ICCJ. Decizia nr. 1831/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1831/2009
Dosar nr. 4592/2/2008
Şedinţa publică din 31 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2791 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă acţiunea reclamantului M.G. formulată în contradictoriu cu M.J. (actualmente denumit M.J.L.C.) privind anularea ordinului nr. 1241/C din 29 aprilie 2008, emis de pârât şi a fost respinsă cererea de suspendare a ordinului atacat ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin ordinul atacat, reclamantului i-a încetat calitatea de executor judecătoresc prin excluderea din profesie, excludere dispusă ca sancţiune disciplinară.
Instanţa de fond a arătat că prin Hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus excluderea reclamantului din profesia de executor judecătoresc, ca sancţiune disciplinară prevăzută de art. 46 lit. e) din Legea nr. 188/2000, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1197 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara.
În temeiul acestei din urmă decizii a fost emis ordinul atacat, iar instanţa de fond a apreciat că la data emiterii ordinului, respectiv la 19 aprilie 2008, Decizia nr. 1197/2007 nu era totuşi irevocabilă iar executarea hotărârii era suspendată prin efectul recursului declarat împotriva acesteia, de către reclamant soluţionat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2032 din 21 mai 2008.
Astfel, s-a considerat de către instanţa de fond că ordinul ce face obiectul acţiunii de faţă este nelegal.
Instanţa de fond a reţinut şi faptul că prin încheierea din data de 25 iunie 2008, a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în Dosarul nr. 1682/58/2007, având ca obiect cererea de revizuire formulată de acelaşi reclamant împotriva Deciziei nr. 1197 din 13 decembrie 2007, a fost dispusă suspendarea executării acestei decizii până la soluţionarea cererii de revizuire.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul M.J.L.C., criticând soluţia instanţei de fond şi arătând că sentinţa pronunţată este susceptibilă de modificare, în sensul respingerii acţiunii reclamantului – intimat, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
S-a susţinut de către recurentul – pârât că Ordinul M.J. nr. 1241 din 29 aprilie2008 a fost emis în baza şi în executarea legii, cu respectarea competenţelor legale conferite ministrului justiţiei şi a condiţiilor de validitate impuse actelor administrative de autoritate şi în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, respectiv a Deciziei civile nr. 1157 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara. Prin această decizie, pronunţată în recurs, a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara sancţiunea disciplinară a excluderii din profesie, prevăzută de art. 46 lit. e) din Legea nr. 188/2000, aplicată reclamantului şi dispusă prin Hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Recurentul a menţionat că Decizia nr. 1197 din 13 decembrie 2007 ce a stat la baza emiterii Ordinului atacat, nr. 1241/2008, este şi era irevocabilă, contrar celor arătate de instanţa de fond, fiind dată în recurs, potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ., caracterul său irevocabil decurgând şi din cuprinsul dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătoreşti. Acest text de lege prevede că hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naţionale Executorilor Judecătoreşti poate fi atacată numai cu recurs, la Curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al executorului judecătoresc în cauză.
În fine, recurentul a mai arătat că atâta timp cât hotărârea care s-a aflat la baza Ordinul M.J. nr. 1241/C din 29 aprilie 2008, a cărui anulare s-a dispus de instanţa de fond, era în mod evident irevocabilă, nefiind de altfel desfiinţată într-o cale extraordinară de atac, ea se bucură de puterea lucrului judecat şi în mod corect a fost adusă la îndeplinire prin emiterea ordinului contestat, cu atât mai mult cu cât, la momentul punerii în executare a ordinului nu exista nici o altă hotărâre care să dispună suspendarea executării acesteia.
Recursul este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de prevederile legale aplicabile, incluzând pe cele ale art. 3041 C. proc. civ. şi faţă de criticile recurentului-pârât, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază să se impune modificarea hotărârii recurate, ca o consecinţă a admiterii prezentului recurs, în sensul respingerii acţiunii reclamantului – intimat, ca neîntemeiată.
