ICCJ. Decizia nr. 217/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 217/2009
Dosar nr. 2871/1/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 29/F-C din 20 februarie 2008, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL şi cererea de intervenţie în interesul acesteia, formulată de A.J.V.P.S. Vâlcea, obligând pârâta A.N.P.A. la plata sumei de 134.300 lei, reprezentând contravaloarea investiţiei şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei.
Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă acţiunea reclamantei faţă de pârâta T.A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 112 din 7 iunie 2007 prin care pârâta A.N.P.A. i-a revocat în mod abuziv licenţele pentru desfăşurarea activităţii de populare şi întreţinere a lacurilor de acumulare, cu specii de peşte şi obligarea acesteia şi a pârâtei T.A. la plata daunelor materiale şi morale.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că reclamanta a fost autorizată să desfăşoare activităţile menţionate, însă prin sentinţa nr. 15/ CA din 25 iulie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, devenită irevocabilă prin nerecurare, i-au fost anulate licenţele, statuându-se că Lacurile Râureni, Râmnicu-Vâlcea, Dăineşti, Călimăneşti, Turnu şi Gura Lotrului nu sunt incluse în categoria celor în care se poate practica acvacultura.
În urma pronunţării acestei sentinţe, pârâta a emis Decizia nr. 112 din 7 iunie 2007, prin care a dispus revocarea licenţelor.
Hotărârea irevocabilă menţionată anterior nu îi este opozabilă reclamantei, întrucât nu a avut calitatea de parte în proces, însă prezumţia relativă de legalitate a acesteia nu a fost infirmată prin înscrisurile depuse la dosar. În plus pârâta a emis Decizia nr. 304 din 15 octombrie 2007 prin care a anulat licenţele de acvacultură din 25 ianuarie 2007.
Revocarea licenţelor, pe baza unei hotărâri judecătoreşti, nu este nelegală, deoarece pârâta avea obligaţia să se conformeze soluţiei, procedând la emiterea unui nou act tocmai datorită refuzului reclamantei.
Constatând că emiterea licenţelor nu s-a făcut în conformitate cu legea, instanţa a respins acest capăt de cerere ca nefondat.
S-a apreciat însă că reclamanta este îndreptăţită la restituirea contravalorii investiţiilor efectuate în sumă de 134.300 lei, conform expertizei contabile, întrucât, în caz contrar, pârâta ar înregistra o îmbogăţire fără justă cauză.
În considerarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că pârâta T.A. are calitate procesuală pasivă, însă pretenţiile reclamantei faţă de aceasta nu sunt fondate, întrucât nu a emis licenţele, nu le-a revocat, nu se face vinovată de refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim şi nici nu urmează să profite de pe urma respectivelor investiţii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta SC S. SRL şi pârâta A.N.P.A.
Verificându-se regularitatea cererilor de recurs s-a constatat că recursul reclamantei-recurente SC S. SRL nu este semnat şi ştampilat, această recurentă neonorându-şi nici obligaţia legală de a achita taxa judiciară de timbru datorată, deşi a fost legal citată cu această menţiune.
Cum aceste neregularităţi nu au fost înlăturate nici ca urmare comunicării în scris a dispoziţiilor încheierii de şedinţă din 18 noiembrie 2008, în privinţa recursului declarat de reclamanta SC S. SRL se va face aplicarea prevederilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, dispunându-se anularea acestuia ca nesemnat şi netimbrat.
Pârâta - recurentă A.N.P.A. a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul soluţionării capătului de cerere privind plata contravalorii investiţiilor, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acestor pretenţii ca fiind neîntemeiate.
În motivarea recursului s-a susţinut în esenţă că despăgubirile în cuantum de 134.300 lei au fost acordate în mod greşit, din facturile menţionate şi existente la dosar rezultând în mod indubitabil că achiziţionarea speciilor de peşte indicate în hotărâre a fost făcută anterior obţinerii licenţelor de acvacultură, de către o altă persoană juridică, respectiv A.J.V.P.S. Vâlcea.
