ICCJ. Decizia nr. 963/2008. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 963/2008
Dosar nr. 5653/99/2007
Şedinţa de la 7 martie 2008
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 06 aprilie 2007, contestatorul T.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, să se dispună anularea deciziei nr. 109304 din 18 ianuarie 2005, obligarea intimatului la emiterea unei noi decizii prin care să se recalculeze pensia militară de stat şi obligarea intimatului la plata diferenţei dintre pensia stabilită conform deciziei a cărei anulare se solicită şi pensia recalculată, începând cu data de 01 august 2004 la zi, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 208 din 13 iunie 2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi reţinând că potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, raportat la art. 87 şi art. 156 din Legea nr. 19/2000, instanţa competenţă este cea în a cărei rază teritorială se află domiciliul contestatorului.
Tribunalul Iaşi – litigii de muncă, prin sentinţa civilă nr. 2160 din 21 noiembrie 2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat declanşat conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că cererea reclamantului se încadrează la teza a II-a a art. 156 din Legea nr. 19/2000, respectiv în situaţia celorlalte cereri care se adresează instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Examinând aceste două hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin care Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Iaşi şi-au declinat reciproc competenţa soluţionării aceleiaşi pricini, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerinţele art. 20 pct. 2 C. proc. civ. pentru existenţa conflictului negativ de competenţă şi este competentă să-l soluţioneze în baza art. 22 alin. (3) din acelaşi Cod.
Obiectul contestaţiei deduse soluţionării vizează, în principal, anularea unei decizii prin care s-a actualizat pensia militară de stat potrivit H.G. nr. 691/2004 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind recalcularea pensiilor militare de stat aprobate prin H.G. nr. 1188/2001.
Ambele instanţe implicate în conflictul de competenţă au reţinut în mod corect că art. 54 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, modificată şi completată, trimite, în privinţa soluţionării contestaţiilor formulate împotriva deciziilor comisiilor de contestaţii, la dispoziţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
De asemenea, corect ambele instanţe au stabilit că norma care determină, din punct de vedere teritorial, competenţa este cuprinsă în art. 156 din această lege, text care are următorul cuprins: „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul”.
Diferenţele de raţionament juridic au fost generate de încadrarea contestaţiei cu care au fost învestite în prima sau a doua ipoteză a textului de lege citat anterior.
Înalta Curte consideră că instanţa competentă să soluţioneze cauza de faţă este Tribunalul Iaşi.
Chiar dacă teza I a art. 156 din Legea nr. 19/2000 indică în mod expres ca fiind de competenţa tribunalului de la domiciliul reclamantului acţiunile introduse împotriva C.N.P.A.S. ori a caselor teritoriale de pensii, este evident că textul care instituie o normă de favoare, trebuie interpretat ca vizând toate acţiunile introduse împotriva organelor care stabilesc şi plătesc drepturile de pensie, indiferent că acestea sunt constituite în cadrul sistemului public de pensii sau în cadrul sistemelor neintegrate.
De altfel, dispoziţiile Legii nr. 19/2000 nici nu puteau face referire la Casa de Pensii din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, obiectul său de reglementare constituindu-l, cum s-a arătat, sistemul public de pensii.
Înalta Curte îşi însuşeşte, ca fiind pertinent, considerentul Tribunalului Bucureşti referitor la consecinţele ce s-ar produce în planul diferitelor categorii de pensionari, în situaţia interpretării literale a dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000.
Într-adevăr, prima ipoteză a acestui text instituie o competenţă specială în beneficiul reclamanţilor, legiuitorul având în vedere că pensionarii reprezintă o categorie socială distinctă şi unitară, că drepturile de asigurări sociale pe care aceştia le solicită au o natură specială, asigurându-le existenţa zilnică şi că ar fi mult prea împovărător ca la o vârstă înaintată să se deplaseze la instanţele de la sediile organelor de pensii.
Or, aceste considerente sunt valabile pentru toţi pensionarii, indiferent că fac parte din sistemul public ori din sistemele neintegrate, toţi situându-se, din punctul de vedere al condiţiilor de acces la actul de justiţie, în aceeaşi situaţie, juridică neexistând raţiuni rezonabile pentru adoptarea unui alt tratament legal.
De altfel, diferenţa dintre normele de competenţă stabilite în cele două teze ale art. 156 din Legea nr. 19/2000 nu este dată de organul care stabileşte şi plăteşte pensia, ci de natura şi scopul acţiunilor introduse împotriva altor pârâţi decât organele de pensii, dintre cele enumerate la art. 155 din aceeaşi Lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ. se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei de faţă în favoarea Tribunalului Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe T.E. şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în favoarea Tribunalului Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 954/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 964/2008. Contencios. Conflict de... → |
|---|
