ICCJ. Decizia nr. 1051/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1051/2009
Dosar nr. 666/64/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.M.R. a chemat în judecată pe pârâţii M.A.I., D.G.A., I.G.P. Române şi M.E.F., solicitând obligarea D.G.A. la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de fidelitate de 20% din salariul de bază pentru perioada 15 octombrie 2005 – 15 decembrie 2005 actualizată cu rata inflaţiei la data efectuării plăţii şi dobânda legală aferentă, obligarea M.A.I. să cuprindă în bugetul propriu sumele necesare plăţii sporului de fidelitate şi obligarea M.E.F. să vireze către M.A.I. fondurile necesare achitării sumelor solicitate.
Prin sentinţa civilă nr. 97/ CA din 30 ianuarie 2008, Tribunalul Braşov, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr. 35/F/CA din 3 martie 2008, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul pentru soluţionarea acestuia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 2079 din 22 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă că dreptul său la sporul de fidelitate pe perioada 15 octombrie 2005 – 15 decembrie 2005 a fost suspendat, iar reclamantul avea calitatea de angajat al D.G.A. din cadrul M.A.I.
Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâţii I.G.P. Române şi M.F.P. au solicitat respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul M.A.I. a chemat în garanţie M.E.F., pentru ca în cazul în care se va admite acţiunea acesta să fie obligat să asigure fondurile necesare.
În conţinutul întâmpinării, M.E.F. prin D.G.F.P., a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, motivând că, fiind ordonator principal de credite ca şi M.A.I. nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pentru angajaţii altei instituţii.
Pe fond, toate părţile chemate în judecată au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamantul nu are dreptul la sporul de fidelitate, dispoziţiile referitoare la aceste drepturi fiind suspendate prin legile bugetului de stat până la sfârşitul anului 2005, iar pentru anii 2005 – 2006 dreptul a fost achitat.
Prin sentinţa civilă nr. 149/F/CA din 20 octombrie 2008, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâţii M.A.I. şi D.G.A. din M.A.I. să achite reclamantului drepturile băneşti reprezentând sporul de fidelitate aferent perioadei 15 octombrie 2005 – 15 decembrie 2005 actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală calculată la data plăţii.
A respins acţiunea reclamantului faţă de pârâţii I.G.P. Române şi M.E.F. ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis cererea de chemare în garanţie a M.E.F. formulată de M.A.I. şi a obligat chematul în garanţie să vireze pârâţilor fondurile necesare achitării drepturilor băneşti acordate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele.
În perioada 15 octombrie 2005 – 15 decembrie 2005 reclamantul a fost poliţist în cadrul D.G.A. din cadrul M.A.I.
A apreciat că în calitate de poliţist reclamantul trebuia să beneficieze de un sport de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, potrivit art. 6 din OG nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2004.
A constatat că prin legile bugetului de stat în anul 2005 sportul de fidelitate a fost suspendat pentru anul 2005, şi că M.A.I. ca ordonator principal de credite şi D.G.A. în calitate de ordonator subsidiar de credite au obligaţii legale privind plata drepturilor salariale ale reclamantului pentru perioada când acesta este angajatul D.G.A.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie a M.E.F. formulată de M.A.I., instanţa a reţinut că în conformitate cu Legea nr. 500/2002 şi potrivit HG nr. 208/2005 şi HG nr. 386/2007, M.E.F. are rolul de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite, şi pentru aceste motive a admis cererea de chemare în garanţie.
Relativ la actualizarea sumelor datorate cu dobânda legală aferentă, instanţa de fond a considerat că aceasta este un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit, iar indexarea cu indicele de inflaţie contribuie la păstrarea valorii reale a obligaţiei băneşti şi în consecinţă a admis şi aceste capete de cerere.
Prima instanţă a observat că pârâţii I.G.P. Române şi M.E.F. nu au calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece reclamantul nu este angajatul acestora şi prin urmare a respins acţiunea faţă de aceşti pârâţi.
Împotriva sentinţei nr. 149/F/CA din 20 octombrie 2008 au declarat recurs pârâţii M.A.I.; D.G.A. şi chematul în garanţie M.E.F.
În cuprinsul recursului M.A.I. se critică hotărârea atacată sub aspectul obligării acestui pârât la plata dobânzii legale, întrucât nu există temei legal pentru a se dispune astfel şi pentru că în condiţiile în care sporul de fidelitate va fi achitat la valoarea actualizată cu rata inflaţiei, a acorda şi dobânda legală ar însemna că reclamantul să se îmbogăţească fără just temei.
În motivarea recursului pârâtei D.G.A. se arată că în mod greşit această parte a fost obligată la plata către reclamant a sporului de fidelitate aferent perioadei de referinţă, deoarece pentru anul 2005 aceste drepturi au fost suspendate.
Al doilea motiv de recurs al pârâtei D.G.A. a vizat nelegalitatea dobânzii legale la care a fost obligată de prima instanţă faţă de reclamant în condiţiile în care a fost obligată şi la actualizarea sporului de fidelitate cu rata inflaţiei, ceea ce ar conduce la îmbogăţirea injustă a reclamantului.
