ICCJ. Decizia nr. 761/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 761/2008
Dosar nr. 2140/32/2006
Şedinţa publică din 27 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, la 29 octombrie 2007, M.J., în contradictoriu cu intimatul - reclamant P.C.M., a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 107 din 3 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi respingerea celui de-al doilea capăt de cerere al acţiunii, vizând drepturi băneşti faţă de M.J.
În motivarea recursului, petentul a susţinut că Instanţa de Fond a analizat pretenţiile formulate prin cererea de chemare în judecată, într-un cadrul procesual greşit. Aceasta întrucât, pretenţiile cu privire la plata de drepturi salariale pentru un angajat la Penitenciarului Bacău nu puteau fi analizate în contradictoriu cu M.J.
A mai precizat recurentul că în nici într-un caz calitatea M.J. de ordonator principal de credite nu se confundă cu aceea de angajator, rolul rău în calitate de ordonator principal de credite fiind acela de a centraliza proiectele de buget, transmise de instituţiile aflate în subordine M.F.P., iar după ce creditele bugetare au fost aprobate de M.F.P., M.J. repartizează creditele pentru bugetele instituţiilor publice din subordinea sa, acestea stabilindu-şi priorităţile în utilizarea acestor fonduri.
Din actele cauzei, în raport de recursul formulat şi de hotărârea Instanţei de Fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa nr. 107 din 3 septembrie 2007, Curtea de Apel Bacău, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.C.M. împotriva M.J. S-a anulat Ordinul nr. 1687 din 6 iulie 2006 emis de M.J. şi s-a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa dintre solda de funcţie şi salariul primit pentru perioada 6 iulie 2006 - 30 septembrie 2006 precum şi la plata diferenţei de salarii compensatorii.
Instanţa de Fond a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, P.C.M., în contradictoriu cu M.J., a solicitat anularea Ordinului nr. 1687 din 6 iulie 2006, emis de M.J. şi obligarea pârâtului la plata diferenţei de salariu şi soldă de funcţie pentru perioada 6 iulie - 30 septembrie 2006.
A mai reţinut Instanţa de Fond că, în perioada 1 noiembrie 2005 - decembrie 2005, inspectorii din cadrul A.N.P. – S.I.C.P. şi D.R.S., au efectuat verificări la P.R.M.S.B., cu privire la modul de aplicare a regimului penitenciar şi referitor la condiţiile de detenţie şi activitatea de reintegrare socială.
În urma verificărilor efectuate s-au întocmit notele din 3 noiembrie 2005, din 11 noiembrie 2005, din 16 noiembrie 2005 şi din 28 decembrie 2005, note prin care s-au reţinut deficienţe în activitatea directorului unităţi.
Pe baza constatărilor sus - citate directorul general al A.N.P. a propus revocarea din funcţia de director al Penitenciarului Bacău a reclamantului (presupunere nedatată).
Aşa fiind M.J., a emis Ordinul nr. 1687/ C din 6 iulie 2006, prin care reclamantul este revocat din funcţie, urmând a fi repartizat pe o altă funcţie, potrivit competenţelor.
Acest act administrativ a fost atacat de reclamantul P.C.M., în cauza de faţă.
Analizând actul administrativ contestat, prin prisma apărărilor formulate şi din oficiu, Instanţa de Fond a constatat că la data efectuării controlului, a întocmirii notelor de constatare şi implicit a constatărilor faptelor, erau în vigoare dispoziţiilor Legii nr. 293/2004, nemodificate. Instanţa de Fond a mai reţinut că, art. 62 lit. e) din Legea nr. 293/2004, prevedea că, revocarea din funcţia de conducere putea fi dispusă doar ca sancţiune disciplinară.
La 29 iunie 2006, a intrat în vigoare OUG nr. 47/2006, act normativ prin care s-a prevăzut la art. 58 alin. (1) din cauzele care pot duce la revocarea din funcţia de conducere. Astfel, la lit. b) s-a prevăzut că revocarea se poate dispune în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinilor manageriale, art. 581 îşi produce efectele de la data intrării în vigoare a OUG nr. 47/2006 respectiv de la 29 iunie 2006. În speţă nu se poate reţine că revocarea s-ar fi putut dispune avându-se în vedere criteriile noi introduse, acestea nefiind în vigoare în perioada constatării faptelor, deci revocarea se putea dispune pentru fapte săvârşite ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 47/2006.
De altfel, recursul nici nu vizează acest aspect, circumscriindu-se pe aspectul greşitei obligări a M.J. pentru plata drepturilor financiare solicitate de petent.
Sub acest aspect, în sensul recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este neîntemeiat şi va fi respins conform art. 312 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
Anulându-se actul administrativ atacat în mod corect şi echitabil Instanţa de Fond a obligat organul emitent al actului administrativ nelegal emis de M.J., respectiv pe M.J. la plata diferenţei de salariu ce i s-ar fi cuvenit pentru perioada cuprinsă între emiterea actului nelegal şi data pensionării, precum şi acordarea diferenţei de salarii compensatorii.
Susţinerea de către M.J. că nu poate fi obligat la plata sumelor de bani suscitate întrucât calitatea M.J. de a fi ordonator principal de credite nu se confundă cu aceea de angajator şi că după ce centralizează proiectele de buget ale instituţiilor aflate în subordinea sa şi le înaintează M.F., el numai repartizează creditele pentru bugetele instituţiilor publice din subordinea sa, (acestea stabilindu-şi priorităţile în utilizarea fondurilor) este total neîntemeiată.
A.N.P. (din care face parte şi penitenciarul la conducerea căruia era petentul) este o instituţie de interes naţional, în subordinea M.J.
M.J. a fost organul administrativ care a emis actul administrativ nelegal, vătămător pentru petent, şi este organul administrativ care repartizează creditele pentru bugetele instituţiilor publice subordonate.
De altfel, directorul general al A.N.P. a înaintat M.J. numai propunerea de revocare, dar organul ce a emis actul nelegal a fost M.J. Instanţa de Fond a reţinut că în cursul procesului, reclamantul a susţinut că aspectele reţinute în sarcina sa nu îi pot fi imputate deoarece nu era la serviciu în perioada controlului, mai mult subordonaţii din culpa cărora s-au constatat deficienţe au fost recompensaţi cu salarii de merit şi premii şi nu a fost audiat de comisia de disciplină.
Constatându-se că hotărârea Instanţei de Fond este legală şi temeinică recursul declarat este neîntemeiat şi va fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J. împotriva sentinţei civile nr. 107 din 3 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 760/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 764/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
