ICCJ. Decizia nr. 103/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 103/2009
Dosar nr. 1076/54/2008
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 27 iunie 2007 la Judecătoria Strehaia reclamanta CN P.R. SA – D.R.P. Craiova a chemat în judecată comuna Bâcles, prin primarul comunei Bâcles, solicitând instanţei să constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului compus din teren şi construcţie, în care funcţionează Oficiul Poştal Bâcles.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că prin HG nr. 451/1996 s-au transmis în administrarea Poştei Române mai multe imobile compuse din construcţii şi terenurile aferente în care îşi au sediu unităţile proprii ale Poştei Române, printre care şi imobilul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 343 din 29 februarie 2008, pronunţată de Judecătoria Strehaia a fost respinsă acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, iar la termenul din 30 mai 2007 s-a invocat în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate parţială a HG nr. 963/2002, anexa 10, poziţia 8 la această hotărâre.
Prin încheierea din 30 mai 2008, Tribunalul Mehedinţi a dispus sesizarea Curţii de Apel Craiova cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate parţială a HG nr. 963/2002, anexa 10, poziţia 8 din hotărâre.
În motivarea excepţiei de nelegalitate s-a arătat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998 imobilul în litigiu se află în proprietatea poştei.
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 263 din 17 octombrie 2008 a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Guvernul României susţinând în esenţă inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate.
Pe fondul cauzei se arată că la data inventarierii imobilul în discuţie figura în domeniul public al comunei Bîcles, potrivit Legii nr. 213/1998, bunurile aflate în proprietate publică fiind inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, acestea putând fi date numai în administrare, concesionare ori spre închiriere.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
„(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. In acest caz, instanţa constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă nici unei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze.
(2) Instanţa de contencios administrativ se pronunţă după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
De asemenea, potrivit art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007:
„(2) Dispoziţiile referitoare la excepţia de nelegalitate şi la garanţiile procesuale prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a prezentei legi. Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Instanţa apreciază că dispoziţiile susmenţionate, care permit invocarea excepţiei de nelegalitate cu privire la acte administrative unilaterale cu caracter individual indiferent de data emiterii acestora şi inclusiv pentru cele emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin:
- principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată;
- principiului priorităţii aplicării reglementărilor internaţionale, consacrat de art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Dispoziţiile legale respective fac posibilă cenzurarea legalităţii unui act administrativ unilateral cu caracter individual, cum este cel ce face obiectul prezentului dosar, emis la data de 6 octombrie 1993, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Această posibilitate presupune aplicarea cu caracter retroactiv a prevederilor acestei legi în cazul unui raport juridic care s-a născut, şi-a produs efectele şi s-a consumat sub imperiul unei reglementări anterioare, prin faptul că actul administrativ unilateral cu caracter individual care 1-a generat s-a definitivat prin neexercitarea în termenul legal a acţiunii în anulare.
Astfel, dispoziţiile în discuţie permit, pe cale incidentală, controlul de legalitate al actului administrativ unilateral cu caracter individual şi înlăturarea singurelor efecte juridice pe care acesta le poate produce, în speţă, faţă de numărul determinat de subiecte de drept cărora li se adresează şi care aveau posibilitatea legală de a-l contesta în termenul pentru introducerea acţiunii în anulare, termen special prevăzut de legea contenciosului administrativ din raţiuni ce ţin de specificul raporturilor juridice de drept administrativ: prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ şi caracterul executoriu al acestuia.
O asemenea ipoteză juridică permite repunerea pe rolul instanţelor judecătoreşti, în mod repetitiv, fără limită în timp, a controlului de legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter individual fie de către subiectul de drept determinat căruia i se adresează, fie de către terţe persoane, care însă au manifestat o atitudine pasivă prin neexercitarea în termenul legal sub imperiul legii aplicabile a acţiunii în anulare. Or, înlăturarea efectelor juridice determinate pe care un act administrativ unilateral cu caracter individual le poate produce doar faţă de numărul determinat de subiecte cărora li se adresează are aceleaşi consecinţe ca şi anularea actului respectiv.
