ICCJ. Decizia nr. 86/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 86/2008
Dosar nr. 6670/1/2007
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din analiza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată Curţii de Apel Timişoara, reclamanta B.L.V. a chemat în judecată A.N.V. solicitând anularea Ordinului nr. 8829/2006 emis de pârâtă privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru numirea în funcţiile vacante în statul de funcţii A.N.V. - aparat propriu şi structuri subordonate la data de 1 ianuarie 2007, anularea actului administrativ intitulat preaviz şi a actelor administrative subsecvente, inclusiv a examenului organizat în baza Ordinului A.N.V. nr. 8829 din 17 noiembrie 2006, anularea Ordinului nr. 10375/2006 emis de pârâtă şi a tuturor actelor administrative subsecvente care au condus la eliberarea acestui ordin, să se dispună reîncadrarea sa în funcţia deţinută anterior emiterii acestui ordin de eliberare din funcţia publică şi să fie obligată pârâta la despăgubiri pentru prejudiciile materiale cauzate prin eliberarea sa din funcţie, precum şi plata sumei de 70.000 lei, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile morale cauzate de comportamentul ilicit al pârâtei, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat faptul că, anterior emiterii ordinului de eliberare din funcţia publică deţinută, a primit un preaviz prin care i s-a adus la cunoştinţă că funcţia publică pe care o deţine urmează a fi desfiinţată, însă are opţiunea de a participa la un examen pentru ocuparea unui post similar cu cel pe care îl deţine, în situaţia contrară urmează a fi eliberată din funcţie. A arătat faptul că atât preavizul cât şi actele administrative atacate au fost întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor legale, situaţie care i-a produs prejudicii materiale şi morale.
La data de 10 aprilie 2007, reprezentantul reclamantei a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 9 din HG nr. 1552/2006, depunând această excepţie şi în format scris.
Prin încheierea de şedinţă din 10 decembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea formulată, întrucât a calificat-o completare la acţiune şi a apreciat că această cerere putea fi formulată numai până la primul termen de judecată, îndrumând partea să formuleze separat acţiune cu acest petit.
Prin sentinţa civilă nr. 137 din 15 mai 2007 Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa de Fond a reţinut faptul că principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice nu este afectat, iar actele administrative atacate respectă dispoziţiile legale invocate, având în vedere faptul că prin intrarea în U.E. a României s-a dispus reorganizarea A.N.V., ceea ce a determinat reducerea posturilor în cadrul acestei autorităţi.
În ceea ce priveşte cererile pentru obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale reprezentate de salariile indexate, majorate şi recalculate, de celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pentru perioada de la detaşarea sa din funcţie şi până la reintegrarea efectivă, precum şi la plata de daune morale în sumă de 70.000 lei urmare a comportamentului ilicit al pârâtei, Instanţa a respins aceste cereri ca nefondate având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (1), art. 18 şi art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi prin raportare la art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată şi modificată prin Legea nr. 442/2006.
A mai constatat că pentru a putea sesiza valabil Instanţa de contencios administrativ cu o cerere în despăgubiri materiale sau morale, persoana vătămată trebuie să solicite în prealabil autorităţii publice plata despăgubirilor de care se prevalează în faţa Instanţei de contencios administrativ, pentru a dovedi astfel existenţa vătămării într-un drept pretins sau a interesului legitim, atât cu privire la anularea actului administrativ cât şi la paguba pretinsă provocată prin nelegalitatea actului sau a refuzului autorităţii publice, conform art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Prima Instanţă a mai reţinut că reclamanta nu a cerut anterior sesizării Instanţei de contencios administrativ, acordarea despăgubirilor materiale şi morale, apreciind astfel că sunt nefondate în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi de respingerea cererii privind anularea ordinului de eliberare din funcţie.
Reclamanta B.L.V. a atacat cu recurs atât sentinţa nr. 137 din 15 mai 2007, cât şi încheierea de şedinţă din data de 10 aprilie 2007, criticându-le pentru nelegalitate, în sensul că au fost pronunţate cu interpretarea greşită a legii.
