act administrativ intrat în circuitul civil, nu mai poate fi revocat decât pe cale judecătorească.
Prin sentinţa civilă nr. 119 din 10 septembrie 2007, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca tardiv formulată cererea reclamantului D.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi Comerţului şi SC E. SA Suceava.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în speţă, actul administrativ contestat, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate, a fost emis în anul 1993, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă de reclamant la data de 07 mai 2007, fiind deci evident că acţiunea a fost formulată cu depăşirea termenului de decădere de un an, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii.
S-a mai reţinut că reclamantul a cunoscut despre existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, emis pentru SC E. SA Suceava, încă din anul 1999 (fapt ce rezultă din cuprinsul deciziei nr. 373 din 12 martie 2003 a Tribunalului Suceava), însă nu a formulat acţiune în contencios administrativ pentru anularea acestuia decât la data de 07 mai 2007.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate, în termen legal, a declarat recurs D.A., criticând hotărârea instanţei de fond pentru argumente ce pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea instanţei de fond prin care s-a reţinut tardivitatea formulării cererii sale este nelegală întrucât instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că printr-o decizie anterioară, pronunţată tot de Curtea de Apel Suceava şi menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 3684 din 29 noiembrie 2002) i-a fost respinsă o acţiune similară, motivat de împrejurarea că nu îi fusese eliberat titlu de proprietate pe acel teren, cererea sa fiind apreciată la acea dată ca prematură.
Recurentul a arătat că din considerentele cuprinse în cele două hotărâri sus-menţionate a înţeles că poate promova acţiune pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate numai după ce va primi acest titlu.
Astfel, imediat ce a intrat în posesia titlului său de proprietate, emis la 14 septembrie 2006 şi comunicat ulterior, recurentul-reclamant a formulat acţiunea în anulare, conform prevederilor legii contenciosului administrativ, acţiune ce i-a fost respinsă ca tardiv formulată, ceea ce în opinia sa, contravine însă prematurităţii reţinute prin hotărârea judecătorească anterioară.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului în raport de probele administrate, de înscrisurile noi depuse în recurs şi de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi prin prisma criticilor recurentului-reclamant, reţine că nu subzistă în cauză motive de casare sau de modificare a sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate:
Potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cel ce se consideră vătămat într-un drept al său, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului şi recunoaşterea dreptului pretins, însă în condiţiile şi cu respectarea termenelor prevăzute de acest act normativ.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului are caracterul unui act administrativ de autoritate, fiind cenzurabil în procedura contenciosului administrativ.
Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în forma sa în vigoare la data introducerii de către reclamant a acţiunii ce face obiectul prezentului recurs (08 mai 2007), pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cum este şi cazul certificatului din 23 noiembrie 1993 a cărui anulare a solicitat-o recurentul-reclamant, cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 1 an de la data emiterii actului.
În raport de aceste prevederi legale, reţinând data formulării acţiunii reclamantului, dar şi data emiterii actului administrativ atacat (anul 1993), Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia de tardivitate invocată.
De altfel, este de remarcat că acţiunea reclamantului apare ca tardiv formulată şi în raport cu prevederea art. 11 alin. (2) din aceeaşi Lege nr. 554/2004, în forma sa modificată, urmare a completărilor şi amendărilor aduse prin Legea nr. 262/2007, în vigoare din 30 iulie 2007.
Potrivit noii redactări a textului art. 11 alin. (2), pentru motive temeinice, în cazul atacării actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă nu mai târziu de 1 an, termen care însă poate curge de la data comunicării actului sau de la luarea lui la cunoştinţă, şi nu de la emiterea actului atacat, cum se prevedea anterior.
Întrucât actele dosarului atestă că recurentul-reclamant a luat la cunoştinţă despre existenţa actului atacat în cursul procesului ce a format obiectul dosarului nr. 10545/2000 (Tribunalul Suceava, secţia civilă) şi în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 373 din 12 martie 2003, introducerea acţiunii de faţă, abia în anul 2007, apare ca tardiv formulată chiar şi în raport cu forma actuală a textului art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ce stabileşte şi natura termenului fixat de lege, ca fiind de decădere.
Nu este fondată critica recurentului în sensul contradicţiei soluţiei atacate cu cele statuate în decizia anterioară a Înaltei Curţi (decizia nr. 3684 din 29 noiembrie 2002) în care s-a reţinut prematuritatea cererii sale.
Contradicţia pretinsă este numai aparentă. În ciuda motivaţiei succinte din cuprinsul deciziei invocate, este evident că la acea dată, cel mai probabil, din mai multe excepţii invocate, instanţa a ales să o reţină cu prioritate pe cea care justifica legitimarea procesuală activă, ceea ce nu a mai impus şi examinarea regularităţii formulării acţiunii în procedura contenciosului administrativ.
În fine, chiar dacă s-ar admite că recurentul-reclamant din cauză a fost îndreptăţit să creadă în mod rezonabil în existenţa posibilităţii de a formula o nouă cerere după emiterea titlului său de proprietate, nu se poate ignora faptul că acesta nu a înţeles să îşi valorifice drepturile în condiţiile şi cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004, ceea ce reprezintă limitări legale, deplin acceptate şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în exercitarea drepturilor procesuale.
Elocventă în acest sens este şi sentinţa nr. 242 din 18 octombrie 2006, depusă la dosar în recurs, pronunţată tot de Curtea de Apel Suceava, prin care o acţiune a aceluiaşi reclamant, formulată evident anterior celei de faţă, având ca obiect tot anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 23 noiembrie 1993, a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile, conform art. 7 din acelaşi act normativ.
Prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au fost apreciate ca fiind constituţionale* în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 şi 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că instituirea termenului de decădere de 1 an în care terţii se pot adresa instanţei pentru anularea actului administrativ nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi/sau de decădere, sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 parag. 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise, cât timp nu aduc atingere dreptului la un Tribunal în substanţa sa (cauza Stubbings şi alţii c. Regatului Unit, 1996), fiind instituite nu pentru a afecta accesul liber la justiţie, ci pentru securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice.
Faţă de cele arătate, reţinând că excepţia de tardivitate invocată a fost corect soluţionată de instanţa de fond, termenul de 1 an pentru introducerea acţiunii, chiar raportat la situaţia mai favorabilă recurentului-reclamant, respectiv la data luării la cunoştinţă despre existenţa certificatului de atestare atacat, (respectiv în cursul soluţionării Dosarului nr. 10545/2000), şi nu la data emiterii certificatului, fiind cu mult depăşit şi, în plus, având natura unui termen de decădere după cum chiar Legea nr. 554/2004 îl califică [art. 11 alin. (5)], Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de faţă, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.A. împotriva sentinţei civile nr. 119 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2008.
___________
* Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, în Monitorul Oficial nr. 257/22.03.2006
| ← ICCJ. Decizia nr. 619/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 638/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
