ICCJ. Decizia nr. 105/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 105/2009
Dosar nr. 11374/1/2007
Şedinţa publică din14 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea depusă la C.S.M. la data de 13 decembrie 2007 şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 decembrie 2007 N.T.M. a formulat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată şi al dispoziţiilor art. 299 şi urm. C. proc. civ., împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei să constate că a dobândit acest grad prin numirea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Prahova.
În motivarea recursului, recurentul N.T.M. invocă următoarele:
- argumentele invocate de C.S.M. în hotărârea recurată nu au nici o legătură cu cererea sa, cele două noţiuni „promovare în funcţii de execuţie" şi „dobândirea gradului profesional", fiind total distincte, iar cererea sa vizează „constatarea că a dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", şi nu „ a se lua act că a promovat vreun concurs de promovare în funcţii de execuţie organizat de C.S.M., în sensul art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- interviul susţinut pentru a fi numit la D.I.I.C.O.T. este mult mai relevant, comparativ cu concursul de promovare reglementat de art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, deoarece verifică pregătirea profesională, conduită morală ireproşabilă a procurorului, capacitatea de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, rezistenţă la stres, etc., adică o evaluare mult mai profundă a candidaţilor, aşa încât numirea sa în aceste condiţii are acelaşi efect ca şi promovarea realizată în urma promovării unui concurs sau examen.
- prin numire la D.I.I.C.O.T., conform dispoziţiilor legale în vigoare, a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
- în executarea funcţiei în care a fost numit, a îndeplinit acte ce intrau în competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nerecunoaşterea faptului că a dobândit grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,ar putea pune în discuţie valabilitatea actelor întocmite în această calitate.
- prevederea legală conform căreia „procurorii (…) revin la parchetul de unde provin", nu contravine recunoaşterii gradului profesional, ea constituind numai o garanţie dată procurorului că oricând poate reveni la parchetul unde a funcţionat.
- jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în această materie este constantă în sensul recunoaşterii gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, invocând următoarele argumente în susţinerea legalităţii Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.
- recurentul a fost numit la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul nr. 2287/2005 emis de Procurorul General al României, cu avizul C.S.M., din funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
- este necesar a se face distincţie între "numirea" procurorilor la D.I.I.C.O.T. şi „promovarea" procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acestea fiind două instituţii pentru care legea prevede condiţii şi proceduri diferite,
- deşi funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, întrucât are personalitate juridică proprie,cu atribuţii, competenţa, organizare şi salarizare stabilite prin lege specială .
- promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condiţiile prevăzute de art. 43 şi art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată.
- astfel fiind, numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta realizându-se doar conform dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004.
- dispoziţiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de excepţie, supuse unei interpretări restrictive.
- procurorii numiţi la D.I.I.C.O.T., revin la încetarea activităţii la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
- împrejurarea că sunt salarizaţi pe perioada îndeplinirii funcţiei la D.I.I.C.O.T. corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui Parchet.
Referitor la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M. susţine că deciziile respective au fost pronunţate în soluţionarea unor recursuri şi nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegarela o problemă de drept supusă judecăţii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii.
La data de 8 februarie 2008, Asociaţia Judecătorilor din România cu sediul în Cluj Napoca, reprezentată prin preşedinte S.L.R., a formulat cerere de intervenţie în favoarea intimatului C.S.M., solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 51 C. proc. civ., instanţa de recurs în şedinţa din 4 iunie 2008 a admis - în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Asociaţia Judecătorilor Români.
Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (4), (5), (6), (7), (8) şi (11) din Legea nr. 304/2004, în raport de prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României, invocată de către intervenientă, a fost soluţionată de către instanţa de recurs în şedinţa publică din 15 octombrie 2008, în sensul că s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu motivarea că judecata nu poartă asupra condiţiilor de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T., reglementată prin textul de lege a cărei neconstituţionalitate se invocă, obiectul cauzei constituindu-l cererea recurentului de a i se recunoaşte gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând recursul formulat de N.T.M., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu legislaţia aplicabilă în materie supusă cenzurii instanţei de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Prin Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinsecererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie formulate de un număr de 54 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul N.T.M. fiind menţionat lapoziţia 17 în enumerarea din hotărâre. În motivarea Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reţinut în esenţă, următoarele.
- procurorii vizaţi de hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel şi nu au susţinut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c)) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă funcţionează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în condiţiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile Legii nr. 303/2004;
- prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispoziţiile privitoare la promovarea prin concurs în funcţii de execuţie imediat superioare, care reprezintă „o recunoaştere a performanţelor profesionale ale magistraţilor şi constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent" şi „reprezintă un drept câştigat cu caracter definitiv în evoluţia carierei profesionale";
- faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizaţi corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui Parchet.
În esenţă, problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorului N.T.M. care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.
Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acest fapt rezultând în mod expres şi fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin OUG nr. 131/2006, conform cărora:
„Art. 1. - (1) Prin prezenta lege se înfiinţează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
De asemenea, este necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispoziţiilor Legii nr. 508/2004 (privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziţii cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Astfel, recurentul N.T.M. a fost numit în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul nr. 2287 din 3 noiembrie 2005 emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ulterior interviului susţinut de recurent la data de 10 octombrie 2005 şi avizului favorabil de numire în funcţie emis de Secţia pentru procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2005.
Prin Hotărârea C.S.M. nr. 191 din 13 iulie 2006 Secţia pentru procurori s-a aprobat transferul recurentului de la D.I.I.C.O.T. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, începând cu data de 1 august 2006.
Este evident faptul ca nu se poate face confuzie intre numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.
Rezultă aşadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituţiei promovării procurorilor şi cele ale instituţiei numirii acestora.
Pe de altă parte, Curtea reţine că existenţa unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înfiinţarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condiţiilor şi procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenţi, în condiţiile şi conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).
Aceleaşi necesităţi în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism explică şi existenţa în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor şi birourilor teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competenţe sau grade diferite, deoarece ei îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi structuri, şi anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere modalitatea de înfiinţare a D.I.I.C.O.T. şi de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.
De altfel, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, Curtea are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea şi Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".
Or, în speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 şi înfiinţarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detaşări sau delegări - instituţii care nu se confundă cu „numirea" în funcţie).
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează carierea magistraţilor", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condiţiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei în care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la Parchetul Naţional Anticorupţie, structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar, aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul U.E.".
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluţie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., cu privire la care în practica C.E.D.O. s-areţinutcăexistenţaunor divergenţede jurisprudenţă în cadru! celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României).
Cât priveşte susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:
- rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei" (Z. şi P.G. şi alţii împotriva Franţei; P. împotriva României);
- cât priveşte menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică (mutatis mutandis, S.H. împotriva Ucrainei; P. împotriva României; B. împotriva României);
- invocarea caracterului obligatoriu numai în privinţa problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanţă în cauza dedusă judecăţii deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezenţa unei practici contradictorii în sensul dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca jurisdicţie unică în această materie, judecă în primă şi ultimă instanţă, având obligaţia de a aplica şi interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudenţe.
În raport de cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce îl priveşte pe recurentul N.T.M., motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce îl priveşte pe recurent, va admite cererea acestuia şi îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de N.T.M. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.
Anulează parţial hotărârea atacată în ceea ce îl priveşte pe recurentul N.T.M.
Obligă intimatul C.S.M. să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Respinge cererea de intervenţie formulată de Asociaţia Judecătorilor Români în interes alăturat intimatului.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 103/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 112/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