Astfel, instanţa consideră că, în privinţa actelor administrative unilaterale cu caracter individual, normele juridice în discuţie contravin celor două principii constituţionale susmenţionate prin raportare la:
- art. 6 din C.E.D.O. - dreptul la un proces echitabil;
- practica constantă a C.E.D.O. în cauzele tip B.;
- principiile statuate prin Codul bunei administraţii, aprobat prin Recomandarea CM/ Rec (2007) a Consiliului de Miniştri al U.E.;
- practica constantă a Curţii de Justiţie de la Luxemburg.
In ceea ce priveşte încălcarea art. 6 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că prin posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter individual se încalcă dreptul la un proces echitabil cu componentele sale: dreptul la justiţie şi principiul securităţii raporturilor juridice.
Mutatis mutandis, în interpretarea şi aplicarea art. 6 din C.E.D.O., C.E.D.O. şi-a cristalizat o practică constantă în cauzele tip B. contra României, reţinând că, prin neimpunerea unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată acţiunea în anulare a unui act, se încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, iar posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi executată, reprezintă o înfrângere a dreptului la justiţie.
In ceea ce priveşte încălcarea art. 6 din Codul bunei administraţii, aprobat prin Recomandarea CM/Rec (2007) a Comitetului de Miniştri al U.E. din 20 iunie 2007 - deci anterior adoptării Legii nr. 262/2007 - Înalta Curte apreciază că dispoziţiile în discuţie contravin, pentru aceleaşi argumente expuse anterior, principiului securităţii juridice, consacrat de articolul respectiv din Cod, care prevede expres că administraţiile publice nu pot lua măsuri retroactive, în afara excepţiilor legal justificate, şi nu pot aduce atingere drepturilor câştigate si situaţiilor juridice legal constituite, decât în împrejurări urgente de interes public.
În mod constant, Curtea de Justiţie de la Luxemburg [în cauzele C-216/82 (Hotărârea din 27 septembrie 1983, pct. 5 şi următoarele), C-188/92 (Hotărârea din 9 martie 1994, pct. 10 şi următoarele), C-241/95 (Hotărârea din 12 decembrie 1996, pct. 14 şi următoarele), C-178/95 (Hotărârea din 30 ianuarie 1997, pct. 15 şi următoarele), C-408/95 (Hotărârea din 11 noiembrie 1997, pct. 26 şi următoarele), C-239/99 (Hotărârea din 15 februarie 2001, pct. 28 şi următoarele), C-390/98 (Hotărârea din 20 septembrie 2001, pct. 109 şi următoarele), C-346/03 şi C-529/03 (Hotărârea din 23 februarie 2006, pct. 30 şi următoarele)] a reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare, că atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui un act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al actului respectiv nici chiar pe calea incidenţă a excepţiei de nelegalitate.
Pe cale de consecinţă, în raport cu argumentele expuse, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile în discuţie, permiţând, fără limită în timp, controlul de legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi după împlinirea termenului în care partea putea exercita acţiunea în anulare, cum este şi actul ce face obiectul prezentei cauze, HG nr. 963/2002, se poate ajunge la înlăturarea efectelor juridice produse de actul administrativ cu caracter individual, ceea ce poate avea drept consecinţă crearea unui „climat general de incertitudine şi nesiguranţă juridică", aşa cum a concluzionat C.E.D.O., în paragraful 99 al Hotărârii pronunţate în cauza P. contra României.
Curtea apreciază ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate referitoare la acte administrativ individuale emise anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004. Aşa fiind, se va admite recursul declarat de pârât şi se va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate invocate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 263 din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta CN P.R. SA – D.R.P. Craiova ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7/2009. Contencios. Anulare act administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 105/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
