ICCJ. Decizia nr. 1683/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1683/2009
Dosar nr. 526/35/200.
Şedinţa de la 25 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 123/CA/2008-PI din 23 iunie 2008 Curtea de Apel Oradea a anulat ca netimbrată contestaţia formulată de reclamanta SC C.E. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, O.J.C.P.I., SC T.F. SA şi Ministerul Turismului prin care solicita nulitatea parţială a documentaţiei cadastrale care a stat la baza emiterii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate înregistrat sub nr. 2180/2001, seria M08 nr. 1034, emis de Ministerul Turismului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta, deşi a fost legal citată cu menţiunea timbrării contestaţiei cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de citare aflat la dosar, aceasta nu s-a conformat.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC C.E. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta arată că instanţa de fond nu a observat că, anterior declinării de competenţă, în vederea înregistrării pe rolul Judecătoriei Oradea a cererii introductive, deci, inclusiv a capătului de cerere privitor la constatarea nulităţii parţiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate înregistrată sub nr. 2180 / 2001, seria M08 nr. 1034, a documentaţiei cadastrale, care a stat la baza emiterii acestui Certificat şi a încheierii de C.F. nr. 22841 din 18 decembrie 2001, a fost achitată anticipat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei şi timbru judiciar de 0,6 lei, chitanţa şi timbrele mobile fiind anexate cererii de chemare în judecată.
Recurenta consideră că instanţa de fond nu a verificat toate actele anexate cererii ce urma să fie soluţionată.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Susţinerile recurentei sunt întemeiate. Din actele dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că la fila 15 a dosarului nr. 7638/27/2007 al Judecătoriei Oradea se află dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar timbrul judiciar este ataşat pe verso filei nr. 3 din acelaşi dosar.
De altfel, la dosar a fost depus certificatul de grefă eliberat de Judecătoria Oradea care atestă acest lucru.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală pe care o va casa cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC C.E. SRL Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 123/CA/2008 – PI din 23 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1682/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1684/2009. Contencios → |
---|