ICCJ. Decizia nr. 1038/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1038/2009
Dosar nr. 1230/2/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.R. a chemat în judecată C.P.M. Bucureşti, solicitând anularea Hotărârii nr. 16591/174 din 27 iulie 2007 emisă de pârâtă şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că hotărârea contestată este nelegală şi netemeinică, întrucât nu precizează termenul de formulare a contestaţiei în faţa instanţei de contencios administrativ competente.
Prin întâmpinare, pârâta, C.P.M. Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii şi a invocat excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, apreciind că reclamantul a depăşit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000 pentru sesizarea instanţei de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2117 din 2 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi a dispus anularea Hotărârii nr. 16591/174 din 27 iulie 2007 emisă de pârâta C.P.M. Bucureşti, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 28 mai 1943 – 6 martie 1945, şi să-i acorde drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 01 iulie 2007.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Împrejurarea că în cuprinsul hotărârii contestate nu s-a consemnat termenul în care se poate face plângere şi că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 16 februarie 2008, hotărârea atacată fiind comunicată la data de 26 noiembrie 2007, ceea ce înseamnă că reclamantul a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi în consecinţă a respins excepţia tardivităţii acţiunii.
A considerat că potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de domiciliu.
A constatat că strămutarea părinţilor reclamantului din Ardealul de Nord în România s-a datorat persecuţiilor etnice instituite de regimul instaurat în perioada respectivă, iar reclamantul s-a născut la 28 mai 1943 în localitatea Sibiu, deci în perioada avută în vedere de lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.P.M. Bucureşti, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei civile atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluţia pronunţată în cauză este netemeinică întrucât reclamantul, născut în localitatea de refugiu la 3 ani după refugiul părinţilor din localitatea Cluj în localitatea Sibiu, nu a suferit persecuţii din motive etnice.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
În cauză, se reţine că părinţii reclamantului s-au refugiat din localitatea Cluj, judeţul Cluj, în localitatea Sibiu, judeţul Sibiu, în cursul lunii noiembrie 1940, iar reclamantul s-a născut la data de 28 mai 1943, în timpul refugiului părinţilor săi.
Efectele refugiului s-au răsfrânt şi asupra reclamantului, de la data naşterii, care se situează în intervalul de timp avut în vedere de legea menţionată.
Prima instanţă a observat corect că Legea nr. 189/2000 nu face nici o diferenţă în legătură cu persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile legii, în sensul că nu stipulează în mod expres că nu pot beneficia de prevederile acesteia copiii concepuţi şi născuţi după refugiul părinţilor.
Prin urmare, faţă de împrejurarea că intimatul reclamant s-a născut în intervalul de timp avut în vedere de Legea nr. 189/2008 într-o localitate în care s-au refugiat părinţii săi şi întrucât actul normativ evocat nu distinge în ceea ce priveşte persoanele refugiate care beneficiază de drepturile reglementate în cuprinsul său, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ. acesta va fi respins, ca atare, menţinându-se hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.P.M. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2117 din 2 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1036/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1043/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