Cu privire la încheierea din data de 10 aprilie 2007, recurenta - reclamantă a arătat că Instanţa de Fond a respins greşit excepţia de nelegalitate a art. 9 a HG nr. 1552/2006, pe care a considerat-o cerere de modificare a acţiunii, deşi excepţia de nelegalitate poate fi invocată oricând în cadrul procesului, iar soluţionarea litigiului pe fond depindea de prevederea vizată de excepţie.
Referindu-se la sentinţa recurată, recurenta - reclamantă a arătat că soluţia primei Instanţe se bazează fie pe reţinerea greşită a stării de fapt, fie pe interpretarea sau aplicarea greşită a legii.
În acest sens, recurenta - reclamantă a arătat că reorganizarea autorităţii vamale, deşi era necesară, nu a fost făcută cu respectarea prevederilor legale emise în acest scop, fiind încălcate dispoziţiile art. 842 alin. (5) şi (6) şi ale art. 843 din Legea nr. 188/1999, în ceea ce priveşte obligativitatea înscrierii la examen pentru ocuparea funcţiilor impune legea.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a despăgubirilor materiale şi morale, recurenta - reclamantă a arătat că soluţia pronunţată este flagrant ilegală, pentru că legea nu prevede condiţia procedurii prealabile decât în cazul atacării actului administrativ unilateral.
Arată recurenta că cererea de acordare a despăgubirilor poate fi formulată direct în faţa Instanţei de contencios administrativ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 7 noiembrie 2007, intimata A.N.V., reprezentată de D.R.A.O.V. Timişoara, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că Instanţa de Fond a calificat corect excepţia de nelegalitate drept un petit în plus adăugat acţiunii iniţiale şi că reorganizarea A.N.V. a fost făcută cu respectarea întregii proceduri prevăzute de Legea nr. 188/1999.
Intimata - pârâtă a socotit legală şi soluţia dată capătului de cerere privind despăgubirile morale şi materiale, arătând că prevederile art. 7, art. 11 alin. (1), art. 18 alin. (3) şi art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 conduc la concluzia obligativităţii procedurii prealabile administrative şi pentru cererile cu acest obiect.
În temeiul art. 305 C. proc. civ., în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, constând în fişa postului pentru funcţia inspector 1 principal 3 superior, Ordinul nr. 899 din 29 iunie 2007 al A.N.V., ordin care conţine în anexă structura organizatorică a D.J.A.O.V. Gradul II Arad şi anunţul privind organizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie vacante în cadrul mai multor structuri deconcentrate de A.N.V., fişele postului pentru funcţiile create în cadrul D.J.A.O.V. Arad.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de către recurenta - reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, în limitele şi pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
La termenul din data de 10 aprilie 2007, reclamanta a invocat, atât prin cerere scrisă, depusă la dosar, cât şi oral, excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 9 din HG nr. 1552/2006 privind reorganizarea şi funcţionarea A.N.V.
În motivarea excepţiei, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi a arătat că norma în discuţie contravine prevederilor art. 842 din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la acea dată (devenit art. 99 după republicarea Legii nr. 188/1999 în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).
Prin încheierea de şedinţă de la data respectivă, Instanţa a calificat excepţia de nelegalitate drept cerere de modificare a acţiunii şi a respins-o, cu motivarea că „excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 9 din HG nr. 1552/2006, privind organizarea şi funcţionarea A.N.V. reprezintă un petit în plus, cu atât mai mult cu cât se introduce în cauză un nou pârât, reclamanta putând introduce o acţiune separată cu acest petit, iar pe de altă parte hotărârea de guvern fiind un act normativ a fost publicată în M. Of., fiind cunoscută de părţile în litigiu".
Practic, excepţia de nelegalitate a unui act administrativ, supusă prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost confundată cu o modificare a acţiunii, care ar fi atras incidenţa art. 132 C. proc. civ.
