ICCJ. Decizia nr. 1357/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1357/2009
Dosar nr. 807/36/2008
Şedinţa publică din 11 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia civilă, asigurări sociale şi litigii de muncă, reclamantul R.A. a chemat în judecată pe pârâta SC R.S. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 1285 din 10 octombrie 2007 emisă de pârâtă prin care reclamantul a fost concediat, obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti reprezentând ajutorul de înmormântare prevăzut în contractul colectiv de muncă şi la plata cheltuielilor de spitalizare şi tratament, a daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta SC R.S. SA a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
La termenul din 5 martie 2008, reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 16 din HG nr. 355/2007 pentru ca odată cu motivarea în scris a acestei excepţii, să învedereze că de fapt, înţelege să invoce excepţia de nelegalitate a acestei hotărâri.
Reclamantul a arătat că dispoziţiile Capitolului V din HG nr. 355 din 11 aprilie 2007 sunt nelegale, deoarece încalcă dreptul la muncă şi principiul nediscriminării.
A menţionat că în baza acestui act normativ, angajatorul SC R.S. SA a refuzat să-i mai permită accesul la locul de muncă pe motivul că are vârsta de peste 55 de ani şi că efectele discriminatoare s-au produs asupra sa prin aceea că a fost nevoit să iasă la pensie mai devreme cu 5 ani faţă de vârsta standard, suferind o importantă pierdere de venit lunar.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, arătând că HG nr. 355/2007 este conformă cu dispoziţiile art. 108 din Constituţie, cu ale art. 46 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă şi cu cerinţele reglementărilor comunitare în materie.
Prin încheierea din 19 martie 2008, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, asigurări sociale şi litigii de muncă, a dispus în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate de către Curtea de Apel Constanţa, căreia i-a trimis dosarul în acest scop.
Prin sentinţa civilă nr. 642/CA din 10 iulie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a HG nr. 355/2007 şi pe cale de consecinţă a respins excepţia invocată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 2917 din 17 septembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul reclamantului, a casat sentinţa civilă nr. 642/CA din 10 iulie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut că actele normative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Învestită cu rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 978/CA din 21 decembrie 2008 a respins excepţia de nelegalitate a HG nr. 355 din 11 aprilie 2007 invocată de reclamantul R.A., ca nefondată.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanţă a reţinut, în esenţă următoarele:
Capitolul V „Condiţii de muncă particulare – Fişa 123 – munca la înălţime" din HG nr. 355/2007 prevede unele contraindicaţii privind accesul în prestarea muncii la înălţime, din care una se referă la „vârsta sub 18 ani ori peste 55 de ani".
Prima instanţă a apreciat că aceste dispoziţii nu sunt nelegale, întrucât nu încalcă nici dreptul la muncă, nici principiul nediscriminării.
A considerat că dispoziţiile cuprinzând contraindicaţiile invocate au fost instituite în vederea protecţiei persoanelor cu vârste sub 18 ani şi peste 55 ani şi că principiul nediscriminării prevăzut de art. 14 din C.E.D.O. nu împiedică statele să ia măsuri pentru promovarea unei legalităţi depline şi efective, sub condiţia unei justificări obiective şi rezonabile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că reclamantul ar fi invocat excepţia de nelegalitate a întregii HG nr. 335/2007 întrucât excepţia a vizat doar prevederile paragrafului privind „vârsta sub 18 ani şi peste 55 ani" din cuprinsul Capitolului V al acestui act normativ.
A considerat, în esenţă, că paragraful a cărui nelegalitate o invocă încalcă dispoziţiile art. 5 C. muncii, ale art. 41 din Constituţia României privind dreptul la muncă şi la alegerea acestuia, precum şi o serie de articole cuprinse în Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi că reprezintă, în realitate, un abuz de drept al Guvernului în beneficiul angajatorilor.
Prin notele de şedinţă depuse la dosar, recurentul reclamant a mai arătat că în mod absolut contraindicaţia care vizează limitarea dreptului la muncă a persoanelor în vârstă de peste 55 de ani este discriminatorie şi că în cauză justificarea obiectivă şi rezonabilă cuprinsă în prevederile art. 14 din C.E.D.O. şi ale art. 1 din Protocolul 12 la C.E.D.O. nu exista.
A relevat modul în care principiul discriminării este definit în unele acte normative cum ar fi Directiva nr. 78/2000 de creare a unui cadrul general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă, Legea nr. 324/2006 pentru modificarea şi completarea OG nr. 137/2000 şi Raportul Global publicat la Declaraţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind principiile şi drepturile fundamentale ale muncii, adoptată la 96-a sesiune a Conferinţei Internaţionale a Muncii de la Geneva.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă SC R.S. SA a solicitat respingerea recursului reclamantului şi menţinerea sentinţei civile atacate ca fiind legală şi temeinică.
