ICCJ. Decizia nr. 1900/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1900/200.
Dosar nr. 2095/36/200.
Şedinţa publică din 1 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Constanţa anularea Hotărârii nr. 31116 din data de 18septembrie 2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 şi recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice şi acordarea drepturilor prevăzute de această lege.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa i-a respins cererea de stabilire a calităţii de beneficiar a dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, motivat de faptul că nu a făcut dovada că a fost supusă schimbului de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral, fiind născută după strămutarea din anul 1940.
A mai arătat reclamanta că este fiica lui D.V. şi A., persoane ce au suferit persecuţii etnice ca urmare a strămutării efectuate din cauza schimbului de populaţie ce a avut loc în anul 1940, în baza Tratatului de la Craiova, dintre România şi Bulgaria.
Reclamanta a mai susţinut că deşi este născută după anul 1940, respectiv la 25 martie 1943, în loc. Ion Corvin, jud. Constanţa, întrucât legea nu condiţionează ca naşterea să se fi produs în momentul strămutării, hotărârea emisă este nelegală.
Prin sentinţa civilă nr. 844/CA din 27 octombrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia promovată de reclamanta E.I., a anulat Hotărârea nr. 31116 din 18 septembrie 2008 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, şi a constatat că reclamanta beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că persoanele asupra cărora persecuţiile s-au răsfrânt nemijlocit şi indirect sunt şi copii născuţi în perioada în care părinţii acestora s-au refugiat sau au fost strămutaţi şi care sufereau toate consecinţele nefavorabile ce au decurs de aici.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ., arătând că reclamanta nu a putut dovedi cu actele depuse faptul că a suferit efectiv persecuţiile prevăzute de lege.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este neîntemeiat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul şi interpretarea textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din HG 127/2002 cuprinzând Normele Metodologice de Aplicare a OG 105/1999.
În cauză, este de necontestat şi rezultă din dovezile administrate că familia intimatei a făcut obiectul unui schimb de populaţie, urmare a încheierii Tratatului de la Craiova în anul 1940, între România şi Bulgaria.
De asemenea din înscrisurile existente la dosar, rezultă că reclamanta s-a născut la data de 25 martie 1943, în loc. Corvin, jud. Constanţa.
Fiind născută în perioada de refugiu, 25 martie 1943, reclamanta a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat instanţa de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, şi, în consecinţă, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.
În cauză, dovada refugiului familiei intimatei-reclamante s-a făcut, aşadar conform legii, instanţa de fond în mod corect admiţând acţiunea şi obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi în consecinţă să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 844/CA din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2009.
6
← ICCJ. Decizia nr. 1899/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1901/2009. Contencios → |
---|