ICCJ. Decizia nr. 1896/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1896/200.

Dosar nr. 1125/35/200.

Şedinţa publică din 1 aprilie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.L.D. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor, anularea Hotărârii nr.13853 din data de 24 octombrie 2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 şi recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice şi acordarea drepturilor prevăzute de această lege.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în perioada refugiului mamei sale, şi prin urmare este îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, dobândind acelaşi statut, de refugiat, cu al acesteia, care a beneficiat de acest drept din noiembrie 2002 până în decembrie 2004, când a decedat.

Prin sentinţa civilă nr. 217/CA din 8 decembrie 2008 Curtea de Apel Oradea, secţia Comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.L.D., a anulat Hotărârea nr. 13853 din 24 octombrie 2008 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reţinut că efectele strămutării şi ale persecuţiei etnice suferite de părinţi se răsfrâng şi asupra copiilor acestora născuţi în perioada cât legea produce efecte, respectiv de la data naşterii acestora.

Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispoziţiile legale menţionate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind şi cazul copiilor născuţi în refugiu, care au suportat condiţiile grele de viaţă ce au decurs din situaţia de refugiaţi a părinţilor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale şi probatoriul administrat în cauză.

Recursul este nefondat.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Aşadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este de necontestat şi rezultă din dovezile administrate că reclamanta-intimată s-a născut la data de 21 noiembrie 1941 în Arad, unde mama sa A.M., împreună cu familia şi fraţii săi, s-a refugiat din Oradea, în data de 15 septembrie 1940, locuind în Arad până la data de 6 martie 1945, dată la care s-au întors în Oradea.

Fiind născută în perioada de refugiu, la data de 21 noiembrie 1941, reclamanta a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat instanţa de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, şi, în consecinţă, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 217/CA din 8 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2009.

Irevocabilă.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1896/2009. Contencios