Prin Ordinul nr. 1241/C din 20 aprilie 2008, M.J. a dispus încetarea calităţii de executor judecătoresc, prin excluderea din profesie, ca sancţiunea disciplinară, a domnului M.G., executor judecătoresc în circumscripţia Judecătoriei Timişoara, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Din preambulul ordinului arătat rezultă că în luarea acestei măsuri au fost avute în vedere, Hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006 a Consiliului de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a luat Decizia excluderii din profesia de executor judecătoresc a domnului M.G., ca sancţiune disciplinară prevăzută de art. 46 lit. e) din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătoreşti, modificată şi completată, hotărâre rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1197 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, ca şi prevederile aplicabile din Legea nr. 188/2000 şi cele din HG nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea M.J.
Instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pronunţată pe argumentul prezentat şi de către reclamantul - intimat în cererea sa de anulare a Ordinului nr. 1241/C din 29 aprilie 2008, în sensul că nelegalitatea actului atacat derivă din împrejurarea că, Decizia nr. 1197 din 13 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, ce a servit drept temei al emiterii nu era o decizie irevocabilă în sensul art. 299 C. proc. civ. şi următoarele, mai cu seamă că recursul declarat de reclamant împotriva acesteia a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2033 din 21 mai 2008, ca nefondat şi nu ca inadmisibil.
S-a concluzionat, astfel, că la momentul emiterii ordinului contestat Decizia excluderii din profesia de executor judecătoresc a reclamantului, ca sancţiune disciplinară, nu era examinată irevocabil de către instanţele de judecată.
Contrar celor arătate şi reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte arată că acest pretins motiv de nelegalitate al actului administrativ nu subzistă, raportat la (i) prevederile Legii nr. 188/2000, modificată şi completată, privind executorii judecătoreşti, (ii) ale art. 299 şi următoarele C. proc. civ. şi (iii) la principiile generale ce guvernează procesul civil.
Astfel, după cum corect a indicat şi recurentul, potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/2000, împotriva hotărârilor pronunţate de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti, părţile pot face contestaţie, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, care judecă în complet de 5 membrii, iar împotriva acestei din urmă hotărâri, care, potrivit aceluiaşi text de lege este definitivă, se poate declara recurs la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al executorului judecătorească.
Această procedură, prevăzută de legea specială, a fost urmată şi respectată în cazul reclamantului-intimat, după cum rezultă din cuprinsul Deciziei civile nr. 1197 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, irevocabilă.
Curtea de Apel Timişoara, în conformitate cu prevederile legii nr. 188/2000 a judecat, ca instanţă de recurs, recursul formulat de M.G. împotriva Hotărârii nr. 9 din 15 septembrie 2006 a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naţionale Executorilor Judecătoreşti şi a Hotărârii nr. 11 din 12 iulie 2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea Apel Timişoara, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, împotriva acestor din urmă hotărâri, prin lege este prevăzută o singură cale de atac respectiv recursul, la curtea de apel competentă.
Decizia civilă nr. 1197 din 13 decembrie 2007, pronunţată în recurs de către Curtea de Apel Timişoara este irevocabilă nu numai pentru că a fost pronunţată în compunerea legală prevăzută de lege pentru această cale de atac şi pentru că o astfel de menţiune expresă apare şi în dispozitivul deciziei, ci şi pentru că astfel o impun şi principiile legalităţii şi al unicităţii dreptului de a folosi calea de atac ce guvernează procesul civil. Potrivit acestor principii (art. 125 alin. (2) şi art. 128 din Constituţie), inter alia,împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita numai căile de atac prevăzute de lege iar partea nu poate folosi împotriva unei hotărâri decât o singură dată o cale de atac reglementată legal.
Cum împotriva hotărârilor emise de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti legea specială prevede numai posibilitatea exercitării recursului, în mod corect dar şi în deplină legalitate, Decizia civilă nr. 1197 din 13 decembrie 2007, irevocabilă, pronunţată în soluţionarea recursului a fost apreciată ca atare şi de autoritatea pârâtă emitentă, ordinul contestat fiind emis ulterior datei pronunţării deciziei, respectiv la 29 aprilie 2008.
