ICCJ. Decizia nr. 1887/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1887/2009

Dosar nr. 5346/2/200.

Şedinţa publică din 1aprilie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta R.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii suspendarea executării Hotărârii nr. 791 din 3 septembrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 294 din 4 septembrie 2008 a Secţiei pentru Judecători a C.S.M., până la pronunţarea instanţei de fond.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 684 din 10 iulie 2008, Plenul C.S.M. a aprobat organizarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie, la data de 5 octombrie 2008, în lista posturilor vacante la Tribunalul Teleorman figurând 2 posturi, motiv pentru care a formulat cerere de înscriere la concurs pentru promovare la Tribunalul Teleorman, la data de 8 august 2008.

A mai arătat reclamanta că după publicarea hotărârii şi producerea efectelor sale fireşti prin formularea cererilor de înscriere la concurs şi expirarea termenului de opţiune, doi judecători de la Judecătoria Alexandria au formulat plângere prealabilă solicitând revocarea parţială a hotărârii în sensul scoaterii de la concurs a celor 2 posturi de la Tribunalul Teleorman.

Se mai precizează că prin Hotărârea nr. 791 din 3 septembrie 2008 C.S.M. a dispus scoaterea de la concursul de promovarea a celor 2 posturi anunţate vacante la Tribunalul Teleorman, iar Secţia pentru Judecători a C.S.M., prin Hotărârea nr. 294 din 4 septembrie 2008 a hotărât transferul celor 2 judecători pe posturile scoase de la concurs la Tribunalul Teleorman.

Prin sentinţa civilă nr. 2364 din 19 septembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta R.M., a dispus suspendarea executării Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 791 din 3 septembrie 2008, precum şi a Hotărârii Secţiei pentru Judecători a C.S.M nr. 294 din 4 septembrie 2008, până la pronunţarea instanţei de fond.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că în privinţa Hotărârii nr. 791 din 3 septembrie 2008, există un caz bune justificat, reţinând că prin aceasta s-a dispus revocarea parţială a Hotărârii nr. 684 din 10 iulie 2008, în sensul scoaterii de la concursul de promovare a celor 2 posturi vacante la Tribunalul Teleorman care fuseseră aprobate în vederea ocupării prin concurs.

S-a mai reţinut că revocarea s-a făcut după aducerea la cunoştinţa publică a hotărârii în conformitate cu art.6 din Regulamentul privind organizarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, după expirarea termenului de depunere a cererilor de înscriere la concurs şi anterior afişării listei candidaţilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concurs, deci pe parcursul organizării acestui concurs, după ce hotărârea începuse să producă efecte juridice.

În ceea ce priveşte şi cea de a doua condiţie, paguba iminentă, Curtea a apreciat că şi aceasta este îndeplinită.

Împotriva sentinţei civile nr. 2364 din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 309 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac se arată, în esenţă, că referitor la stabilirea ordinii de prioritate în examinarea cererilor de transfer formulate de cele două doamne judecător şi scoaterea la concursul de promovare efectivă într-o funcţie de execuţie, a locurilor vacante existente la instanţele superioare, dispoziţiile legale incidente, respectiv cele care reglementează cele două situaţii anterior menţionate, transferul şi promovarea la tribunale, curţi de apel şi parchetele de pe lângă acestea, nu stabilesc o ordine de prioritate la ivirea unui astfel de concurs.

Astfel, se mai arată că dreptul de a solicita transferul la o instanţă corespunzătoare gradului profesional deţinut, s-a născut în mod valabil, odată cu dobândirea gradului profesional de către judecător, numai exerciţiul acestuia fiind condiţionat de formularea cererii de transfer şi depinzând de vacantarea ulterioară a postului la instanţa superioară, şi ca urmare se va da prioritate dreptului mai vechi, respectiv dreptului de a solicita transferul pe baza gradului profesional deja obţinut.

Recursul este nefondat.

Examinând cauza şi hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin Hotărârea nr. 684 din 10 iulie 2008, emisă de Plenul C.S.M. s-a aprobat organizarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, în funcţii de execuţie vacante, la data de 5 octombrie 2008, conform calendarului prevăzut în anexa 7 ce reprezintă parte integrantă din Hotărâre.

Perioada prevăzută pentru depunerea cererilor de înscriere la concurs a fost 4 august 2008-20 august 2008 inclusiv, iar în cuprinsul cererii de înscriere fiecare candidat trebuia să menţioneze specializarea pentru care optează, instanţa la care solicită promovarea, existând posibilitatea formulării unei singure opţiuni.

Intimata-reclamantă R.M. a formulat la data de 8 august 2008 cerere de înscriere la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie la Tribunalul Teleorman, instanţă pentru care au fost scoase la concurs două posturi vacante, potrivit anexei 1, poziţia 13 din Hotărârea nr. 684 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

După publicarea Hotărârii nr. 684/2008 şi după expirarea termenului de depunere a cererilor de înscriere la concurs, la data de 25 august 2008, s-au înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii, plângerile prealabile formulate de d-nele judecător, prin care au solicitat revocarea în parte a Hotărârii nr. 684 din 10 iulie 2008.

Prin Hotărârea a cărei suspendare se solicită, emisă de Plenul C.S.M. s-a dispus admiterea plângerilor prealabile şi revocarea în parte a Hotărârii nr. 684 din 10 iulie 2008.

La data de 04 septembrie 2008, Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru Judecători, a emis hotărârea nr. 294/2008, prin care a dispus transferul la Tribunalul Teleorman a d-nei judecător precum şi a d-nei judecător Gabriela, începând cu data de 15 septembrie 2008.

Prin sentinţa civilă nr. 3579 din 18 decembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta R.M., a anulat Hotărârea nr. 791 din 3 septembrie 2008 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârea nr. 294 din 4 septembrie 2008 emisă de C.S.M., secţia pentru judecători, şi a obligat pârâtul să emită o nouă hotărâre de promovarea efectivă a reclamantei pe un post de execuţie la Tribunalul Teleorman prin valorificarea rezultatelor concursului din 5 octombrie 2008.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că Hotărârea nr. 684 din 10 iulie 2008 a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, devenind irevocabilă, la data publicării sale, astfel că, ulterior acestui moment, revocarea nu mai putea fi dispusă de autoritatea emitentă, tocmai în considerarea necesităţii de asigurare a securităţii situaţiei juridice create prin formularea cererilor de înscriere la concurs şi exprimarea unei singure opţiuni de către candidaţi, fiind deplin aplicabilă regula drepturilor câştigate.

Conform dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din Legea Contenciosului Administrativ în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (4).

Prin urmare, faţă de cele dispuse de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa menţionată şi având în vedere şi dispoziţiile art. 15 pct. 4 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată de art. I pct. 22 din Legea nr. 262/2007, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 2364 din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1887/2009. Contencios