ICCJ. Decizia nr. 1295/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1295/2009

Dosar nr. 3395/4/2007

Şedinţa publică din 10 martie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 30 aprilie 2007 la Judecătoria Sector 4 Bucureşti, reclamanta T.D. a chemat în judecată S.R. prin Ministerul Finanţelor, G.R., Ministerul Sănătăţii, A.N.P.H. şi C.N.A.S., solicitând instanţei să oblige pârâtei să subvenţioneze şi să înlesnească procedura de vindecare a unor deficienţe oftalmologice în străinătate.

Judecătoria Sectorului 4, prin sentinţa civilă nr. 2890 din 14 mai 2007, a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, reţinând că cererea reclamantei se referă la nesoluţionarea unei cereri de recunoaştere a unui drept legitim de către o autoritate publică centrală.

Prin încheierea din 4 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, în baza dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei, întrucât reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei prin încheierea de şedinţă de la 12 decembrie 2007.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta T.D., susţinând, în esenţă că, în mod greşit şi abuziv instanţa a dispus suspendarea cauzei, că se impune repunerea pe rol şi continuarea judecăţii.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 155 C. proc. civ., când instanţa constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.

În cauza de faţă, recurenta reclamantă nu s-a putut prezenta la instanţa de fond din motive medicale, fiind nevăzătoare.

Aşa fiind, în mod greşit instanţa a dispus suspendarea cauzei, urmând a se admite recursul declarat de reclamantă, a se casa încheierea atacată şi a se trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta T.D. împotriva încheierii din 4 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1295/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs