ICCJ. Decizia nr. 886/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 886/2008
Dosar nr. 8874/2/2006
Şedinţa publică din 5 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 938 din 30 martie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta F.R.F., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti, anulând Decizia nr. 330 din 16 august 2006, emisă de pârâtă, şi obligând-o pe aceasta să înainteze contestaţia, în vederea soluţionării, organului de soluţionare a contestaţiei competent din cadrul A.N.A.F.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 179 alin. (1) lit. c) C. proCod Fiscal, aşa cum se arată şi în prevederile art. 178 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003, aprobate prin HG nr. 1050/2004, şi ale pct. 5.4 lit. b) din Instrucţiunile pentru aplicarea titlului 9 din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, republicată, aprobate prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 519/2005. Potrivit acestor dispoziţii legale, competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamantă aparţine organului competent constituit la nivel central, respectiv la nivelul A.N.A.F., iar nu pârâtei D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti, care, constatând că suma contestată este mai mare de 500.000 lei, ar fi trebuit să facă aplicarea art. 177 alin. (2) C. proCod Fiscal şi să înainteze contestaţia organului competent.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanta solicita anularea deciziei de impunere contestate şi dispunerea rambursării sumei solicitate, Instanţa de judecată a reţinut că nu poate proceda la analizarea pe fond a acestor aspecte, mai înainte ca organul de soluţionare a contestaţiei competent să se pronunţe asupra contestaţiei în condiţiile art. 175 - 188 C. proCod Fiscal
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâta, susţinând că este netemeinică şi nelegală.
În motivarea recursului, recurenta - reclamantă susţine, în esenţă, că Instanţa de judecată „ar fi trebuit să cerceteze pe fond cererea" de rambursare şi să se pronunţe asupra temeiniciei acesteia.
Pârâta îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proCod Fiscal, reiterând, în esenţă, argumentele invocate în faţa Instanţei de Fond. În plus arată că, în speţă, sunt aplicabile prevederile de la pct. 5.4 lit. b) din Instrucţiunile pentru aplicarea titlului 9 din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, republicată, aprobate prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 519/2005, prevederi faţă de care în mod corect contestaţia formulată de intimata - reclamantă a fost soluţionată de D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti, întrucât TVA aprobată la rambursare este sub 500.000 lei.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurente, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.
Obiectul contestaţiei formulate de reclamantă în temeiul art. 103 alin. (3) şi art. 186 din OG nr. 92/2003, republicată, îl constituie suma de 694.383 lei, reprezentând TVA neadmisă la rambursare, potrivit Deciziei de impunere nr. 497 din 30 iunie 2006.
Or, conform dispoziţiilor art. 179 alin. (1) lit. c) C. proCod Fiscal, în forma în vigoare la data soluţionării cauzei în fond, „contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 500.000 lei sau mai mare, precum şi cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale se soluţionează de către organe competente de soluţionare constituite la nivel central".
Aceeaşi regulă este redată şi în cuprinsul prevederilor art. 178 alin. (1) lit. c) din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, aprobate prin HG nr. 1050/2004.
Aşa fiind, cum potrivit art. 177 alin. (2) C. proCod Fiscal, în forma în vigoare la data soluţionării cauzei de către Instanţa de Fond, „În cazul în care competenţa de soluţionare nu aparţine organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestaţia va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de soluţionare competent", în mod corect a procedat prima Instanţă dispunând obligarea pârâtei să procedeze conform dispoziţiilor legale citate.
Prevederile pct. 5.4 din Instrucţiunile pentru aplicarea titlului 9 din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, republicată, aprobate prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 519/2005, invocate de recurenta - pârâtă, nu sunt de natură a impune o altă concluzie.
Astfel, potrivit instrucţiunilor respective, „Competenţa de soluţionare este dată de cuantumul total al sumelor contestate, reprezentând impozite, taxe, contribuţii stabilite de plată de către organul fiscal, precum şi accesorii ale acestora, sau de cuantumul total al taxelor, impozitelor, contribuţiilor, aprobate la rambursare, respectiv restituire, după caz".
Prin norma citată se introduce, aşadar, o distincţie pe care OG nr. 92/2003, în aplicarea căreia au fost emise Instrucţiunile, nu o prevede, ordonanţa stabilind, în mod neechivoc, drept criteriu de determinare a organului administrativ de soluţionare competent: cuantumul impozitului, taxei, contribuţiei, datoriei vamale ori al accesoriilor acestora, ce constituie obiectul contestaţiei.
Or, conform principiului ierarhiei actelor normative, scopul actelor administrative normative emise în aplicarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului este exclusiv acela al executării actelor în temeiul cărora au fost emise, raţiunea şi legitimitatea unui asemenea act administrativ, cum sunt şi instrucţiunile în discuţie, fiind date numai de măsura în care regulile stabilite prin acest act subsecvent asigură corecta aplicare a prevederilor legale ori conduc la înlăturarea unor dificultăţi în aplicarea legii sau la organizarea corespunzătoare a unor activităţi.
Principiul susmenţionat este consacrat de prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora feţele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".
Făcând aplicarea acestui principiu, art. 75 din Legea nr. 24/2000 prevede că „ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului".
De asemenea, conform art. 76 din aceeaşi lege, „ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora".
Făcând distincţie între cuantumul total al sumelor contestate, reprezentând impozite, taxe, contribuţii stabilite de plată de către organul fiscal, precum şi accesorii ale acestora, şi cuantumul total al taxelor, impozitelor, contribuţiilor, aprobate la rambursare, respectiv restituire, prevederile pct. 5.4 din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 519/2005 contravin dispoziţiilor C. proCod Fiscal, în aplicarea cărora au fost emise, neputând fi luate în considerare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantă, se va reţine, de asemenea, că este neîntemeiat.
Astfel, pentru soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, C. proCod Fiscal cuprinde o procedură care se realizează după reguli şi de către organe expres prevăzute şi cu o competenţă strict determinată (art. 175 - 188, în forma în vigoare la data soluţionării de către Instanţa de Fond), procedură care se finalizează cu emiterea de către organul competent a unei decizii, care poate fi atacată la Instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.
Cum Decizia atacată în cauză a fost emisă de către un organ administrativ necompetent potrivit legii, în mod corect a reţinut prima Instanţă că nu poate proceda la analizarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă, mai înainte ca organul administrativ de soluţionare a contestaţiei competent, potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, să se pronunţe asupra contestaţiei.
Pentru motivele arătate, recursurile vor fi respinse ca nefondate, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta F.R.F. şi de pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 938 din 30 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 88/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 888/2008. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