Ca atare, Înalta Curte reţine că nu subzistă motivul de nelegalitate menţionat de instanţa de fond, constând în emiterea ordinului, anterior datei la care situaţia de fapt şi de drept cu privire la sancţiunea disciplinară aplicată a fost definitiv şi irevocabil examinată de o instanţă de judecată.
Referirea instanţei de fond la Decizia nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul-intimat împotriva aceleiaşi Decizii civile nr. 1187/2007 a Curţii de Apel Timişoara nu poate fi reţinută ca fiind relevantă în condiţiile în care, cu încălcarea prevederilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., a fost ignorat conţinutul acestei decizii ca şi obiectul recursului judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Rezultă, fără echivoc, din cuprinsul Deciziei civile nr. 2032 din 21 mai 2008 că ceea ce, practic, a făcut obiectul examinării de către Înalta Curte, în cadrul procesual al recursului declarat, a fost modalitatea în care, Curtea de Apel Timişoara s-a pronunţat, ca instanţă de recurs, asupra excepţiei de nelegalitate invocată de reclamantul-intimat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu privire la Nota Colegiului Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. În acest sens s-a reţinut şi a fost examinată susţinerea reclamantului-recurent, care a apreciat că excepţia de nelegalitate invocată nu poate fi soluţionată prin aceeaşi hotărâre, instanţa având obligaţia de-a se pronunţa pe calea unei sentinţe separate.
Întrucât în cadrul procedurii speciale a excepţiei de nelegalitate este prevăzută calea de atac a recursului împotriva soluţiei instanţei de contencios administrativ, în cazul de faţă instanţa competentă fiind Înalta Curte de Casaţie în condiţiile în care excepţia a fost invocată în faţa Curţii de Apel Timişoara (art. 4 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 republicată), cu deplin temei Înalta Curte, legal investită, în aceste limite, a examinat numai aspectele vizând excepţia de nelegalitate invocată şi a hotărât respingerea recursului ca nefondat.
În fine, în legătură cu această decizie, Înalta Curte nu poate să nu precizeze că în chiar lipsa unei menţiuni şi a unei referi exprese la inadmisibilitatea recursului declarat de reclamantul – intimat şi în ceea ce priveşte măsura disciplinară aplicată şi soluţionată irevocabil în faţa Curţii de Apel Timişoara, o astfel de concluzie, ce se impune nu numai din perspectiva reglementării legale exprese, cum s-a arătat deja, transpare cu evidenţă şi din considerentele finale reţinute. Acestea vizează practic, raportat la practica C.E.D.O., tocmai lipsa discriminării şi acordarea dreptului la un recurs efectiv în condiţiile în care, împotriva hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nu se poate exercita decât calea de atac a recursului.
Neprocedând la examinarea conţinutului deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia civila nr. 2032 din 21 mai 2008, instanţa de fond în mod incorect a apreciat aşadar, cu încălcarea prevederilor art. 129 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, că recursul declarat a generat un veritabil control de legalitate al deciziei irevocabile, operând şi caracterul suspensiv al recursului, aplicabil în materia contenciosului administrativ, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ceea ce însă în situaţia de faţă nu s-a realizat, date fiind aspectele mai sus arătate.
În fine, fără relevanţă în ceea ce priveşte pretinsul motiv de nelegalitate al ordinului atacat sunt şi referirile instanţei de fond la măsurile procedurale dispuse de alte instanţe, respectiv Curtea de Apel Craiova (încheierea din 25 iunie 2008) în raport cu alte căi de atac extraordinare exercitate împotriva deciziei nr. 1197/2007, câtă vreme acestea au fost pronunţate la o dată ulterioară datei de emitere a ordinului în discuţie şi nu pot afecta sau atrage, retroactiv, nelegalitatea acestuia.
Apreciind aşadar că ordinul în cauză a fost emis de autoritatea pârâtă, în limitele competenţelor legale conferite cu respectarea tuturor prevederilor incidente, fără exces de putere, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul de faţă şi va modifica hotărârea atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantului - intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 2791 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului M.G., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1815/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1837/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
