ICCJ. Decizia nr. 775/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 775/2008
Dosar nr. 1030/35/2007
Şedinţa publică din 27 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Instanţă la 18 iunie 2007, scutită de taxă de timbru, reclamantul G.V. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 11896 din 25 mai 2007 emisă de pârâta C.J.P.B., solicitând anularea acestei hotărâri şi recunoaşterea calităţii sale de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin hotărârea atacată, se face o discriminare flagrantă între doi membrii ai aceleiaşi familii (frate şi soră), care s-au aflat în perioada 1943 - 1945 în acelaşi loc şi din aceleaşi motive, unul beneficiind de prevederile Legii nr. 189/2000, celălalt nebeneficiind datorită unor motive neadevărate şi nejustificate de C.J.P.B.
A menţionat şi că pârâta nu a solicitat documente în plus decât cele pe care le-a depus sora sa, M.A., în anul 2005, prin acest lucru confirmându-se faptul că îndeplineşte condiţiile legale de a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, la fel ca şi sora sa.
Prin întâmpinare, pârâta C.J.P.B. a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 150 din 24 septembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul G.V.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că singurul argument adus de reclamant în sprijinul acţiunii sale este acela că sora sa, M.A., este beneficiara prevederilor Legii nr. 189/2000, însă acesta nu poate fi luat în considerare din punct de vedere juridic. Probele de la dosar confirmă poziţia pârâtei C.J.P.B., în condiţiile în care, din conţinutul fişei din data de 19 martie 1943, comunicată de D.A.N.C. Bucureşti, reiese că a avut calitatea de persoană refugiată numitul G.A. în vârstă de 13 ani, ceilalţi membrii ai familiei, respectiv G., A., N., M. fiind rămaşi în teritoriul cedat Ungariei. Astfel, declaraţiile martorilor M.G. şi M.A. sunt contrazise de actele oficiale şi nu au nici o relevanţă juridică, cu atât mai mult cu cât cererea reclamantului a făcut obiectul cauzei penale nr. 9971/P/2004 înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 582/P/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul G.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare a arătat că a făcut dovada refugiului din motive de persecuţie etnică şi că Instanţa de Fond în mod greşit a constatat că nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispoziţiile legale incidente pricinii şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din Hotărârea nr. 7548 din 16 septembrie 2003, C.J.P.B. a reţinut că solicitanta M.A. (respectiv sora reclamantului) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu din motive etnice în perioada 15 martie 1943 - 6 martie 1945.
Din extrasul din 23 februarie 2005 eliberat de către D.J.A.N.B., rezultă că în urma cercetării fondurilor documentare privitoare la persoanele refugiate din teritoriul României cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940 s-a constatat faptul că numitul G.A. (fratele reclamantului) figurează în Registrul cu evidenţa refugiaţilor români din Ungaria, cu fişa din 17 martie 1943, această împrejurare fiind reţinută de C.J.P.B. în Hotărârea nr. 11896 din 25 martie 2007 emisă pentru reclamant.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înţelege persoana care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Curtea constată că, în mod greşit, Instanţa de Fond reţine existenţa persecuţiilor etnice suferite de reclamant şi de familia acestuia, pe baza declaraţiilor de martori depuse la dosar.
În acest sens, este de menţionat că legea nu face distincţie după cum persoana care solicită acordarea drepturilor reparatorii s-a refugiat dintr-o localitate aflată sub administraţia statului român într-o localitate aflată sub administraţie străină, atâta timp cât ambele localităţi se află pe teritoriul actual al Statului Român.
Este de notorietate împrejurarea că prin Dictatul de la Viena încheiat la 30 august 1940, o parte din teritoriul românesc al Transilvaniei a fost cedat către Ungaria conducând la o tensionare a relaţiilor dintre România şi Ungaria.
Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situaţia existentă deja între cele două ţări, totodată, nereuşind să rezolve nici problema naţionalităţilor, separând toţi etnicii maghiari de cei români astfel că o parte din populaţia de etnie română din teritoriul Transilvaniei de Nord a rămas în porţiunea primită de Ungaria, iar o parte din populaţia de etnie maghiară a rămas în Transilvania Sudică.
Faţă de cele arătate, constatând temeinicia şi legalitatea sentinţei civile atacate, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat în cauză, va modifica sentinţa atacată în sensul că va admite acţiunea reclamantului G.V., va anula hotărârea emisă de pârâtă şi o obligă pe aceasta la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada de persecuţie etnică 15 martie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.V. împotriva sentinţei nr. 150 din 24 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în tot, sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului.
Anulează Hotărârea nr. 11896 din 25 mai 2007 emisă de C.J.P.B.
Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada de persecuţie etnică 15 martie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2005.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 773/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 777/2008. Contencios → |
|---|
