ICCJ. Decizia nr. 190/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 190/2009

Dosar nr. 577/64/2008

Şedinţa publică din 16 ianuarie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Braşov, anularea Hotărârii nr. 5062 din 16 aprilie 2008 şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta i-a respins cererea sa de stabilire a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, creându-se o ilegalitate, deoarece mamei sale şi fraţilor săi li s-au recunoscut aceste drepturi. A mai arătat că mama reclamantei s-a refugiat din oraşul Zalău în oraşul Braşov la data de 1 noiembrie 1940 împreună cu familia sa şi că reclamanta s-a născut la data de 31 ianuarie 1944, în timpul refugiului mamei sale.

Prin întâmpinare, pârâta, C.J.P. Braşov a solicitat respingerea acţiunii, menţionând că de dispoziţiile legii beneficiază doar copiii concepuţi la data refugiului, iar reclamanta nu se găseşte în această situaţie.

Prin sentinţa civilă nr. 94/ F din 16 iulie 2008, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei, a dispus anularea Hotărârii nr. 5062 din 16 aprilie 2008 emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 31 ianuarie 1944 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile legale aferente.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că reclamanta s-a născut la data de 31 ianuarie 1944 în oraşul Stalin (Braşov) în timpul refugiului mamei sale, şi a apreciat că pentru perioada dintre data naşterii reclamantei şi data încetării persecuţiilor etnice (6 martie 1945) aceasta beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.

Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat recurs pârâta, C.J.P. Braşov, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

În motivarea recursului, pârâta a apreciat că de prevederile Legii nr. 189/2000 nu beneficiază decât persoanele care s-au refugiat efectiv, nu şi copiii acestora care s-au născut ulterior refugierii.

A mai arătat că reclamanta nu are statut de refugiat întrucât nu a fost născută şi nici concepută la data refugierii familiei sale.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile atacate ca fiind temeinică şi legală.

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate, şi din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de lege persoanele de cetăţenie română care în perioada 06 septembrie 1940 – 6 martie 1945 au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin HG nr. 127/2002 persoanele refugiate au fost asimilate celor strămutate.

După cum se poate observa, dispoziţiile legale în materie nu fac nici un fel de distincţie între părinţii şi copiii lor concepuţi ori născuţi în perioada refugiului, aceştia din urmă suportând, alături de părinţi, consecinţele persecuţiilor din motive etnice.

În cauză, reclamanta s-a născut la data de 31 ianuarie 1944, în timpul refugiului mamei sale din localitatea Zalău în localitatea Braşov şi a suportat persecuţiile etnice până la data încetării acestora, adică până la data de 6 martie 1945.

Prin urmare, prima instanţă a apreciat corect că reclamanta îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta C.J.P. Braşov şi va menţine, ca fiind legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Braşov împotriva sentinţei civile nr. 94/ F din 16 iulie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 190/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs