ICCJ. Decizia nr. 1028/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1028/2009
Dosar nr. 2454/2/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pin sentinţa civilă nr. 1451/2008, pronunţată la data de 8 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A.M.S.A. Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cerere având ca obiect suspendarea executării HG nr. 395 din 9 aprilie 2008 privind reorganizarea C.D.T.D. până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin aceeaşi sentinţă s-au admis şi cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul pârâtului de către M.S.P. şi petentele L.C.R. şi C.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă, deoarece în cauză nu există indicii temeinice care să infirme legalitatea aparentă a HG nr. 395/2007, iar reorganizarea C.D.T.D. nu afectează de plano drepturile medicilor şi pacienţilor.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, 5 zile de la comunicare, reclamanta A.M.S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă prin motivele de recurs formulate, următoarele:
- în aprecierea cazului bine justificat, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, conform cărora sunt cazuri bine justificate împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, precum şi Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul C.E. la 13 septembrie 1989, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Din probele administrate, susţine recurenta, rezultă că există indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuţie, dat fiind faptul că regimul juridic al terenului pe care se află edificate construcţiile în care îşi desfăşoară activitatea Centrul este unul incert, iar M.J. care a avizat proiectul de hotărâre, a formulat observaţii, precizând că este necesară consultarea structurilor sindicale ale personalului mediu sanitar şi ale personalului administrativ auxiliar, precum şi avizul M.M.F.E.Ş., observaţii ce nu au fost respectate, după cum nu au fost respectate nici cele făcute de Consiliul Legislativ cu privire la denumirea entităţii medicale supuse reorganizării.
- la pronunţarea soluţiei, instanţa de fond nu a avut în vedere Hotărârea C.L. – sector 1 Bucureşti nr. 366 din 27 octombrie 2005 împreună cu anexa nr. 1, adresa din 7 noiembrie 2005 emisă de Primăria Sector 1 Bucureşti şi expertiza tehnică nr. 24310, realizată de SC P.B. SA, privind stabilitatea şi rezistenţa imobilului, în cauză, în care-şi desfăşoară activitatea Centrul, acestea fiind încadrate în categoria clădirilor cu grad seismic ridicat şi care trebuie să fie consolidate.
- instanţa fondului, la momentul pronunţării soluţiei nu a avut în vedere faptul că prin actul administrativ atacat – HG nr. 395/2008, se încalcă grav „Dreptul la ocrotirea sănătăţii" al celor peste 200.000 pacienţi/ an, prevăzut de art. 34 din Constituţia României, „Dreptul la muncă" al medicilor specialişti ce-şi desfăşoară activitatea ca salariaţi ai Centrului, drept prevăzut de dispoziţiile art. 41 din Constituţia României, şi ale art. 3 C. muncii, aprobat prin Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, precum şi prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ale OG nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, precum şi drepturile majorităţii medicilor din ambulatoriu, membri ai A.M.S.A. şi mai ales drepturile şi interesele celor peste 200.000 pacienţi.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei şi admiterea cererii formulate în sensul suspendării executării actului administrativ – HG nr. 395 din 9 aprilie 2008 privind reorganizarea C.D.T.D., constatând că sunt întrunite cerinţele textului de lege – cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Intervenientul M.S.P. a depus întâmpinare, susţinând că recursul este lipsit de obiect, dat fiind că între timp instanţa de fond învestită cu soluţionarea anulării actului administrativ, s-a pronunţat deja prin sentinţa civilă nr. 2444 din 29 septembrie 2008, în Dosarul nr. 2690/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Intimaţii – intervenienţi L.C.R. şi C.M. au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, dat fiind că potrivit legii se poate declara recurs numai împotriva hotărârii prin care se admite cererea de suspendare a actului administrativ, nu şi atunci când această cerere se respinge.
