ICCJ. Decizia nr. 1425/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1425/2009
Dosar nr. 1176/57/2008
Şedinţa publică din 13 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 154/CA/2008, pronunţată în dosarul nr. 1176/57/2008, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea formulată de reclamantul T.V., împotriva pârâtei A.N.P.M. şi a dispus suspendarea executării deciziei nr. 585 din 18 iulie 2008, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 14 din Legea 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi evitarea producerii unei pagube iminente.
S-a arătat de către judecătorul fondului că reclamantul a formulat acţiune împotriva deciziei a cărei suspendare se cere, situaţie care conduce la îndeplinirea condiţiei privind cazul bine justificat.
În ceea ce priveşte paguba iminentă s-a avut în vedere că înlăturarea reclamantului din funcţia de director executiv i-ar putea crea grave prejudicii materiale şi morale.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către pârâta A.N.P.M.
În motivarea recursului s-a susţinut că prima instanţă nu a analizat concret îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 R, ci a efectuat numai o expunere teoretică a acestor condiţii.
A mai criticat recurenta sentinţa, arătând că instanţa de fond a aplicat greşit legea şi că, mai mult, prevederile legale invocate în hotărâre nu au fost examinate prin prisma probatoriilor administrate.
Recurenta a precizat că nu există situaţii de fapt care să justifice soluţia adoptată şi că în hotărâre nu s-a arătat care sunt prejudiciile morale şi materiale ce pot fi suferite de reclamantul intimat, în situaţia executării actului administrativ.
Un alt motiv de recurs a vizat împrejurarea că prin trimiterea la dispoziţiile Recomandării nr. 8/1999 a C.M.C.E. nu se poate pune în discuţie preeminenţa dreptului comunitar, faţă de dreptul intern, posibilitatea suspendării actului administrativ fiind reglementată chiar în dreptul intern.
Înalta Curte, din examinarea probelor administrate în cauză şi a legislaţiei aplicabile, reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 585 din 18 iulie 2008, A.N.P.M. l-a destituit pe reclamant din funcţia publică de director executiv al A.P.M. Alba Iulia, motivat de faptul că din raportul Comisiei de disciplină din cadrul A.N.P.M., rezultă existenţa stării de incompatibilitate şi a conflictelor de interese, cu funcţia publică deţinută.
Reclamantul a solicitat autorităţii emitente revocarea actului, iar ulterior a introdus la Curtea de Apel Alba Iulia acţiune în anularea Deciziei nr. 585/2008, emis de A.N.P.M.
Prezenta cauză are ca obiect suspendarea actului administrativ de destituire din funcţia publică de conducere.
Judecătorul fondului a admis cererea de suspendare, reţinând aplicabilitatea art. 14 din Legea nr. 554/2004 R.
Din examinarea hotărârii, se constată că aceasta nu este motivată, aşa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit textului precizat, hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat apărările părţilor.
În considerarea acestor cerinţe legale, judecătorul trebuia să verifice şi să motiveze îndeplinirea concretă a celor două condiţii prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 R, respectiv existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente ce s-ar putea produce prin executarea actului.
Verificarea se impunea ca efect al prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004 R, care defineşte cazul bine justificat ca fiind împrejurarea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă este definită în acelaşi text la lit. ş), ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil.
Aşa cum s-a precizat mai sus, hotărârea pronunţată de prima instanţă nu este motivată cu privire la îndeplinirea condiţiilor legii, judecătorul fondului efectuând numai o analiză sub aspect teoretic al celor două condiţii, fără însă a face vreo referire la situaţia de fapt existentă în cauză.
În lipsa motivării îndeplinirii celor două condiţii legale, de care este condiţionată suspendarea actului administrativ, Înalta Curte nu poate efectua controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe, potrivit argumentelor ce se vor expune în continuare.
Căile de atac se exercită de partea nemulţumită de hotărârea instanţei şi reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiţiei, protecţia dreptului subiectiv sau al interesului.
În sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.
Motivarea, în fapt şi în drept, este o condiţie de esenţă a hotărârii judecătoreşti, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligaţie legală, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părţilor, atât în fapt, cât şi în drept care au fost raţiunile care au determinat adoptarea soluţiei.
În cauza de faţă, se constată că prima instanţă a expus numai sub aspect teoretic condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare, fără a verifica dacă în speţă sunt întrunite condiţiile respective şi anume cele referitoare la existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului pricinii.
Înalta Curte mai precizează că, prin nemotivarea hotărârii, se aduce atingere şi prevederilor art. 6 din C.E.D.O., respectiv dreptului la un proces echitabil, aşa cum a fost consolidat textul în practica C.E.D.O.
Potrivit jurisprudenţei Curţii, care se regăseşte şi în cauza Albina contra României, noţiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanţă a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse spre analiză.
În baza prevederilor art. 11 din C.R., tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
C.E.D.O. a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, aşa încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care judecătorul naţional are obligaţia legală de a aplica atât prevederile Convenţiei, cât şi cele ale jurisprudenţei Curţii, care împreună se constituie în blocul de convenţionalitate.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a sentinţei, pentru ca instanţa de fond să verifice dacă în cauză sunt întrunite concret cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 R, privind suspendarea actului administrativ, urmând ca hotărârea să fie motivată corespunzător cu cerinţele legii, în sensul analizării apărărilor formulate de toate părţile implicate în litigiu.
În rejudecare, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se va pune în vedere părţilor să propună şi să administreze probe de natură a contura existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Având în vedere, atât prevederile art. 261 C. proc. civ., cât şi prevederile art. 6 din C.E.D.O., Înalta Curte reţine că hotărârea primei instanţe este nemotivată, aşa încât în baza art. 312 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentinţa primei instanţe, cu trimitere pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.P.M. împotriva sentinţei civile nr. 154/CA/2008 din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1421/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1429/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
