ICCJ. Decizia nr. 1435/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1435/2009
Dosar nr. 8306/2/2007
Şedinţa publică din 13 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti şi precizată la 11 iunie 2008, reclamantul D.D.C. a chemat în judecată pe pârâţii D.G.A.N.P. şi A.N.P., pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se anuleze Decizia nr. 749 din 9 noiembrie 2007 şi să fie obligat pârâtul să aplice o altă sancţiune disciplinară în raport cu fapta săvârşită.
În motivarea acţiunii, reclamantul a precizat că a avut calitatea de şef secţie deţinere interioară în cadrul Penitenciarului Jilava şi că prin Decizia a cărei anulare s-a solicitat s-a dispus neîntemeiat revocarea sa din funcţia de conducere.
A precizat că sancţiunea aplicată nu este în concordanţă cu fapta săvârşită şi, de asemenea, că nu s-a avut în vedere că în anii precedenţi a primit calificativul „Foarte Bine" pentru activitatea desfăşurată.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 293/2004 şi ale Legii nr. 554/2004 R.
Pârâta A.N.P. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 2312 din 17 septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 8306/2/2007 de Curtea de Apel Bucureşti, a fost respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că faptele săvârşite de reclamant constituie abateri disciplinare, prevăzute şi sancţionate de Legea nr. 293/2004.
Judecătorul fondului a avut în vedere că fapta reclamantului de a nu preda telefonul mobil ridicat de la deţinutul B.I. constituie abatere disciplinară gravă şi nu poate fi justificată de începerea altor activităţi în aceeaşi zi şi cu atât mai mult de alte evenimente care s-au petrecut în zilele următoare.
Curtea a precizat în hotărâre că, având în vedere specificul autorităţii publice în care-şi desfăşoară activitatea reclamantul, care implică multă rigoare şi disciplină, abaterile săvârşite de reclamant şi întregul său comportament demonstrează corectitudinea sancţiunii aplicate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs s-a arătat că, la data de 19 februarie 2007, unitatea în care-şi desfăşura activitatea a fost sesizată de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la faptul că deţinutul B.I. este în posesia unui telefon mobil, prin care păstrează legătura cu exteriorul locului de deţinere, că apoi la 20 februarie 2007 s-a efectuat percheziţia în camera deţinutului respectiv, că la 21 februarie a fost informat Parchetul despre descoperirea celor sesizate şi măsurile luate şi că a efectuat predarea telefonului mobil la 21 martie 2007 către doi ofiţeri de poliţie.
A precizat, de asemenea, că în perioada 22 februarie – 28 februarie, a fost în concediu, aşa încât s-a aflat în situaţia de a întocmi cu întârziere actul în cauză, dar că anterior a informat Parchetul anterior şi ca urmare nu se impunea aplicarea celei mai grave sancţiuni, respectiv destituirea din funcţie.
A invocat faptul că la individualizarea sancţiunii nu s-au avut în vedere prevederile art. 63 din Legea nr. 293/2004, text în temeiul căruia trebuiau să se aibă în vedere cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care a fost săvârşită, gradul de vinovăţie, consecinţele abaterii, comportarea generală la serviciu, precum şi existenţa altor sancţiuni.
Recurentul a motivat cererea de recurs, arătând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile textului art. 63 din Legea nr. 293/2004, întrucât, chiar dacă există o întârziere în efectuarea actului de control, totuşi în anii precedenţi a obţinut numai calificativul „Foarte Bine" şi nu a fost sancţionat disciplinar.
M.J.L.C. – A.N.P. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, deoarece reclamantul, prin abaterile disciplinare săvârşite, a adus atingere prestigiului instituţiei publice în care-şi desfăşoară activitatea, că a manifestat neglijenţă şi superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, fapte ce se încadrează în prevederile art. 61 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 293/2004 şi care sunt sancţionate cu revocarea din funcţia de conducere.
S-a arătat că, urmare a percheziţiei din 22 februarie 2007, reclamantul recurent, care a condus această percheziţie, a nesocotit dispoziţia conducerii Penitenciarului Jilava, prin păstrarea telefonului mobil în dulapul său personal, până la data când s-au prezentat doi poliţişti de la I.G.P.R. – D.I.C., faptă care a fost de natură a prejudicia prestigiul instituţiei şi de asemenea constituie neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau autorităţile abilitate de lege.
Înalta Curte, examinând probatoriile administrate, prevederile legale aplicabile, în speţă, motivele de recurs formulate de reclamant, reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 747 din 09 noiembrie 2007, s-a aplicat reclamantului D.D.C. sancţiunea disciplinară a revocării din funcţia de conducere, şef secţie deţinere interioară de maximă siguranţă, Penitenciarul B.J.
Autoritatea pârâtă a apreciat că reclamantul a avut o comportare necorespunzătoare în serviciu, a manifestat neglijenţă şi întârziere nejustificată în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei, constând în faptul că, la percheziţia efectuată la 20 martie 2007 asupra deţinutului B.I., s-a confiscat un telefon mobil, ca urmare a solicitării D.I.I.C.O.T., iar reclamantul a omis să predea telefonul respectiv, însoţit de documente, contrar celor dispuse de conducerea unităţii.
În drept s-au avut în vedere prevederile art. 61 lit. a), b) şi c) şi art. 62 lit. b) din Legea nr. 293/2004 R, privind statutul funcţionarilor publici din A.N.P.
Înalta Curte apreciază că sancţiunea disciplinară aplicată de autoritatea pârâtă şi menţinută de instanţa de fond este temeinică şi legală.
Judecătorul fondului a făcut o corectă apreciere asupra legalităţii actului administrativ pe care recurentul îl consideră vătămător al dreptului său.