Procedând în acest mod, Instanţa de Fond a încălcat normele de procedură cuprinse în textul legal menţionat mai sus în forma în vigoare la data respectivă, norme potrivit cărora excepţia de nelegalitate a actului administrativ unilateral poate fi invocată oricând în cadrul unui proces, din oficiu sau de partea interesată, urmând ca în cazul în care de actul administrativ în discuţie depinde soluţionarea litigiului pe fond, să fie sesizată Instanţa de contencios administrativ competentă, prin încheiere motivată, judecarea cauzei fiind suspendată.
Numai după soluţionarea excepţiei de nelegalitate, Instanţa ar fi putut păşi la soluţionarea cauzei.
Încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 se încadrează în drept în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi atrage sancţiunea nulităţii atât pentru încheierea de la data de 10 aprilie 2007, cât şi pentru toate actele de procedură ulterioare, inclusiv sentinţa pronunţată în cauză, pentru că soluţionarea pe fond a acţiunii depindea de actul vizat de excepţie.
Motivul de casare astfel reţinut face inutilă examinarea, în această fază procesuală, a criticilor privind nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate pe fondul raportului juridic dedus judecăţii.
Înalta Curte are însă de soluţionat problema de drept a temeiului şi condiţiilor de admisibilitate a cererii de acordare a daunelor materiale şi morale, ce formează obiectul ultimului motiv de recurs.
Din considerentele sentinţei rezultă că Instanţa de Fond a considerat că interpretarea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 18 alin. (3) şi art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 conduce la concluzia că acţiunea în răspundere patrimonială a autorităţii publice se exercită în condiţiile şi după procedura prevăzută de lege pentru anularea unui act administrativ sau nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, astfel încât reclamantul ar fi putut investi Instanţa numai dacă autoritatea publică ar fi refuzat să rezolve o cerere de despăgubiri ce i-a fost adresată în prealabil, în acest scop.
Analizând aceste argumente, Înalta Curte constată, pe de o parte, că Instanţa de Fond nu a avut în vedere că articolele din Legea nr. 554/2004 pe care le-a analizat se referă la mai multe căi procedurale prin intermediul cărora pot fi solicitate despăgubiri pentru prejudiciul produs printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, considerat nelegal.
Astfel, art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reglementează situaţia care constituie regula în contenciosul administrativ, aceea în care cererea de daune se formulează odată cu acţiunea principală îndreptată împotriva actului administrativ tipic sau asimilat, urmând soarta cererii principale.
Art. 19 se referă la o situaţie distinctă, în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri şi formulează această cerere pe cale separată, în termen de un an de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Pe de altă parte, este de reţinut că întreaga reglementare a acţiunii în contencios administrativ subiectiv conduce către ideea că acţiunea în răspundere patrimonială, chiar şi atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii principale îndreptate împotriva unui act nelegal sau refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.
Reclamanta s-a considerat vătămată prin Ordinul nr. 8829 din 17 noiembrie 2006, preavizul din 24 noiembrie 2006 şi actele administrative subsecvente, inclusiv cele privind examenul pentru ocuparea unor funcţii publice vacante, a formulat plângere prealabilă la autoritatea emitentă, după care s-a adresat Instanţei, solicitând anularea actelor administrative şi repararea pagubei cauzate, inclusiv reparaţii pentru daunele morale, cu respectarea art. 8 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă Înalta Curte constată că Instanţa de Fond a interpretat greşit prevederile legale menţionate, ajungând la concluzia eronată că despăgubirile ar trebui să formeze obiect al unei cereri separate adresate autorităţii publice, cerere a cărei nerezolvare ar da naştere dreptului de sesizare a Instanţei.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea şi sentinţa atacată şi în temeiul art. 312 alin. (3) şi 313 teza 1 C. proc. civ. va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Instanţă, care urmează să reia judecata din stadiul în care se afla la data încheierii casate din 10 aprilie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.L.V. împotriva sentinţei civile nr. 137 din 15 mai 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, cât şi împotriva încheieri de şedinţă din data de 10 aprilie 2007 a aceleaşi Instanţe.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 83/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 88/2008. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
