ICCJ. Decizia nr. 1689/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1689/2009
Dosar nr. 414/55/2008
Şedinţa publică din 25 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4 din 12 ianuarie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile de nelegalitate având ca obiect Ordinul M.J. nr. 1220/C din 13 iunie 2001 şi Ordinul M.J. nr. 2714/C din 20 octombrie 2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin încheierea de şedinţă din data de 01 aprilie 2008 Judecătoria Arad a sesizat Curtea de Apel Timişoara în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a Ordinului M.J. nr. 1220/C din 13 iunie 2001 în general şi a art. 4 şi 12 din acest ordin, invocată de către reclamant, care susţine că acest ordin nu se mai aplică fiind anterior Legii nr. 275/2006, reglementările privitoare la bunurile a căror deţinere şi primire este permisă persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate urmând să facă obiectul unui nou ordin.
De asemenea, s-a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 15 decembrie 2008, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a art. 24 din Anexa la Ordinul nr. 2714/C din 20 octombrie 2008.
Instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a precizat în ce constă nelegalitatea ordinelor nr. 1220/2001 şi nr. 2714/C/20 octombrie 2008, menţionând doar că nu i se respectă dreptul la informare şi de a instala radio cu cablu.
Instanţa fondului a apreciat că, prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 1220/2001 respectiv la data adoptării Ordinului nr. 2714/C din 21 octombrie 2008, reglementările criticate de către reclamant sunt în acord cu prevederile legale.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul F.N.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, în recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 4 din 12 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara se susţine de către F.N.i., deţinut în executarea unei pedepse privative de libertate, că intimaţii nu-i pun la dispoziţie pentru studiu exemplarele din M. Of., partea I şi că nu i se asigură deplasarea la o bibliotecă publică pentru studiu.
A mai precizat petentul că judecătorul cauzei nu şi-a exercitat rolul activ, în sensul că nu i-a pus suficiente întrebări pentru lămurirea cauzei, nu i-a numit un avocat fără ca el să plătească onorariu. Consideră că trebuie să i se dea de la penitenciar, televizor sau radio şi e greşit să i se dea ziare doar de trei ori pe săptămână, încălcându-i-se dreptul său la informare.
În faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu s-au administrat probe noi.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa nr. 4 din 12 ianuarie 2009 Curtea de Apel Timişoara a respins excepţiile de nelegalitate având ca obiect Ordinul M.J.L.C. nr. 1220/C din 13 iunie 2001 şi Ordinul M.J.L.C. nr. 2714/C din 20 octombrie 2008.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara prin sesizarea din Încheierea de şedinţă din 1 aprilie 2008 a Judecătoriei Arad şi priveşte excepţia de nelegalitate a Ordinului M.J.L.C. nr. 1220/C din 13 iunie 2001 (insistându-se pe articole 4 şi 12 din acest ordin) şi excepţia de nelegalitate a art. 24 din anexa la Ordinul nr. 2714/C din 20 octombrie 2008 (invocată în şedinţa publică din 15 decembrie 2008) şi care priveşte dreptul la informare.
Instanţa de fond a reţinut că petiţionarul nu a precizat în ce constă nelegalitatea ordinelor nr. 1220/2001 şi nr. 2714/C din 20 octombrie 2008, menţionând doar că nu i se respectă dreptul la informare.
Instanţa de fond a reţinut că legislaţia actuală, prin raportare la prevederile HG nr. 1897/2006, reglementează condiţiile în care administraţia locului de deţinere asigură gratuit un număr de ziare sau de publicaţii, potrivit normelor stabilite prin ordin al M.J.
S-a relevat de asemenea, dreptul persoanelor private de libertate de a-şi procura prin grija administraţiei locului de deţinere, din bani personali, ziare, cărţi, publicaţii periodice şi reviste. Instanţa de fond a mai constatat că în conformitate cu art. 185 din HG nr. 1897/2006, deţinuţii au acces la programele radio şi televiziune, reglementând posibilitatea ca aparatele de radio şi TV să fie proprietatea administraţiei locului de deţinere sau proprietatea persoanei private de libertate.
