ICCJ. Decizia nr. 1685/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1685/2009

Dosar nr. 779/35/200.

Şedinţa publică din 25 martie 200.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea reclamantul S.B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 13641 din 23 mai 2008, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1940 – 6 martie 1945.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că s-a născut în Arad la data de 1 aprilie 1943, iar părinţii s-au refugiat din localitatea Săcădat, în Arad din motive de persecuţie etnică.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale martorilor H.T. şi M. din care a rezultat că acesta împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Săcădat, în Arad, fiind alungaţi din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor etnice.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 189/CA/2008-PI din 29 octombrie 2008 Curtea de Apel Oradea a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 13641 din 23 mai 2008 emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de persoană refugiată, în perioada 1 aprilie 1940 -6 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind născut în perioada de refugiu a părinţilor săi.

Împotriva acestei hotărâri pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de recurs se susţine că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece părinţii săi s-au refugiat anterior naşterii sale, iar acesta s-a născut pe un teritoriu care nu a fost niciodată ocupat de un alt regim.

Se mai arată că nu pot beneficia de prevederile acestei legi copiii care s-au născut ulterior strămutării părinţilor, iar intimatul, la data când părinţii acestuia s-au refugiat nu exista ca persoană fizică şi deci nu putea avea un domiciliu de unde să se refugieze.

Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.

Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.

Situaţia creată pentru reclamant şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta, începând cu data naşterii sale a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 189/CA/2008-PI din 29 octombrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1685/2009. Contencios