ICCJ. Decizia nr. 953/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 953/2008
Dosar nr. 122/57/2007
Şedinţa publică de la 7 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 februarie 2007, reclamanta SC H. SRL Haţeg a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, să se dispună anularea în parte a Notei de control din 21 iunie 2006 şi exonerarea de plata sumei de 39.375 RON, motivând că a respectat prevederile Legii nr. 38/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 17/CA din 1 iunie 2007, a admis acţiunea şi a anulat Nota de control din 21 iunie 2006 întocmită de Corpul de control al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale numai cu privire la obligarea reclamantei de restituire a sumei de 39.375 RON.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia pe care o avea o avea conform prevederilor art. 19 lit. c) din Legea nr. 381/2002, iar comisia care a întocmit procesul verbal de evaluare a pagubelor produse de calamităţi naturale s-a deplasat la faţa locului, astfel că dispoziţia de restituire a sumei de 39.375 RON nu este justificată, pagubele constatate cu ocazia cercetărilor locale din 10 mai 2005 fiind reale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, susţinând că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii deoarece actul atacat nu poate fi supus cenzurii pe calea contenciosului administrativ. Susţine recurentul că nota de control nu este un act administrativ de sine stătător, ci numai un act pregătitor actelor administrative, iar în cauză nu ar fi incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004 invocate de reclamantă ca temei.
Pe fondul cererii reclamantului se motivează în cererea de recurs că actul care a stat la baza încasării sumei de 39.375 RON cu titlu de despăgubiri îl constituie procesul verbal de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole din 10 mai 2005, care a fost semnat de o comisie care nu era legal constituită şi ca atare, nu era investită în acest sens.
Astfel susţine recurenta, în mod greşit instanţa de fond a constatat că dispoziţia de restituire nu este justificată având în vedere că prevederile Legii nr. 381/2002 şi ale Ordinului Prefectului nr. 475/2002 sunt imperative, de strictă şi imediată aplicare, de la care nu se pot face derogări, reclamanta încasând despăgubirea în baza unui titlu care nu era valabil, încheiat de o comisie care nu era legal constituită, motiv pentru care cererea reclamantei era netemeinică şi nelegală şi trebuia respinsă ca atare.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC H. SRL Haţeg a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate atât în privinţa soluţionării excepţiei inadmisibilităţii acţiunii cât şi a temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii.
Intimata arată că nu i se poate reproşa vreo culpă cu privire la modul de desemnare a comisiei ş i nici cu privire la încheierea procesului verbal de constatare, iar o eventuală obligare a societăţii reclamante la înapoierea unei sume de bani pentru erori ale organelor administraţiei publice ar fi absolut inechitabilă.
Intimata invocă practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care s-a pronunţat într-o cauză similară, făcând în acest sens trimitere la Decizia C.E.D.O. în cauza Beian vs. România.
Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs invocate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de apărările făcută prin întâmpinare precum şi în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Criticile de nelegalitate în privinţa soluţionării excepţiei inadmisibilităţii acţiunii sunt nefondate.
Conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ este definit ca act unilateral „cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în regim de putere publică organizare în vederea executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice (…)”.
Nota din 21 iunie 2006 emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale – privind concluziile rezultate în urma verificărilor efectuate la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Hunedoara este un act administrativ, fiind un act unilateral, emis de autorităţile publice în scopul executării sau organizării-executării legii, un act juridic ce a dat naştere unor raporturi juridice de drept administrativ, act emis cu putere publică şi în baza căruia s-a transmis reclamantei-intimate notificarea din 12 iulie 2006 prin care a fost somată să restituie suma primită cu titlu de despăgubire.
Se constată că în cuprinsul notei ce formează obiectul cauzei este menţionat faptul că Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală are obligaţia de a emite dispoziţii pentru recuperarea sumelor conform prevederilor art. 72 şi art. 73 din Legea nr. 188/1999, republicată privind Statutul funcţionarilor publici.
Constatând că actul atacat are toate elementele definitorii ale unui act administrativ, în mod temeinic prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ obiectul acţiunii în contencios administrativ poate fi anularea actului în sensul solicitat de reclamanta astfel că sunt nefondate criticile de nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. astfel cum au fost învederate în cererea de recurs.
Susţinerile recurentului privind legalitatea constituirii comisiei, respectiv a legalităţii procedurilor administrative pentru constatarea şi acordarea despăgubirilor în baza Legii nr. 381/2002 nu pot fi reţinute ca un argument temeinic în privinţa restituirii sumei acordate cu titlu de despăgubiri pentru calamitatea ce a afectat culturile agricole ale reclamantei–intimate, deoarece nu i se poate reproşa reclamantei faptul că Ordinul Prefectului nr. 475 din 15 iulie 2005 privind constituirea comisiei s-a emis ulterior încheierii procesului-verbal.
Mai mult, comisia a avut componenţa obligatorie prevăzută de art. 9 din Legea nr. 381/2002, a exercitat în mod public, cu aparenţa de legalitate, atribuţiile date de lege, iar ordinul prefectului a confirmat actul juridic încheiat, plata sumei cu titlu de despăgubire s-a realizat ulterior la 11 august 2005, nefiind contestată sub aspectul realităţii prejudiciului sau a valorii acestuia nici de corpul de control al ministerului.
Instanţa constată că măsura anulării dreptului la acordarea despăgubirilor respectiv restituirea acestora pentru o eroare a organelor administraţiei de stat în parcurgerea procedurilor administrative, ar fi o măsură disproporţionată şi inechitabilă pentru reclamanta–intimată, care este îndreptăţită cu acordarea despăgubirilor pentru calamitatea produsă culturilor agricole în cursul anului 2005.
Pentru toate aceste considerente, constatând nefondate criticile de nelegalitate conform prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 3041 C. proc. civ., recursul declarat de pârât a fost respins şi menţinută hotărârea recurată ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 17/CA din 1 iunie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 952/2008. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 954/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