Instanţa de fond a mai constatat că Ordinul nr. 2714/C din 21 octombrie 2008, în prezent în vigoare, cuprinde norme care reglementează durata şi periodicitatea vizetelor, greutatea şi numărul pachetelor, precum şi categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate .
Instanţa a mai constatat că acest ordin (nr. 2714/C din 21 octombrie 2008) a fost emis în aplicarea şi executarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, al HG nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi al HG nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea M.J., cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 12 din ordinul sus-menţionat arată că persoanele private de libertate au dreptul de a primi, cumpăra, păstra şi de a folosi pe perioada detenţiei bunuri de natura celor prevăzute în anexa la acest ordin.
Ordinul menţionează şi modalitatea de intrare în posesia fiecăruia a bunurilor care pot fi păstrate şi folosite( conform anexei)
Reclamantul a susţinut că nu ar fi legal pct. 24 din anexa la acest ordin (punct ce reglementează posibilitatea deţinuţilor de a deţine aparate radio, playere (1 bucată) video cu CD sau D.V.D. cu ecran încorporat şi playere audio cu casete, CD sau D.V.D., fără opţiunea de înregistrare, fără posibilitatea de stocare a informaţiei, fără post sau adaptor pentrucarduri de memorie, cu baterii, fără posibilitatea de alimentare la curent electric 220 V, fără mufe de conectare la alte surse externe, fără opţiunea de conectare sau comunicare prin posturi Wireless, în afară de mufe pentru căşti audio cu dimensiuni cumulate (L +1 +h) de maximum 30 cm.
Curtea de Apel a constatat că prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare, la data emiterii ordinului nr. 1220/2001, respectiv la data adoptării ordinului nr. 2714/C din 21 octombrie 2008, reglementările criticate de către reclamant sunt legale în acord cu prevederile legale.
Aşa fiind instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate a ordinelor nr. 1220/C din 13 iunie 2001 şi nr. 2714/C din 21 octombrie 2008.
Din actele dosarului, faţă de sentinţa pronunţată în cauza supusă cenzurii recursului de faţă şi în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este neîntemeiat şi va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
Aşa cum este formulat recursul se constată că petentul susţine pe de o parte că pârâtul nu i-a asigurat dreptul la informare, mergând până acolo încât a considerat că pârâtul ar trebui să-i asigure deplasarea la o bibliotecă publică pentru studiu (fără a avea în nici un fel în vedere limitarea libertăţii sale pentru că execută o pedeapsă privativă de libertate) şi pe de altă parte susţine excepţia de nelegalitate a ordinelor nr. 1220/C din 13 iunie 2001 şi nr. 2714/C din 21 octombrie 2008.
De precizat că petentul care a invocat excepţia de nelegalitate a celor două ordine sus-citate nu şi-a îndeplinit obligaţia de a arăta motivele de nelegalitate ale actelor administrative, pe care le consideră susceptibile a influenţa soluţionarea fondului în cauza dedusă judecăţii, pentru ca instanţa să poată verifica dacă între fondul pricinii şi actul administrativ există o legătură juridică suficientă pentru a face necesară cenzurarea legalităţii actului în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Simpla enunţare a normei cuprinse în art. 4 din lege nu constituie o motivare a excepţiei de nelegalitate, întrucât nu cuprinde elementele de fapt şi de drept care să determine aplicarea acestui text de lege.
Simpla susţinere a petentului că instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ în sensul de „a-i pune suficiente întrebări", nu este de natură a substitui obligaţia petentului de a arăta în ce constă excepţia de nelegalitate.
Excepţia de nelegalitate, reglementată de art. 4 din Legea contenciosului administrativ, reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalităţii unui act administrativ, care poate fi utilizată numai în cadrul unui proces aflat pe rol, indiferent de natura acestuia.
În mod corect instanţa de fond, având în vedere şi dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a analizat conformitatea celor 2 ordine reclamate în raport de dispoziţiile legale în vigoare privind executarea pedepselor privative de libertate şi a constatat că ordinele nr. 1220/2001 şi nr. 2714/C din 21 octombrie 2008, sunt în acord cu prevederile legale.
În aceste condiţii, hotărârea atacată în cauză este legală şi temeinică astfel încât recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.N.I., împotriva sentinţei civile nr. 4 din 12 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1680/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1875/2009. Contencios → |
|---|
