ICCJ. Decizia nr. 1326/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1326/2009

Dosar nr. 2865/2/2008

Şedinţa publică din 11 martie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2446 din 29 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului S.L.C.C.R. invocată de pârâta C.C.R., şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului formulată împotriva pârâţilor C.C.R., G.R. şi C.N.C.D.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârâta C.C.R. este neîntemeiată, având în vedere obiectul acţiunii şi anume anularea unui act administrativ şi împrejurarea că există identitate între reclamant şi titularul dreptului afirmat în raportul juridic dedus judecăţii.

Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat, în esenţă, că situaţia personalului contractual de la C.C. nu este analogă şi nici comparabilă cu cea a persoanelor care beneficiază de prima de concediu, între acestea existând diferenţe importante, nefiind vorba de aplicarea unui tratament discriminatoriu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înainte de a exercita controlul judiciar al sentinţei civile atacate, a examinat, din oficiu, excepţia tardivităţii recursului şi a constatat că recursul a fost declarat şi motivat cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului s-a constatat că sentinţa civilă atacată a fost comunicată recurentului reclamant la data de 20 octombrie 2008 , iar acesta a declarat recurs la data de 6 noiembrie 2008 adică după scurgerea termenului prevăzut de lege.

Totodată, potrivit art. 104 C. proc. civ., actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.

Văzând şi dispoziţiile art. 101 şi 102 C. proc. civ., care prevăd modalitatea de calcul a termenului, se constată că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale legii.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., conform cărora neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, Înalta Curte va aplica sancţiunea procedurală prevăzută de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul S.L.C.C.R. Bucureşti, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul S.L.C.C.R. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2446 din 29 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1326/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs