ICCJ. Decizia nr. 1677/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1677/2009
Dosar nr. 4264/2/200.
Şedinţa publică din 25 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2648 din 14 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi acţiunea reclamantului A.G., faţă de acest pârât.
A admis acţiunea formulată de reclamantul A.G. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile băneşti reprezentând 60% din suma de 114.150 lei, actualizată în raport cu indicele inflaţiei potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (6) din HG nr. 1120/2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 290/ 2003 solicitarea plăţii despăgubirilor se face pe bază de cerere scrisă adresată către A.N.R.P., plata urmând a se face către Direcţia Economică din cadrul A.N.R.P.
Aşadar, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 290/2003, A.N.R.P. are atribuţii exclusive în ceea ce priveşte cererea reclamantului, astfel că va fi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de acest pârât.
Prin Hotărârea nr. 35 din 13 decembrie 2006 a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 290/2003 s-au acordat reclamantului compensaţii băneşti în sumă totală de 114.150 lei, în calitate de moştenitor al defunctului A.I., pentru bunurile sechestrate, reţinute sau rămase în Comuna Viporova, judeţul Orhei.
Din actele dosarului rezultă că prima tranşă de 40% din cuantumul despăgubirilor a fost plătită în luna mai 2007.
Cum, de la plata primei tranşe de 40% din despăgubirile acordate, a trecut mai mult de 1 an, cererea reclamantului apare ca întemeiată, în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (6) din HG nr. 1120/2006, urmând a fi admisă acţiunea şi obligată pârâta A.N.R.P. să plătească acestuia drepturile băneşti reprezentând 60% din suma de 114.150 lei, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflaţie.
Împotriva acestei hotărâri pârâta A.N.R.P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului recurenta susţine că Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul A.N.R.P. a dispus, în data de 7 mai 2007, plata tranşei I însumând 45.660 lei, reprezentând procentul de 40% din sumă, plată efectuată conform prevederilor art. 18, alin. (5) lit. c) din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/ 2003.
Faţă de speţa dedusă judecăţii, se învederează instanţei că art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 prevede „compensaţiile băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat".
Prevederile art. 18 alin. (5) privind eşalonarea plăţii pe parcursul a doi ani consecutivi, sunt aplicabile doar în situaţia în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003.
Însă aşa cum s-a arătat, A.N.R.P. prin plata tranşei I din Hotărârea nr. 35/2006 şi-a îndeplinit atribuţiile, iar neplata tranşei a II-a nu dovedeşte refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere adresată de beneficiarii instituţiei pârâte. Acest fapt nu este justificat decât de cele arătate anterior privind fondurile alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor.
Deci, prin cererea adresată instituţiei noastre, intimatul nu solicită un răspuns, care poate şi trebuie comunicat în termenul de 30 de zile, ci ne solicită dispunerea plăţii, care poate fi emisă numai în baza legii speciale, Legea nr. 290/2003, condiţionată fiind, deci, doar de limita sumelor aprobate de la bugetul de stat.
Examinând cauza şi sentinţa civilă atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Prin hotărârea nr. 35 din 13 decembrie 2006 emisă de Comisia Judeţeană Dâmboviţa s-au acordat reclamantului despăgubiri în sumă de 114.150 lei în baza dispoziţiilor Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.
Urmare acestei hotărâri, reclamantul a depus la A.N.R.P., Serviciul de Aplicare a Legii nr. 290/2003 o cerere de plată înregistrată la nr. 1963/2006.
Pârâta, în data de 7 mai 2007, în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (5) lit. c) din Normele de aplicare a Legii nr. 290/2003, a dispus plata tranşei I reprezentând procentul de 40% din sumă, dar nu a efectuat plata despăgubirilor.
Conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 privi: acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile propriei a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinui Herţa, despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene, plata lor se poate face şi în rate, maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti.
Dispoziţiile legale sunt imperative, prevăd plata în termen de un an, maxim doi ani, referirea la disponibilităţile băneşti fiind în mod evident la situaţia ca, în lipsa disponibilităţilor băneşti suficiente, plata sa se facă nu într-un an, ci în maxim 2 ani.
HG nr. 120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 prevede procedura de plata a despăgubirilor.
Conform art. 18, solicitarea plăţii se face pe bază de cerere scrisă, adresată către A.N.R.P., Serviciul pentru aplica Legii nr. 290/2003, cererea este însoţită de hotărârea comisiei, o copie de pe actul identitate şi dovada deschiderii unui cont la o bancă, procedura urmata întocmai reclamant.
În continuare, alin. (5) al art. 18 prevede ca, compensaţiile băneşti se aci beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de s astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depăşeşte 50.000 lei; b) eşalonat în d tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an şi 40% în anul urmă dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei şi 100.000 lei; c) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în z următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei.
Din nou se face referire la limita sumelor aprobate anual de la bugetul de stat, dar este evident că aceasta nu înseamnă nerespectarea modalităţii de plata termenelor acestora, prevăzute în mod imperativ de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003.
Astfel, reclamantul se încadrează în ipoteza lit. c), despăgubirile sale depăşit suma de 100.000 lei, prin urmare este îndreptăţit ca în termen de 1 an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene nr. 97 din 11 iulie 2007 să primească tranşa de 40%, plată care a fost efectuată urmând ca în cel de-al doilea an, să primească tranşa de 60%.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana care se consideră vătămata într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Având în vedere cele prezentate, se constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Instanţa de fond, în mod corect a obligat pârâta să plătească reclamantului tranşa a II-a reprezentând 60% din compensaţiile băneşti acordate acestuia, reţinând faptul că de la plata primei tranşe a trecut mai mult de 1 an.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.R.P. împotriva sentinţei civile nr. 2648 din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1672/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1681/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
