ICCJ. Decizia nr. 1724/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1724/2009
Dosar nr. 255/2/200.
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 1 ianuarie 2008, reclamanta X.L., cetăţean chinez a solicitat în contradictoriu cu pârâtul O.R.I., obligarea pârâtului să-i acorde dreptul de şedere permanentă în România şi anularea actului administrativ nr. 32124/TC din 5 decembrie 2007 emis de pârât.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării acţiunii
Reclamanta a arătat că a solicitat pârâtului să-i acorde drept de şedere permanentă în România, cerere respinsă de pârât prin Decizia nr. 32124/TC din 5 decembrie 2007 pe motiv că, nu a avut reglementat un drept de şedere temporară.
Reclamanta a mai arătat că, a venit în România din anul 2002 cu viză eliberată de Ambasada României din China, pentru desfăşurarea de activităţii comerciale şi că are o şedere continuă şi legală pe teritoriul României în ultimii 5 ani, în sensul dispoziţiilor art. 70 alin. (1) lit. a) pct. i şi ii din OUG nr. 194/2002, republicată, modificată prin OUG nr. 55/2007, fiindu-i acordat şi regimul tolerării.
3. Apărările pârâtului O.R.I.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece la data formulării cererii de aprobare a stabilirii domiciliului în România, reclamanta era beneficiara regimului tolerării rămânerii pe teritoriul României.
Regimul tolerării nu este echivalent dreptului de şedere pe teritoriul României, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 69 alin. (1) şi art. 70, art. 71 din OUG nr. 194/2002 modificată şi completată, reclamanta nu poate beneficia de acordarea dreptului de şedere permanentă în România.
4. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1786 din 11 iunie 2008 a respins acţiunea formulată de reclamanta X.L. în contradictoriu cu O.R.I., ca neîntemeiată.
5. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond
OUG nr. 194/2002 prevede în art. 69 alin. (1) că, dreptul de şedere permanentă se acordă străinilor titulari ai unui drept de şedere, iar art. 98 din acelaşi act normativ, defineşte tolerarea rămânerii pe teritoriul României ca fiind permisiunea de a rămâne pe teritoriul ţării acordată străinilor care nu au drept de şedere şi din motive obiective nu părăsesc teritoriul României. În consecinţă, permisiunea acordată reclamantei de a rămâne pe teritoriul României pentru perioada 2003-2007 s-a datorat faptului că nu a avut drept de şedere, neputându-se confunda sintagma legală „drept de şedere" cu sintagma „permisiunea de a rămâne pe teritoriul României".
6. Recursul formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1786 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
6.1. Recurenta-reclamantă critică hotărârea instanţei de fond din perspectiva aprecierii greşite a faptului că regimul tolerării nu ar duce la dobândirea de către străin a dreptului de şedere pe teritoriul României.
6.2. Recurenta arată că din definiţia tolerării cuprinsă în dispoziţiile art. 98 din OUG nr. 194/2002 modificată şi completată, aceasta este „permisiunea de a rămâne pe teritoriul ţării acordată de O.I.S. care nu au drept de şedere şi, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României".
Interpretând acest text, recurenta ajunge la concluzia că străinii, care nu au drept de şedere la momentul solicitării regimului tolerării, obţin după acordarea acestui regim, un drept de a şedea pe teritoriul României.
6.3. Se mai arată că străinii pot fi titulari ai mai multor tipuri de drept de şedere, astfel : drept de şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, drept de şedere pentru angajarea în muncă, drept de şedere pentru studii, drept de şedere pentru reîntregirea familiei, drept de şedere pentru solicitanţii de azil, drept de şedere pentru beneficiarii statutului de refugiat, drept de şedere pentru beneficiarii protecţiei subsidiare, drept de şedere pentru beneficiarii tolerării, cazul recurentei.
6.4. Toleraţii sunt în aceeaşi situaţie cu beneficiarii statutului de refugiat, iar art. 69 alin. (2) din OUG nr. 194/2002 modificată şi completată nu îi exceptează de la acordarea dreptului de şedere permanentă.
7. Apărările formulate de intimatul-pârât O.R.I.
7.1. Intimatul susţine respingerea recursului ca nefondat, deoarece nu se poate face confuzie între sintagma „un drept de a şedea" folosită recurentă cu instituţia „dreptului de şedere" reglementată de dispoziţiile OUG nr. 194/2002 modificată şi completată.
7.2. Tolerarea se acordă străinilor care nu au dreptul de şedere şi, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.
7.3. Dreptul de şedere permanentă se acordă, la cerere, pe perioadă nedeterminată, străinilor titulari ai unui drept de şedere.
7.4.Recurenta este titulara unei permisiuni de a rămâne pe teritoriul ţării şi nu este posesoarea unui drept de şedere.
II. Considerentele instanţei de recurs
1. Recursul este nefondat
2. Dreptul de şedere este „dreptul acordat străinului de către autorităţile competente, de a rămâne pe teritoriul României pentru o perioadă determinată, în condiţiile legii" – art. 2 lit. f) din OUG nr. 194/2002 modificată şi completată.
3. Tolerarea este „permisiunea de a rămâne pe teritoriul ţării acordată de O.R.I.S. care nu au dreptul de şedere şi, din motive obiective, nu părăsea teritoriul României" – art. 98 alin. (1) din OUG nr. 194/2002 modificată şi completată.
Din definiţia tolerării rezultă că aceasta se acordă străinilor care nu au un drept de şedere pe teritoriul României şi, din motive obiective, nu pot părăsi ţara.
4. Se pune întrebarea dacă permisiunea de şedere obţinut în urma acordării regimului tolerării poate fi luată în considerare la acordarea dreptului de şedere permanentă reglementat de art. 69 din OUG nr. 194/2002 modificată şi completată.
Răspunsul este negativ, deoarece art. 69 sus-menţionat vorbeşte de străinii titulari ai unui drept de şedere, iar persoanele tolerate nu deţin un asemenea drept.
5. În mod firesc, art. 69 alin. (2) din OUG nr. 194/2002 modificată şi completată nu prevede expres printre excepţiile de la acordarea dreptului de şedere permanentă şi situaţia toleraţilor, având în vedere că textul se referă la străinii deţinători ai unui drept de şedere, în timp ce tolerarea nu conferă străinului acest drept.
6. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să se dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de X.L. împotriva sentinţei civile nr. 1786 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1722/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1727/2009. Contencios → |
|---|