Faţă de constatările expertului, s-a solicitat a se avea în vedere şi faptul că popularea făcută de A.J.V.P.S. Vâlcea cu peşte provenit din mediul natural, respectiv din L.D., a fost ilegală, peştele din domeniul public trebuind redat tot domeniului public al statului, respectiv tot în Dunăre, în caz contrar fapta constituind infracţiune, conform Legii nr. 192/2001, iar paza lacurilor constituia o obligaţie a A.J.V.P.S. Vâlcea, conform actului adiţional nr. 1/2003 la contractul de delegare de gestiune încheiat cu C.N.A.F.P. din 30 decembrie 1987 şi contractului de acces din 12 ianuarie 2007 încheiat de reclamantă cu SC H. SA.
Analizând actele dosarului şi criticile acestei recurente prin prisma dispoziţiilor art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că, sub aspectul soluţionării cererii de despăgubiri, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, având în vedere considerentele în continuare arătate.
Reglementând obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (1), că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul legal, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.
Soluţionând cererea, instanţa poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, hotărând şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru, astfel cum se prevede prin art. 18 alin. (1) şi alin. (3) din aceeaşi lege.
Rezultă din aceste prevederi legale că acordarea despăgubirilor în materia contenciosului administrativ este condiţionată de constatarea nelegalităţii unui act administrativ sau a refuzului nejustificat al autorităţii de a soluţiona o cerere ori de a efectua o operaţiune administrativă necesară pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim invocat.
Or, în speţă, capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 112 din 7 iunie 2007 prin care s-a dispus revocarea unor licenţe emise cu nesocotirea prevederilor legale nu a fost admis, astfel încât acordarea despăgubirilor pentru acoperirea unor pretinse cheltuieli făcute cu popularea şi paza lacurilor care nu erau incluse în categoria celor destinate practicării acvaculturii nu era legalmente posibilă.
Pe de altă parte, licenţele de acvacultură în discuţie a căror nelegalitate a fost constatată şi printr-o altă hotărâre judecătorească irevocabilă au făcut referire numai la practicarea acvaculturii în specii reofile, fără interes comercial, care nu se cresc în sistem controlat şi pentru care nu s-au făcut experimentări şi reproducere artificială, permiţând astfel o exploatare mascată în perioada de prohibiţie a fondului piscicol natural protejat de lege.
De asemenea, popularea făcută de o altă persoană juridică, respectiv A.J.V.P.S. Vâlcea, cu peşte din specia caras provenit din mediul natural aparţinând domeniului public al statului, respectiv din lunca inundabilă a Dunării, s-a făcut cu nesocotirea prevederilor Legii nr. 192/2001, în condiţiile în care, chiar dacă ar fi participat la acţiunile de salvare organizate de A.N.P.A., peştele respectiv trebuia redat tot domeniului public al statului.
Specia respectivă de peşte, precum şi specia păstrăv pretins cumpărată pentru popularea lacurilor de acumulare nu făceau parte, de altfel, din categoria celor vizate de respectivele autorizaţii.
Mai mult, actele depuse la dosar în justificarea acestor pretenţii atestă indubitabil faptul că achiziţionarea speciilor de peşte în discuţie a fost făcută de către o altă persoană juridică, respectiv A.J.V.P.S. Vâlcea, căreia îi revenea şi obligaţia de pază a lacurilor în baza raporturilor contractuale de delegare de gestiune încheiate cu C.N.A.F.P. Aceeaşi concluzie rezultă şi din capitolul II al raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul B.G., care a precizat în mod expres că au fost expertizate documentele de cheltuieli înregistrate în evidenţa contabilă a Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Vâlcea şi nu cele din contabilitatea societăţii reclamante SC S. SRL.
Prin urmare, nici din această perspectivă pretenţiile materiale ale reclamantei, grefate de instanţă exclusiv pe o pretinsă îmbogăţire fără justă cauză a autorităţii pârâte în dauna acesteia, nu sunt justificate.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi alin. (3), coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta A.N.P.A. şi, modificând hotărârea atacată, va respinge şi capătul de cerere privind obligarea acesteia la plata sumei de 134.330 lei, soluţie în raport cu care nu mai sunt datorate nici cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de SC S. SRL Râmnicu - Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 29/ F-C din 29 februarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nesemnat şi netimbrat.
Admite recursul declarat de A.N.P.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei recurente A.N.P.A. la plata sumei de 134.300 lei, contravaloare investiţii către reclamanta - recurentă SC S. SRL Râmnicu - Vâlcea.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 212/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 22/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
