ICCJ. Decizia nr. 1126/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1126/2009
Dosar nr.767/33/2008
Şedinţa publică de Ia 27 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 446 din 25 septembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a anulat Hotărârea nr. 21890 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să acorde reclamantei beneficiul drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iulie 2006.
Prin Decizia nr. 1004 din 12 martie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a casat sentinţa civilă nr. 446 din 25 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru a se suplimenta probatoriul administrat în cauză în vederea lămuririi contradicţiilor ce rezultă din declaraţiile martorilor P.L. şi N.A. în vederea stabilirii realităţii refugiului, a motivelor acestuia şi a perioadei în care a avut loc.
Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 474 din 5 iunie 2008, a admis acţiunea reclamantei B.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a anulat Hotărârea nr. 21890 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să acorde reclamantei drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iulie 2006.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel a suplimentat probatoriul administrat în cauză şi a procedat la audierea martorului R.A., căreia i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea nr. 10060 din 16 mai 2003 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Din analiza coroborată a depoziţiilor martorei R.A. combinată cu declaraţiile martorilor P.L. şi N.A., Curtea de Apel a reţinut că reclamanta s-a născut la data de 4 martie 1940 în localitatea Cojocna, judeţul Cluj, de unde, din cauza persecuţiilor din motive etnice exercitate asupra părinţilor săi în localitatea de domiciliu, s-a refugiat împreună cu familia mai întâi în localitatea Boju şi apoi în localitatea Turda, unde s-au refugiat în mod obişnuit locuitorii din Cojocna.
A mai reţinut Curtea de Apel că hotărârea a cărei anulare se solicită este motivată extrem de lapidar şi cu caracter general, fiind nelegală sub aspectul motivării în raport cu exigenţele pe care le impune o bună administraţie şi fiind netemeinică în raport cu probatoriul administrat.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 299 şi urm. şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Cluj susţine că instanţa de fond în mod greşit a acordat reclamantei drepturile solicitate în baza declaraţiilor date de martori, care nu sunt clare şi nu se susţin reciproc şi în condiţiile în care, în prezent, 90% din dosarele de refugiat se întemeiază pe declaraţii de martori şi pe faptul că la Arhivele Naţionale nu există înscrisuri oficiale doveditoare. Mai susţine recurenta-pârâtă că, potrivit OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea drepturilor reparatorii este necesar să existe două surse de informaţie care să indice aceleaşi date cu privire la: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu şi data întoarcerii din refugiu. În esenţă, se susţine că în privinţa reclamantei datele sunt insuficiente şi contradictorii pentru a justifica acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi că declaraţiile notariale date de martori sunt dovezi precare şi pot face dovada până la înscrierea în fals. Mai susţine recurenta-pârâtă că hotărârea instanţei de fond se întemeiază pe o singură declaraţie de martor, probă insuficientă în raport cu dispoziţiile legale.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, precum şi cu jurisprudenţa în materie a Instanţei Supreme, Curtea constată că recursul este ne fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002 „dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori".
Aceste dispoziţii sunt date în aplicarea art. 61 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
Potrivit dispoziţiilor sus menţionate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menţionate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declaraţii de martori în situaţia în care lipsesc actele oficiale.
În cauză, Curtea de Apel a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat suplimentar, prin coroborare cu declaraţiile martorilor P.L. şi N.A., depuse la prima judecată în fond şi cu celelalte înscrisuri depuse în probaţiune, prin prisma dispoziţiilor legale incidente.
Este de reţinut faptul că, în mod constant, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, chiar cu referire la dispoziţiile OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, s-a afirmat că „stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 558/2005).
Or, potrivit Normelor de aplicare a OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, citate mai sus, dovada încadrării în ipoteza normei juridice de la art. 1 lit. c) din ordonanţă se face fie prin acte oficiale, fie, în lipsa unor asemenea acte, prin declaraţii de martori.
În cauză reclamanta a depus diligente necesare pentru a obţine acte oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, aşa cum rezultă din adresa emisă de Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale, în care se menţionează că familia reclamantei (mama M.C. şi fiica acesteia C.M. - reclamanta în prezenta cauză) nu figurează în documentele deţinute de instituţie.
Astfel fiind, întemeiat instanţa a avut în vedere declaraţiile martorilor P.L. şi N.A. coroborate cu depoziţia dată în faţa instanţei de martorul R.A., din care rezultă, cu caracter unitar că, din cauza persecuţiilor din motive etnice exercitate, familia reclamantei a părăsit în luna octombrie 1940 localitatea de domiciliu - Cojocna, judeţul Cluj refugiindu-se în localităţile Boju/Cojocna Nouă şi Turda, revenind în localitatea de domiciliu în cursul lunii aprilie 1945.
Întemeiat, instanţa a avut în vedere şi faptul că martorei R.A. i-a fost recunoscută calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Critica din recurs referitoare la faptul că instanţa de fond s-a pronunţat pe baza unei singure depoziţii de martor este neîntemeiată, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, Curtea de Apel s-a pronunţat atât pe baza celor trei declaraţii de martor administrate în cauză, precum şi în raport cu celelalte înscrisuri depuse în probaţiune.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa fondului a realizat o corectă analiză şi apreciere a probatoriului administrat, stabilind cu just temei faptul că reclamanta se încadrează în ipoteza reglementată prin prevederile OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel fiind, Curtea de Apel a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală cu respectarea cadrului legal instituit de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi în raport cu jurisprudenţa Instanţei Supreme, precum şi a normelor şi principiilor de procedură civilă referitoare la administrarea şi analiza mijloacelor de probă.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică şi, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 474 din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1125/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1127/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
