ICCJ. Decizia nr. 1303/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1303/2009

Dosar nr. 3063/2/2008

Şedinţa publică din 10 martie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 26 mai 2008, reclamantul P.P. a formulat cerere de chemare în judecată a S.R., reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi împotriva S.S.P.R., solicitând să se constate calitatea sa de revoluţionar, luptător remarcat prin fapte deosebite pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.

În motivarea acţiunii reclamantul arată că, fiind fotoreporter profesionist, corespondent al ziarului „Sportul" a realizat fotografii document ale Revoluţiei Române, luând parte la Revoluţia Română. Precizează că nu a solicitat certificat de revoluţionar întrucât nu a dorit să fie confundat cu impostorii care au obţinut drepturi în baza Legii nr. 42/1990 şi nr. 341/2004.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2184 din 9 septembrie 2008, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantului, apreciind că reclamantul nu a respectat procedura specială prevăzută de Legea nr. 42/1990 şi ulterior prin Legea nr. 341/2004, ci s-a adresat direct instanţei de contencios administrativ pentru recunoaşterea acestei calităţi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.P., criticând-o pentru nelegalitate. Recurentul susţine în esenţă că întrucât acţiunea sa este de natură civilă, completul care a judecat cauza nu avea competenţa funcţională.

Recursul este fondat.

Prin acţiunea introductivă reclamantul a solicitat să se constate calitatea sa de revoluţionar, menţionând în mod expres faptul că nu a solicitat certificat de revoluţionat, ceea ce presupune că nu a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile Legii nr. 42/1990 şi ale Legii nr. 341/2004.

Aşa fiind, în mod greşit instanţa i-a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Având în vedere dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi art. 313 C. proc. civ., teza finală, urmează a se admite recursul declarat de reclamant, se va casa sentinţa atacată ca fiind pronunţată de o instanţă lipsită de competenţă şi se va trimite cauza instanţei competente potrivit legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul P.P. împotriva sentinţei nr. 2184 din 9 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1303/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs