ICCJ. Decizia nr. 1365/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1365/2009
Dosar nr. 8235/2/200.
Şedinţa publică din 12 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 1 septembrie 2006, reclamantul I.A.M. a contestat dispoziţia directorului general al Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care a fost sancţionat disciplinar cu mustrare scrisă.
La termenul de judecată din data de 27 septembrie 2006 reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că înţelege să invoce în cauză excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministrului M.A.I. nr. 400 din 29 octombrie 2004 privind regimul disciplinar al personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1166 din 9 aprilie 2008, a respins excepţia de nelegalitate invocată în cauză şi, totodată, a respins acţiunea formulată de reclamantul I.A.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, referitor la excepţia de nelegalitate invocată de reclamant, că Ordinul M.A.I. nr. 400 din 29 octombrie 2004 a fost emis în baza şi în executarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, act normativ derogatoriu de la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public, ce constituie dreptul comun în această materie.
S-a mai reţinut că ordinul a cărui nelegalitate se invocă a fost emis în baza şi în executarea capitolului IV din Legea nr. 360/2002 şi priveşte exclusiv procedura cercetării prealabile şi regulamentul consiliilor de disciplină, fără a excede cadrului stabilit prin actul normativ în executarea căruia a fost emis şi, pe cale de consecinţă, fără a contraveni prevederilor Legii nr. 188/1999 şi dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii procedurii de cercetare prealabilă, invocată de reclamant, instanţa a apreciat că este neîntemeiată reţinând că sub acest aspect au fost respectate dispoziţiile art. 20, art. 37 şi art. 64 din Ordinul nr. 400/2004.
A reţinut de asemenea, că este neîntemeiată şi excepţia tardivităţii acţiunii, în condiţiile în care, nici Legea nr. 360/2002 şi nici Ordinul nr. 400/2004, nu prevăd un termen de declanşare a procedurii de cercetare.
Pe fondul cauzei, faţă de susţinerea reclamantului că sancţionarea s-a produs în perioada când se afla în concediu medical şi raportul său de serviciu era suspendat de drept, ceea ce ar fi dus la imposibilitatea depăşirii atribuţiilor de serviciu, instanţa a reţinut că Legea nr. 360/2002 prevede un singur caz de suspendare a raportului de serviciu, respectiv atunci când este arestat preventiv şi când, potrivit art. 65 alin. (5) din acest act normativ nu beneficiază de niciun drept prevăzut de Statutul poliţistului, fiind obligat să predea armamentul, legitimaţia şi insigna.
De aici concluzia instanţei de fond că obligaţia poliţiştilor de a fi permanent la dispoziţia unităţii rezultă din lege şi în virtutea acestei obligaţii legale reclamantul trebuia să se conformeze dispoziţiei conducerii unităţii de a participa la misiunea de serviciu organizată în cadrul structurii teritoriale a unităţii din judeţul Gorj, iar participarea la seminarul organizat de asociaţia G.C.M. România fără acordul conducerii Direcţiei Generale Anticorupţie constituie o depăşire a atribuţiilor de serviciu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul I.A.M. care a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 400/2004 a fost soluţionată în mod greşit, emiterea acestui ordin fiind făcută cu încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000;
- pe fond, soluţia de respingere a acţiunii este netemeinică şi nelegală, nefiind respectată procedura cercetării prealabile, fiind aplicate două sancţiuni pentru aceeaşi faptă („mustrarea scrisă" şi retragerea salariului de merit), iar hotărârea instanţei de fond se rezumă la preluarea unor paragrafe întregi din întâmpinarea Direcţiei Generale Anticorupţie.
Autoritatea intimată a formulat întâmpinare prin care a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală şi a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
1. Referitor la soluţia privind excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor;
Instanţa de fond a reţinut în mod corect legalitatea acestui ordin, în raport cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă şi ale HG nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, precum şi ale HG nr. 50/2005, în vigoare la data respectivă.
Astfel, potrivit art. 27 alin. (3) din HG nr. 555/2001 şi, respectiv, art. 35 alin. (3) din HG nr. 50/2005, nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinul şi instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
De altfel, în privinţa legalităţii Ordinului nr. 400/2004, instanţa supremă are o jurisprudenţă constantă în sensul respingerii excepţiilor de nelegalitate a acestui act normativ, pentru motivele invocate şi în cauza de faţă (Decizia nr. 475/2007, Decizia nr. 3626/ 2007, etc.).
2. În ceea ce priveşte criticile care vizează soluţia de fond dată în cauză;
Astfel, din materialul probator rezultă că cercetarea prealabilă s-a efectuat în conformitate cu dispoziţiile Ordinului nr. 400/2004, cu respectarea dreptului la apărare al recurentului-reclamant, care a avut posibilitatea să-şi formuleze apărările pe care le-a considerat necesare.
În fapt, recurentul-reclamant nu a participat la o misiune de serviciu la structura teritorială din judeţul Gorj, pe motiv de boală şi invocând un certificat medical pentru perioada 6 martie-10 martie 2006, dar în acea perioadă a participat la un Seminar organizat de asociaţia G.C.M. România desfăşurat la Academia de Poliţie „Al.I.Cuza", pentru care nu a primit aprobarea conducerii unităţii, ceea ce constituie abatere disciplinară în sensul art. 57 lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, făcându-se vinovat de depăşirea atribuţiilor de serviciu.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 188/1999, recurentul-reclamant având calitatea de funcţionar public cu statut special, reglementat de prevederile Legii nr. 360/2002, care îl obligă, în esenţă, să rămână permanent la dispoziţia unităţii, poliţiştii beneficiind de un spor legal pentru misiune permanentă.
Apărarea recurentului-reclamant, că i-au fost aplicate două sancţiuni pentru aceeaşi faptă este lipsită de temei legal, singura sancţiune ce i-a fost aplicată fiind aceea de „mustrare scrisă", iar faptul că în perioada următoare i-a fost retras salariul de merit, nu are semnificaţia unei sancţiuni disciplinare, ci a unei reaprecieri a criteriilor care au determinat acordarea acestuia.
De asemenea, critica prevăzută la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiată, hotărârea instanţei de fond având o motivare corespunzătoare obiectului litigiului şi apărărilor formulate de recurentul-reclamant.
În concluzie, reţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.A.M. împotriva sentinţei civile nr. 1166 din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1361/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1374/2009. Contencios → |
|---|