Recurentul chemat în garanţie M.E.F., a criticat soluţia atacată apreciind că în mod eronat prima instanţă a admis cererea de chemare în garanţie, întrucât între acest recurent şi M.A.I. nu există nici o obligaţie de garanţie şi pentru că reclamantul nefiind angajatul M.E.F., acesta din urmă nu poate fi chemat în garanţie.
Pe fondul cauzei, recurentul M.E.F. a arătat că în mod eronat au fost obligaţi pârâţii la plata sporului de fidelitate întrucât art. 6 din OG nr. 38/2003 prevede că acest drept se acordă numai în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, pentru că aplicarea dispoziţiilor arătate a fost suspendat prin art. 2 alin. (2) din OUG nr. 118/2004.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză ca nefondate şi menţinerea sentinţei civile atacate ca fiind legală şi temeinică.
A menţionat că drepturile acordate de prima instanţă sunt legale, că sporul de fidelitate i se cuvine în temeiul art. 6 din OG nr. 38/2003, că dobânda legală reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului suferit iar indexarea cu indicele de inflaţie contribuie la păstrarea valorii reale a obligaţiei.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate de recurenţi şi din oficiu, Înalta Curte le va admite şi va casa sentinţa civilă atacată, având în vedere următoarele considerente:
Sistematizând şi sintetizând motivele de recurs cuprinse în cele trei recursuri declarate în cauză, Înalta Curte reţine că acestea se referă la:
1. obligarea eronată a pârâţilor menţionaţi în hotărârea atacată la plata către reclamant a sporului de fidelitate aferent perioadei acordate;
2. nelegalitatea obligării pârâţilor la plata dobânzii legale;
3. admiterea greşită a cererii de chemare în garanţie a M.E.F.
Primul motiv de recurs urmează a fi respins, iar celelalte vor fi reţinute, după cum urmează:
1. Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că reclamantul, poliţist în cadrul D.G.A. din cadrul M.A.I. are dreptul la acordarea sporului de fidelitate aferent perioadei 15 octombrie 2005 – 15 decembrie 2005 actualizat cu rata inflaţiei la data plăţii efective.
Dreptul pretins este conferit de dispoziţiile art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi al poliţiştilor, suspendarea temporară a dispoziţiilor legale evocate prin art. 2 alin. (1) din OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, neavând drept efect stingerea dreptului pretins, ci numai întreruperea acordării acestuia pe perioada de referinţă.
Garantarea realizării dreptului în discuţie este conformă cu principiul constituţional al garantării drepturilor legal acordate şi cu dispoziţiile art. 38 C. muncii, potrivit cărora drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacţii sau renunţări, cum în mod just a reţinut şi prima instanţă.
2. În schimb, motivul de recurs privind nelegalitatea obligării pârâţilor la plata dobânzii legale aferente sporului de fidelitate este justificat şi urmează a fi primit.
Potrivit art. 1 şi art. 8 din OG nr. 9/2000 cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 356/2002 părţile sunt libere să stabilească în convenţii rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligaţii băneşti, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate.
Or, în cauză, Înalta Curte observă că între pârâţii obligaţi la plata dobânzii legale şi reclamant nu s-au stabilit raporturi juridice de natura dobânzii legale şi pe cale de consecinţă dispoziţia instanţei de fond cu privire la obligarea M.A.I. şi D.G.A. la plata dobânzii legale urmează a fi înlăturată.
3. Totodată, Înalta Curte constată că şi motivul de recurs referitor la soluţionarea greşită de către prima instanţă a cererii de chemare în garanţie a M.E.F. este fondat şi urmează a fi admis.
Astfel, în temeiul art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, M.E.F. are atribuţii în elaborarea proiectelor legii bugetului şi al bugetului de stat, pe baza propunerilor prevăzute de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, acelaşi minister are obligaţia de a elabora legi de rectificare a bugetului de stat în cazul modificării bugetului aprobat.
Din perspectiva atribuţiilor legale ce-i revin, M.E.F. apare ca un administrator al bugetului statului care, în baza legii bugetului de stat aprobate, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de lege, fiind interzisă utilizarea creditelor bugetare aprobate unui ordonator principal de credite pentru finanţarea altui ordonator principal de credite.
Prin urmare, M.E.F. nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză şi pe cale de consecinţă nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor reclamantului, întrucât acest minister are numai obligaţia de a vira către ordonatorii principali de credite doar sumele prevăzute prin legea bugetului.
Faţă de cele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. de procedură civilă, coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâţii M.A.I., D.G.A. în cadrul M.A.I. şi de chematul în garanţie, M.F.P., va casa sentinţa civilă atacată, pe care o va modifica în parte, în sensul că va respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F., şi va înlătura obligarea pârâţilor M.I.R.A. şi D.G.A. din cadrul M.I.R.A. la plata dobânzii legale aferente sporului de fidelitate acordat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenţii M.A.I., M.E.F. şi D.G.A. din cadrul M.A.I. împotriva sentinţei civile nr. 149/F/CA din 20 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F.
Înlătură obligarea pârâţilor M.I.R.A. şi D.G.A. din cadrul M.I.R.A. la plata dobânzii legale aferentă sporului de fidelitate pentru perioada 15 octombrie 2005 – 15 decembrie 2005.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1040/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1058/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
