ICCJ. Decizia nr. 951/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 951/2008
Dosar nr. 816/46/2007
Şedinţa publică de la 7 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 octombrie 2007, reclamanta SC T.S.T. SRL a contestat dispoziţia nr. august 2007 emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Poliţiei de Ordine Publică, prin care s-a dispus măsura anulării licenţei de funcţionare din 21 iulie 2005, precum şi a retragerii regulamentului de organizare şi funcţionare din 11 iulie 2005, pentru nerespectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării licenţei de funcţionare.
Reclamanta a solicitat anularea actului administrativ menţionat, precum şi suspendarea acestuia, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 103/FC din 7 noiembrie 2007, a anulat contestaţia ca netimbrată, reţinând că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a timbra cererea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC T.S.T. SRL, fără a-şi încadra în drept criticile formulate.
Într-un amplu memoriu recurenta reia integral cuprinsul cererii de chemare în judecată, considerând că instanţa de recurs se poate pronunţa asupra legalităţii actului administrativ atacat.
Referitor la excepţia soluţionată de Curtea de Apel, arată că la sediul societăţii nu s-a primit citaţia prin care se pretinde că i s-a adus la cunoştinţă atât termenul de judecată cât şi faptul că are obligaţia de a plăti taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar. Nici un angajat sau administrator al societăţii nu a semnat sau confirmat dovada de îndeplinire a procedurii de citare.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta era obligată, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, să plătească anticipat sau până la primul termen de judecată taxa judiciară de timbru dar, neconformându-se, în mod corect instanţa de fond a anulat acţiunea ca netimbrată.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărării cuprinse în întâmpinare, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
La dosarul de fond se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamanta SC T.S.T. SRL din care rezultă că i s-a adus la cunoştinţă termenul de judecată fixat: 7 noiembrie 2007, precum şi obligaţia de a timbra cu 4 RON taxă judiciară de timbru şi 0,15 RON timbru judiciar. Este adevărat că agentul procedural a afişat citaţia, întrucât „nici o persoană (…) nu a fost găsită”, dar această modalitate de îndeplinire a procedurii de citare este legală, fiind prevăzută de art. 921 C. proc. civ. De altfel, comunicarea sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel s-a realizat în aceeaşi manieră, adică tot prin afişare, nefiind găsită nicio persoană la sediul societăţii comerciale, dar acest fapt nu a constituit un impediment pentru reclamantă să declare recursul în termen, în cunoştinţă de cauză.
Cât priveşte soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că este legală.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată şi completată, neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit de instanţă se sancţionează cu anularea cererii.
Art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar aprobată prin Legea nr. 106/1995, modificată şi completată conţine chiar o reglementare şi mai energică, în sensul că cererile care nu sunt timbrate corespunzător „nu pot fi primite şi înregistrate”.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că recurenta societate comercială, care este prezumată a cunoaşte legea, nu prezintă nicio justificare pentru neîndeplinirea obligaţiei legale examinate, cu atât mai mult cu cât sumele datorate erau modice.
În fine, cum s-a arătat, recurenta a reluat în recursul său toate motivele pentru care consideră că dispoziţia din 7 august 2007 este nelegală. Având în vedere că soluţia pronunţată de Curtea de Apel nu vizează fondul cauzei, Înalta Curte nu le poate examina, ele excedând motivelor la care se referă art. 3021 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1)–(3) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 5 şi 3041 C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.S.T. SRL împotriva sentinţei civile nr. 103/F-C din 7 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 950/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 952/2008. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
