ICCJ. Decizia nr. 1725/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1725/2009
Dosar nr. 1808/2/2008
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 martie 2008 la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul S.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.Î.M.M.C.T.P.L., obligarea pârâtului să îi acorde vechimea în muncă de 28 ani şi 11 luni în sistemul de comerţ exterior, să-i stabilească venitul pensionabil şi să-i confirme drepturile de plată a pensiei de serviciu, începând cu data de 2 iunie 2003.
Reclamantul a arătat că, potrivit pct. 6 din Ordinul nr. 137/ 3455/225759/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 36/2003, se consideră vechime în activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, perioadele lucrate în direcţii şi compartimente cu specific de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională din M.E.C., din administraţiile centrale ale fostelor ministere şi departamente de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională. Reclamantul a mai arătat că, pârâtul nu îi recunoaşte integral vechimea în muncă, menţionată în carnetul de muncă şi în adeverinţele emise de SC .T. SA şi M.E.F., pentru obţinerea pensiei de serviciu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2644 din 13 octombrie 2008 a respins excepţia necompetenţei materiale şi excepţia prematurităţii acţiunii. A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.F. în contradictoriu cu pârâtul M.Î.M.M.C.T.P.L. A anulat adeverinţa nr. 1140 din 19 februarie 2008 emisă de pârât. A obligat pârâtul să emită reclamantului o nouă adeverinţă în care să fie menţionată vechimea totală pentru deschiderea dreptului la pensie de 28 de ani şi 11 luni.
Curtea de apel a respins excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât, constatând că principalul capăt de cerere vizează actul administrativ emis de pârât – adeverinţa nr. 1140 din 19 februarie 2008, acest capăt al acţiunii se încadrează în ipotezele reglementate de art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar faţă de dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., instanţa de contencios administrativ este competentă să judece şi celelalte două capete de cerere care vizează stabilirea pensiei reclamantului şi plata acesteia de la o anumită dată şi care au caracter accesoriu, faţă de capătul principal al acţiunii.
S-a mai reţinut a fi neîntemeiată şi excepţia prematurităţii acţiunii, faţă de cele două cereri formulate de reclamant către pârât, referitoare la încadrarea salarială menţionată în adeverinţa de pensionare emisă în baza OUG nr. 36/2003.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că vechimea totală în activitate, înscrisă de pârât în adeverinţa emisă reclamantului nu a fost corect stabilită faţă de dovezile depuse de reclamant şi faţă de înscrierile din carnetul de muncă al acestuia.
Instanţa de fond a respins celelalte capete de cerere, constatând că reclamantul invocă în motivarea acestora dispoziţii din Ordinul M.E.C. nr. 137/3455/225758/2004, ordin care a fost abrogat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, atât reclamantul S.F., cât şi pârâtul M.Î.M.M.C.M.A.
În recursul său, reclamantul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond, admiţând în parte acţiunea, a respins în mod greşit celelalte capete ale acţiunii.
Autoritatea publică, în recursul formulat, a invocat ca temei legal prevederile art. 304 pct. 3, 6 şi 9 C. proc. civ. şi a reţinut că:
- în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia de necompetentă materială în raport cu obiectul acţiunii: stabilirea vechimii în muncă în sistemul de comerţ exterior, care atrăgea competenţa instanţei de asigurări sociale, iar nu a instanţei de contencios administrativ;
- instanţa de fond a pronunţat o hotărâre prin care a dat reclamantului altceva decât a cerut acesta;
- pe fond, instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale incidente în cauză.
Recursurile urmează să fie admise pentru motivul care vizează competenţa materială în raport cu obiectul litigiului de faţă.
Este de necontestat că obiectul acţiunii cu care recurentul-reclamant a sesizat instanţa de judecată îl formează un litigiu în legătură cu un raport juridic de asigurări sociale, constând în stabilirea drepturilor de plată a pensiei de serviciu începând cu data de 2 iunie 2003, a venitului pensionabil şi a vechimii în muncă în sistemul de comerţ exterior de 28 ani şi 11 luni, în cadrul căruia a cerut şi obligarea autorităţii recurente să-i elibereze o nouă adeverinţă în locul adeverinţei nr. 732 din 19 februarie 2008, valabilă începând cu data de 30 august 2005.
Pentru a respinge excepţia de necompetenţă materială, invocată de către autoritatea publică, instanţa de judecată a reţinut că obiectul principal al acţiunii vizează actul administrativ emis de pârât, reprezentat de adeverinţa nr. 732 din 19 februarie 2008 în care se menţionează că vechimea totală este de 24 ani, iar nu de 28 ani şi 11 luni, ceea ce este greşit.
Astfel, în cadrul raportului juridic de asigurări sociale, adeverinţa la care s-a raportat instanţa de fond nu are natura unui act administrativ, neavând capacitatea de a produce efecte juridice, ci de a sta la baza emiterii actului juridic producător de efecte juridice: noua decizie de pensie de serviciu.
Având în vedere că OUG nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular nu conţin norme procedurale, rezultă că sunt aplicabile normele generale ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Or, potrivit art. 154-155 din această lege, litigiile privind asigurările sociale, inclusiv refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, sunt de competenţa tribunalelor, ca instanţe de asigurări sociale.
Este adevărat că raportul juridic de asigurări sociale are la bază un act administrativ – Decizia de acordare a pensiei, dar litigiile privind acest raport juridic au fost scoase de legiuitor de sub competenţa generală a instanţelor de contencios, posibilitate prevăzută chiar la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fiind date în competenţa tribunalelor şi, respectiv, a Curţilor de apel, ca instanţe de asigurări sociale.
Astfel fiind, cele două recursuri vor fi admise, sentinţa atacată va fi casată iar cauza va fi trimisă, pentru competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale care, rejudecând cauza, va avea în vedere şi celelalte motive de recurs ca apărări.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de S.F. şi de M.Î.M.M.C.M.A. împotriva sentinţei civile nr. 2644 din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1723/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1760/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