A apreciat că dispoziţiile HG nr. 355/2007 nu au caracter nelegal şi nu încalcă nici dreptul la muncă şi nici principiul nediscriminării, fiind în acord cu legislaţia internă şi comunitară.
La rândul său, intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile atacate, ca fiind legală şi temeinică.
A menţionat, în esenţă, că actul administrativ contestat cuprinde reguli de conduită generală cu privire la sănătatea şi securitatea în muncă şi că nu încalcă dreptul la muncă şi nici nu aduce vreo vătămare drepturilor legale ale recurentului reclamant.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate şi din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, având în vedere considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Actul administrativ atacat şi anume HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor a fost emis de către Guvernul României cu respectarea prevederilor art. 101 din Constituţia României, potrivit cărora Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercitarea conducerii generale a administraţiei publice precum şi în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (2) din legea fundamentală, care prevăd că hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor.
Actul administrativ a fost emis cu respectarea principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normale de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, fiind adoptată în temeiul art. 46 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, prin urmare în executarea unei reglementări primare, a unui act normativ superior.
Totodată, HG nr. 355/2007 crează cadrul legal pentru asigurarea supravegherii sănătăţii lucrărilor, stabileşte obligaţiile angajatorilor şi condiţiilor privind aptitudinea de muncă, în raport cu riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Capitolului V „Condiţii de muncă particulare" - Fişa 123 - „Munca la înălţime", subtitlul „Contraindicaţii" marcatorul privind „vârsta sub 18 ani şi peste 55 ani", ce formează obiectul excepţiei de nelegalitate, prevede contraindicaţia de a se permite munca la înălţime a persoanelor aflate în aceste situaţii.
Înalta Curte observă că prevăzând contraindicaţia relativă la vârsta lucrătorilor care lucrează la înălţime, Guvernul nu a încălcat nici dreptul la muncă şi nici principiul nediscriminării, astfel cum a reţinut în mod corect şi instanţa de fond.
Nu pot fi primite criticile recurentului potrivit cărora contraindicaţia în discuţie ar încălca dreptul la muncă al persoanelor vizate, întrucât aceste nu ar mai putea excede la alte locuri de muncă.
Dimpotrivă, lucrătorii aflaţi în ipostazele respective îşi pot exercita atributele dreptului la muncă în oricare alt loc pentru care nu există astfel de contraindicaţii, acestea neavând caracter absolut, cum eronat apreciază recurentul. Că lucrurile stau astfel şi în cauza de faţă rezultă, fără echivoc, din adresa nr. 9873 din 6 august 2007, prin care SC R.S. SA, unitate angajatoare, i-a oferit reclamantului, în condiţiile legii, un alt post de muncă, cu acordarea drepturilor salariale specifice.
Pe de altă parte, contraindicaţiile prevăzute în actul administrativ vizează, în egală măsură, toate persoanele în vârstă de sub 18 ani şi peste 55 ani care ar intenţiona să lucreze la înălţime, ceea ce înseamnă că dispoziţia legală nu îngăduie naşterea unor tratamente diferite pentru situaţii identice.
Reglementările considerate nelegale de către recurent nu încalcă nici principiul nediscriminării pe care acesta îl invocă.
Într-o manieră corectă a reţinut prima instanţă că, potrivit art. 14 din C.E.D.O. şi art. 1 din Protocolul 12 la C.E.D.O., principiul nediscriminării nu împiedică statele membre să ia măsuri pentru promovarea unei legalităţi depline şi efective, sub condiţia existenţei unei justificări obiective şi rezonabile.
Garantând dreptul complex la ocrotirea sănătăţii şi securităţii muncii consacrat prin art. 34 din Constituţia României, acest text constituţional stabileşte obligaţia statului de a lua măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor necesare respectării dreptului.
Eliminarea ori diminuarea riscurilor privind securitatea şi sănătatea muncii, a riscurilor de accidente de muncă şi de îmbolnăviri profesionale, inclusiv a celor care pot să survină în cazul persoanelor a căror vârstă ar fi inadecvată şi improprie lucrului la înălţime, reprezintă câteva din justificările obiective şi rezonabile care au determinat adoptarea textului de lege contestat.
În sfârşit, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod just că elaborarea actului administrativ, inclusiv a textului contestat a avut loc prin respectarea normelor Comunităţii Europene, fiind un instrument necesar pentru corelarea sistemului legislativ de sănătate şi securitate în muncă la standardele prevăzute de reglementările europene.
În raport cu aspectele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul R.A. împotriva sentinţei civile nr. 978/CA din 12 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1351/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1358/2009. Contencios → |
|---|