Cât priveşte fondul cauzei, intervenienţii susţin că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, în speţă nefiind întrunite cerinţele textului de lege – cazul bine justificat şi paguba iminentă – care ar fi justificat suspendarea executării actului administrativ atacat.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 141 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nici o formalitate".
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, cazul bine justificat este definit ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", iar paguba iminentă, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, presupune existenţa în cuprinsul actului vizat a unor dispoziţii, care prin aducerea la îndeplinire, i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Contrar celor susţinute de recurenta – reclamantă, cele două condiţii nu sunt îndeplinite în speţa de faţă, aşa cum corect a concluzionat şi instanţa de fond, care interpretând în mod corect dispoziţiile legale incidente a pronunţat o soluţie legală şi temeinică.
În dovedirea cazului justificat, recurenta – reclamantă face referire la situaţia juridică a terenului, la faptul că imobilele construcţii în care îşi desfăşoară activitatea Centrul sunt încadrate în categoria clădirilor cu grad seismic ridicat, trebuind a fi consolidate, ridică probleme cu privire la schimbarea denumirii unităţii sanitare precum şi cu privire la faptul că actele normative referitoare la ocrotirea sănătăţii ar fi încălcate şi de asemeni şi drepturile medicilor, fiind încălcat dreptul la muncă al acestora şi libertatea muncii.
Toate aceste aspecte nu au relevanţă în cauză, actul normativ vizând reorganizarea, care nu afectează nicidecum drepturile medicilor sau pacienţilor, prin această măsură desfiinţându-se unitatea sanitară cu personalitate juridică şi înfiinţându-se cabinete medicale individuale, cabinete care vor avea posibilitatea să încheie contracte cu asigurările sociale. Cât priveşte lipsa avizelor sau neluarea în seamă a unor observaţii din cuprinsul altora, invocată ca motiv de nelegalitate a actului administrativ atacat, este o problemă de fond supusă analizei în cazul acţiunii de anulare a Hotărârii de Guvern.
Nu se încalcă nici dispoziţiile OG nr. 124/1998 privind organizareaşi funcţionarea cabinetelor medicale, aşa cum susţine recurenta – reclamantă, pentru că potrivit acestei Ordonanţe, cabinetul medical este unitatea cu sau fără personalitate juridică, furnizoare de servicii publice, de stat sau private, de asistenţă medicală umană preventivă, curativă, de recuperare şi de urgenţă, serviciile de sănătate ale cabinetelor medicale realizându-se de medici de medicină generală – medici de familie, medici stomatologi, medici specialişti şi alte categorii de personal medical autorizat. Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond nu este îndeplinită nici condiţia existenţei unei pagube iminente, reorganizarea Centrului neafectând de plano drepturile medicilor şi pacienţilor.
Trebuie însă observat, că toate aceste aspecte de „vădită nelegalitate" a actului administrativ atacat, au fost susţinute de recurenta – reclamantă, în motivarea acţiunii de fond vizând anularea HG nr. 395 din 9 aprilie 2008, acţiune ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 2444/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Soluţionând cauza pe fond, instanţa de control judiciar a considerat neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimaţii – intervenienţi, dat fiind ca din interpretarea textului de lege, art. 14 din Legea contenciosului administrativ rezultă că este supusă recursului hotărârea dată în cererea de suspendare, indiferent dacă a fost admisă sau respinsă.
Excepţia lipsei de obiect a recursului invocată de intimatul – intervenient M.S.P., în raport de pronunţarea pe fond a instanţei în cauză având ca obiect anularea actului administrativ unilateral atacat (HG nr. 395 din 9 aprilie 2008), de asemeni nu a fost primită de instanţa de recurs, după cum s-a observat din cele relatate, cauza fiind soluţionată pe fondul ei şi constatându-se că soluţia de respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond, este una legală şi temeinică, motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., nefiind dovedite.
În consecinţă, având în vedere şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de reclamantă se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.
Respinge recursul declarat de reclamanta A.M.S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1451 din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 974/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1035/2009. Contencios → |
|---|
