ICCJ. Decizia nr. 1044/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1044/2009
Dosar nr. 1235/33/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta E.E. a chemat în judecată C.J.P. Cluj, solicitând anularea Hotărârii nr. 22990 din 10 iunie 2008 emisă de pârâtă şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că hotărârea contestată este nelegală şi netemeinică, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte şi declaraţii de martori.
Prin întâmpinare, pârâta, C.J.P. Cluj a solicitat respingerea acţiunii, apreciind că reclamanta nu a dovedit calitatea sa de persoană refugiată şi, pe cale de consecinţă nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000 deoarece s-a născut în localitatea de refugiu a părinţilor săi.
Prin sentinţa civilă nr. 628 din 1 octombrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea hotărârii nr. 22990 din 10 iunie 2008 emisă de pârâta C.J.P. Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 17 aprilie 1944 – 6 martie 1945, şi să-i acorde drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 01 iunie 2008.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
A considerat că potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de domiciliu.
A constatat că strămutarea părinţilor reclamantei din localitatea de domiciliu în altă localitate în cursul lunii octombrie 1940 s-a datorat persecuţiilor etnice instituite de regimul instaurat în perioada respectivă, care a constat în principal în obligaţia impusă de autorităţile de ocupaţie de învăţare a limbii maghiare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei civile atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluţia pronunţată în cauză este netemeinică întrucât reclamanta, născută în localitatea de refugiu nu a suferit persecuţii din motive etnice şi nici nu şi-a schimbat domiciliul.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
În cauză, se reţine că părinţii reclamantei s-au refugiat din localitatea Dezmir, în localitatea Turda, în cursul lunii octombrie 1940, iar reclamanta s-a născut la data de 17 aprilie 1944 în timpul refugiului părinţilor săi.
Efectele refugiului s-au răsfrânt şi asupra reclamantei, de la data naşterii, care se situează în intervalul de timp avut în vedere de legea menţionată.
Prima instanţă a observat corect că Legea nr. 189/2000 nu face nici o diferenţă în legătură cu persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile legii, în sensul că nu stipulează în mod expres că nu pot beneficia de prevederile acesteia copiii concepuţi şi născuţi după refugiul părinţilor.
Prin urmare, faţă de împrejurarea că intimata reclamantă s-a născut în intervalul de timp avut în vedere de Legea nr. 189/2008 într-o localitate în care s-au refugiat părinţii săi şi întrucât actul normativ evocat nu distinge în ceea ce priveşte persoanele refugiate care beneficiază de drepturile reglementate în cuprinsul său, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ. acesta va fi respins, ca atare, menţinându-se hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 628 din 1 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1043/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1045/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|