Instanţele de control judiciar al legalităţii actului cercetează actul administrativ supus cenzurii, nu numai din punct de vedere formal, al îndeplinirii condiţiilor de formă şi de competenţă, ci şi din punct de vedere al materialităţii faptelor şi justei lor aprecieri.
Probatoriul administrat în cauză şi amplu analizat de prima instanţă, necontestat de recurentul reclamant, demonstrează existenţa unor grave lacune manageriale, neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu în termen rezonabil şi potrivit dispoziţiilor primite de la autorităţile abilitate de lege.
În vederea determinării săvârşirii de către reclamant a faptelor reţinute în sarcina sa, precum şi a întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 61 din Legea nr. 293/2004 R, Înalta Curte va proceda la analiza actelor aflate la dosarul de fond.
La data de 19 februarie 2007, D.I.I.C.O.T. a solicitat, cu adresa nr. 147/P/2004, Penitenciarului B.J. adoptarea de măsuri pentru identificarea şi confiscarea aparatului de telefonie mobilă şi a cartelei S.I.M. de la deţinutul B.I., aparat cu ajutorul căruia acesta comunica în mod conspirativ cu diverse persoane din anturajul său.
Prin aceeaşi adresă, organul de urmărire penală a precizat că rezultatul cercetărilor trebuie să fie comunicat către D.I.I.C.O.T.
Superiorul reclamantului, în aceeaşi zi, la 19 februarie 2007, a dispus şefului de secţie efectuarea de urgenţă a percheziţiei, verificări şi răspuns, indicând în mod expres că termenul pentru răspuns este de 21 februarie 2007.
Percheziţia s-a efectuat la 20 februarie 2007, ocazie cu care a fost confiscat telefonul mobil, directorul Penitenciarului a comunicat D.I.I.C.O.T. la 21 februarie 2007 existenţa şi confiscarea telefonului mobil, însă reclamantul nu a predat telefonul ci l-a păstrat în dulapul personal, împreună cu documentele justificative de efectuare a percheziţiei, până la 21 martie 2007, când a fost remis ofiţerilor de poliţie care s-au prezentat la Penitenciar.
Această modalitate de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu se circumscrie prevederilor art. 61 lit. b) din Legea nr. 293/2004, în sensul neglijenţei manifestate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile abilitate de lege, precum şi prevederilor art. 61 lit. c), privind întârzierea nejustificată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi art. 61 lit. a) privind comportamentul necorespunzător la serviciu, de natură a aduce atingere prestigiului instituţiei.
Neglijenţa manifestată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu este evidentă şi rezultă fără echivoc din faptul că reclamantul a predat telefonul numai la solicitarea expresă a D.I.I.C.O.T., susţinerea acestuia că în perioada 22 februarie - 28 februarie 2007 s-a aflat în concediu de odihnă nu poate justifica înmânarea telefonului tocmai la data de 21 martie 2007, şi numai la cererea autorităţilor competente, care au dispus efectuarea percheziţiei.
Prin comportamentul necorespunzător la serviciu s-a adus atingere prestigiului instituţiei, prin aceea că, deşi autorităţile abilitate solicitaseră comunicarea rezultatului cercetărilor şi confiscarea aparatului de telefonie mobilă, totuşi acestea nu au fost puse la dispoziţia autorităţii respective, ci menţinute în fişetul personal al reclamantului.
Întârzierea în predarea telefonului mobil nu poate fi justificată de perioada de concediu de odihnă, situată între 22 februarie - 28 februarie 2007, şi pentru motivul că nici la expirarea concediului de odihnă nu s-a efectuat predarea aparatului de telefonie autorităţii care a dispus luarea măsurii de confiscare.
Înalta Curte precizează că funcţia deţinută de reclamant avea un anumit specific, respectiv, şef secţie deţinere interioară de maximă siguranţă, iar neîndeplinirea obligaţiilor profesionale constituie în mod evident o cauză de perturbare a activităţii şi prestigiului instituţiei.
În raport de probatoriile administrate, a căror analiză s-a efectuat de instanţa de fond, dar şi în prezenta decizie, măsura dispusă de autoritatea pârâtă este legală şi, de asemenea, satisface principiul proporţionalităţii măsurii, principiu rezultat din aplicarea art. 6 al C.D.O.
Înalta Curte arată că sistemul de drept român, în speţă cel care constituie contenciosul administrativ, respectiv Legea nr. 554/2004 R, la care se adaugă în baza art. 11 din Constituţia României şi prevederile C.E.D.O., jurisprudenţa C.E.D.O., instituie suficiente mijloace de protejare a drepturilor subiective, competenţa instanţelor de contencios administrativ fiind de natură a remedia eventualul comportament nelegal sau abuziv al autorităţilor angajatoare.
Ca urmare judecătorul are competenţa de a analiza împrejurările de fapt şi de drept care au determinat adoptarea măsurii disciplinare.
În cauza prezentă, judecătorul fondului a efectuat analiza situaţiei de fapt şi în raport de gravitatea abaterilor, constând în încălcarea atribuţiunilor de serviciu, a concluzionat în mod temeinic că sancţiunea aplicată corespunde faptelor reclamantului.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita individualizare a sancţiunii, în sensul ignorării de către autoritatea pârâtă a prevederilor art. 63 din Legea nr. 293/2004 R, Înalta Curte precizează că din considerentele anterior expuse, rezultă că sancţiunea a fost aplicată cu respectarea prevederilor textului respectiv, abaterile disciplinare fiind grave, motiv pentru care nu prezintă relevanţă comportamentul anterior.
Faţă de considerentele expuse în prezenta hotărâre, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs sunt neîntemeiate, că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, astfel că, în baza art. 312 şi 3041 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.D.C. împotriva sentinţei civile nr. 2312 din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1430/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1439/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
