ICCJ. Decizia nr. 1090/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1090/2009
Dosar nr. 5609/55/2008
Şedinţa publică din 27 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 iunie 2008 pe rolul Judecătoriei Arad, reclamantul F.N.I. a formulat contestaţie împotriva încheierii din data de 23 mai 2008 a judecătorului delegat la Penitenciarul Arad pentru executarea pedepselor privative de libertate, prin care i-a fost respinsă plângerea referitoare la încălcarea dreptului său de a primi bunuri, prin faptul că nu i se permite să primească, prin sectorul vizite al penitenciarului, bere fără alcool, solicitând totodată instanţei să dispună obligarea Penitenciarului Arad să îi permită să primească produsul respectiv.
La termenul de judecată din 16 septembrie 2008, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a art. 11 alin. (2) şi art. 17 alin. (3) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 3042/2007 privind durata şi periodicitatea vizitelor, greutatea şi numărul pachetelor, precum şi categoriile de bunuri ce pot fi primite, păstrate şi folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum şi a dispoziţiilor art. 56 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin HG nr. 1897/2006.
Prin încheierea din 16 septembrie 2009, Judecătoria Arad a constatat că de dispoziţiile contestate pe calea excepţiei de nelegalitate depinde soluţionarea litigiului în fond, astfel că, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a sesizat Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de contencios administrativ competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate invocată.
Legal învestită, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 328 din 25 noiembrie 2008, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul F.N.I., reţinând că actul administrativ ce face obiectul excepţiei este un act administrativ cu caracter normativ, ce nu poate fi cenzurat în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât dispoziţiile alin. (l) al acestui articol se referă exclusiv la actele administrative unilaterale cu caracter individual. Sub acest aspect, Curtea de apel a reţinut că nu prezintă relevanţă împrejurarea că alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se referă la actul administrativ unilateral, fără a distinge după cum acesta are caracter individual sau normativ, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul art. 4 din Legea contenciosului administrativ se remarcă inconsecvenţa legiuitorului în privinţa termenului folosit pentru desemnarea actului administrativ.
Împotriva sentinţei civile nr. 328 din 25 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul F.N.I.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (2), art. 89, art. 105 alin. (2), art. 153, art. 129, art. 130 C. proc. civ., în sensul că nu a fost îndeplinită în mod legal procedura de citare (nefiind citat la locul de detenţie unde era la data de 25 noiembrie 2008, respectiv Penitenciarul Spital Colibaşi) şi nici nu s-a judecat fondul cauzei.
Analizând sentinţa atacată în raport de motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În primul rând, Înalta Curte reţine că este fondat motivul de recurs referitor la lipsa de procedură cu reclamantul la ultimul termen de judecată din data de 25 noiembrie 2008. Acesta a fost citat pentru termenul în discuţie la Penitenciarul Arad, în condiţiile în care s-a comunicat de către Penitenciarul Arad faptul că reclamantul nu poate fi prezentat la termenul anterior indicat, întrucât la data de 20 noiembrie 2008 a fost transferat la Spitalul Penitenciar Colibaşi în vederea spitalizării. De altfel, această ultimă situaţie de fapt a fost reţinută şi în practicaua sentinţei recurate, însă instanţa a apreciat în mod nelegal că procedura de citare a fost corect îndeplinită.
Într-o atare situaţie, sunt incidente dispoziţiile art. 153 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., care prevăd că instituţia termenului în cunoştinţă nu se aplică în cazul militarilor în termen şi al deţinuţilor.
Or, în speţă, recurentul-reclamant era în stare de arest, motiv pentru care trebuia citat la fiecare termen de judecată, obligaţie pe care prima instanţă nu a respectat-o, aşa cum s-a arătat anterior.
Pe cale de consecinţă, sunt incidente prevederile art. 312 alin. 5 teza a II-a C. proc. civ., care impun casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, fiind vorba de o judecată care s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată la dezbaterea fondului.
În al doilea rând, este nelegală soluţia pronunţată de instanţa de contencios administrativ, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a art. 1 alin. (2) şi art. 17 alin. (3) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 3042/ C din 28 noiembrie 2007, precum şi a art. 56 alin. (1) din HG nr. 1897/2006, pentru argumentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.
Art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie sediul materiei pentru excepţia de nelegalitate, nu poate fi interpretat în mod izolat, ci doar în mod sistematic, prin corelare cu celelalte dispoziţii ce au incidenţă în privinţa controlului legalităţii actelor administrative.
Or, potrivit legii anterior individualizate, legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată pe două căi: pe calea ofensivă, prin intermediul promovării unei acţiuni, şi pe cale defensivă, adică prin invocarea unei excepţii.
Atât acţiunea, cât şi excepţia sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, singurele competente să verifice legalitatea actelor administrative, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie (care aminteşte despre controlul judecătoresc al actelor administrative, fără să distingă între calea acţiunii şi cea a excepţiei).
Trebuie menţionat faptul că, în situaţia în care este vorba despre o acţiune, Legea nr. 554/2004, modificată, distinge între actele administrative individuale şi cele normative, în sensul că, numai pentru cele individuale, există un termen de introducere a acţiunii la instanţa de contencios administrativ, în timp ce actele normative pot fi atacate prin acţiune judiciară, fără limită de timp.
Reglementarea expresă a excepţiei de nelegalitate pentru actele administrative individuale a fost necesară pentru că, spre deosebire de acţiune, excepţia este imprescriptibilă, ea putând fi invocată oricând.
Din acest motiv, în contextul în care acţiunea directă împotriva unui act administrativ individual este supusă unor termene, legiuitorul a fost nevoit să reglementeze în mod expres excepţia de nelegalitate privind aceleaşi acte administrative individuale, care să poată fi ridicată oricând.
Dimpotrivă, pentru actele administrative normative, întrucât nu există nici un termen pentru promovarea acţiunii judiciare, nu era nevoie de o reglementare expresă a imprescriptibilităţii, când este vorba despre excepţia de nelegalitate.
Cu alte cuvinte, pentru actele administrative normative, nu doar excepţia de nelegalitate, ci şi acţiunea directă sunt imprescriptibile.
Într-o atare situaţie, se aplică principiul general de drept, conform căruia tot ceea ce este permis pe cale de acţiune, este permis şi pe cale de excepţie.
Aşadar, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 312 alin. (5) teza a I-a C. proc. civ., care impun casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, fiind vorba de o judecată care s-a făcut a se intra în cercetarea fondului.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinţei civile nr. 328 din 25 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1077/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1094/2009. Contencios → |
|---|
