ICCJ. Decizia nr. 132/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 132/2009
Dosar nr. 1142/2/2007
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1337 din 22 mai 2007 pronunţată în Dosarul nr. 1442/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul C.C.T. împotriva pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti – comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că au fost respectate prevederile art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, actul administrativ atacat cuprinde motivele pentru care a fost respinsă întâmpinarea, în cuprinsul acesteia nu este necesar să se răspundă fiecărei susţineri a petentului.
Împrejurarea dacă măsura exproprierii se justifică din punct de vedere tehnic şi constructiv, este un aspect care a făcut obiectul cercetării prealabile efectuată anterior declarării ca fiind de utilitate publică a terenurilor, potrivit Hotărârii C.G.M.B. nr. 161 din 6 iulie 2007.
Comisia de soluţionare a contestaţiilor nu analizează aspecte ce au fost avute în vedere în faza cercetării prealabile anterioare emiterii actului prin care terenul a fost declarat de utilitate publică, ci verifică respectarea legalităţii procedurii de expropriere.
În ceea ce priveşte suma oferită cu titlu de despăgubiri, instanţa de fond a reţinut că analiza acestui aspect face obiectul unei proceduri ce se desfăşoară ulterior în faţa tribunalului, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
1. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că prin Decizia Comisiei de soluţionare a întâmpinărilor nu este necesar să se răspundă fiecărei susţineri, ci este suficient să fie analizată întâmpinarea prin prisma modului de aplicare a dispoziţiilor legale în baza cărora a fost emisă notificarea şi a situaţiei juridice a bunului expropriat.
Comisia nu a analizat şi nu a dat un răspuns motivat, cu privire la faptul că:
- Comisia pentru efectuarea cercetării prealabile nu a realizat o cercetare la faţa locului, deşi aceasta era obligatorie potrivit art. 18 lit. c) din Regulamentul privind procedura de lucru a comisiilor;
- nu există o concordanţă între suprafaţa propusă spre expropriere şi cea efectiv necesară pentru realizarea lucrării;
- nu s-a justificat caracterul de utilitate publică a lucrării, unul din motivele invocate fiind acela că sunt diminuate costurile, raportat la posibilitatea efectuării lucrării pe alte căi.
Instanţa de fond nu a avut în vedere şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 33/1994 din componenţa comisiei fac obligatoriu parte trei specialişti din domeniul de activitate în care se realizează lucrarea de utilitate.
Comisia s-a referit strict la aspectul despăgubirilor şi s-a mărginit a reţine că nu s-au depus acte justificative, acţionând în favoarea expropriatorului.
Motivarea instanţei de fond conduce la concluzia că exproprierea este lăsată la discreţia autorităţii publice locale, fără nici o posibilitate de control a legalităţii actelor întocmite.
Cedarea prin expropriere a dreptului de proprietate privată constituie, potrivit prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituţie, art. 481 C. civ. şi art. 1 din Legea nr. 33/1994 o măsură cu caracter excepţional de restrângere a acestui drept intangibil, care nu poate fi dispusă decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii, ca dreaptă şi prealabilă despăgubire.
2. Instanţa de fond a reţinut în mod cu totul eronat faptul că această Comisie nu este abilitată să analizeze aspecte ce au fost avute în vedere la faza cercetării prealabile anterioare emiterii actului prin care terenul a fost declarat de utilitate publică, ci verifică doar respectarea legalităţii procedurii de expropriere. Motivarea instanţei este contradictorie. Se admite, pe de o parte, competenţa Comisiei asupra verificării respectării legalităţii procedurii de expropriere, dar pe de altă parte, se afirmă că nu se pot analiza aspecte ce au fost avute în vedere în faza cercetării prealabile, fază ce reprezintă tocmai o parte a procedurii de expropriere.
3. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra legalităţii procesului – verbal întocmit în şedinţa comisiei şi nici asupra legalităţii operaţiunii de expropriere, deşi, conform completărilor formulate la contestaţie, instanţa a fost investită şi cu soluţionarea acestor aspecte.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 „cu privire la propunerile de expropriere, proprietarii şi titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză pot face întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea notificării".
Propunerile de expropriere se fac după declararea utilităţii publice prevăzute de art. 12 din Legea nr. 33/1994.
La rândul său, procedura declarării utilităţii publice este precedată de cercetarea prealabilă prevăzută de art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 33/1994.
În raport de dispoziţiile legale sus-menţionate rezultă faptul că instanţa de fond în mod corect a constatat că, prin întâmpinare nu se pot face obiecţii decât la propunerile de expropriere şi nu la procedurile premergătoare (cercetare prealabilă, declararea utilităţii publice) sau la procesul - verbal prevăzut de art. 10 alin. (2) din lege.
Faţă de acestea se constată a fi nefondate motivele de recurs referitoare la: cercetarea la faţa locului în faza cercetării prealabile, justificarea caracterului de utilitate publică, legalitatea operaţiunii de expropriere sau neconcordanţa privind suprafaţa propusă/necesară exproprierii.
Fazele prealabile întocmirii propunerilor de despăgubire pot fi contestate în instanţă până la efectuarea propunerilor de expropriere.
În mod firesc, comisia care a soluţionat întâmpinarea s-a referit şi a motivat contestaţia numai în ceea ce priveşte propunerile de expropriere.
În ceea ce priveşte procesul - verbal din 2 februarie 2007 al Comisiei de soluţionare a întâmpinărilor se poate constatat că suma de 250.000 euro a rezultat în urma raportului de expertiză, deoarece suma iniţială oferită era de numai 115.247 euro.
În procesul-verbal s-a menţionat că recurentul-reclamant nu este de acord cu suma oferită, fiind astfel îndeplinite prevederile art. 17 din Legea nr. 33/1994, de unde rezultă că şi acest motiv de recurs este nefondat.
În consecinţă, se va reţine că actul administrativ atacat îndeplineşte condiţiile de legalitate prevăzute de lege, critica sentinţei instanţei de fond este nefondată, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată să se dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C.T. împotriva sentinţei civile nr. 1337 din 22 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 114/2009. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 137/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
