ICCJ. Decizia nr. 229/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 229/2009
Dosar nr. 642/54/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 146 din 10 iunie 2008, a respins ca fiind inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta SC M.S. SA, în contradictoriu cu A.N.M., având ca obiect anularea adresei din 2007 şi obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ simetric cu cel atacat, prin are să se precizeze dreptul obiectiv al reclamantei de a participa liber, fără nici o îngrădire, la atribuirea contractelor de achiziţii publice pentru oxigen medicinal.
Pentru a se pronunţa în acest sens, prima instanţă a examinat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ invocată de pârâtă, reţinând, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a susţinut că are calitatea de operator economic pentru activităţi de import, comercializare dispozitive medicale pentru instalaţii de producere a oxigenului medicinal, concentratoare de oxigen medicinal ş.a., conform avizului de funcţionare din 2007, iar unele autorităţi contractante au refuzat participarea sa la licitaţii întrucât pârâta le-ar fi interzis acest lucru, precizând prin adresa atacată că singurii producători autorizaţi ar fi SC L.G. SRL şi SC M. SRL, fapt ce conduce la eliminarea acesteia de pe piaţă.
Prin adresa din 2007, autoritatea pârâtă a informat M.S.P. – D.G.P.S.M.C.S. asupra constatărilor inspectorilor A.N.M. vizând existenţa unor unităţi spitaliceşti care utilizează oxigen comprimat fabricat de producători care nu deţin autorizaţie de punere pe piaţă şi autorizaţie de fabricaţie emise de A.N.M.
În cuprinsul aceleiaşi adrese sunt enumeraţi producătorii autorizaţi, precizându-se totodată că A.N.M., în calitate de autoritate în domeniul medicamentului, are responsabilitatea informării corecte a factorilor de decizie din cadrul M.S.P.
S-a menţionat, de asemenea, că întreaga responsabilitate cu privire la Decizia de utilizare la patul bolnavilor a oxigenului de o altă calitate decât cea a oxigenului medicinal comprimat îi revine medicului implicat în actul medical.
Această adresă nu se circumscrie noţiunii de act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu poate produce, prin ea însăşi, efecte juridice obligatorii, nefiind emisă de autoritatea legal abilitată, respectiv de către M.S.
Adresa contestată nu este altceva decât o simplă corespondenţă între două autorităţi din cadrul M.S.P., reflectând un punct de vedere cu privire la calitatea gazelor medicinale utilizate în unităţile spitaliceşti şi, având caracterul unui act de informare, nu este de natură să interzică posibilitatea participării operatorilor din domeniu la procedurile de achiziţii publice.
Împotriva acestei hotărâi a declarat recurs reclamanta SC M.S. SA, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru cercetarea fondului, în condiţiile art. 3041 şi 312 alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ.
În motivarea recursului s-au reţinut următoarele:
1. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unui nou act administrativ (chiar de informare, dar simetric) care urmărea recunoaşterea dreptului reclamantei la tratament egal, nediscriminatorie şi încetarea imixtiunii pârâtei în achiziţiile publice;
2. Hotărârea s-a dat fără ca excepţia să fie pusă în discuţia părţilor, fără administrarea tuturor probelor necesare pentru a se stabili dacă actul în discuţie putea produce efecte juridice, situaţie în care s-ar fi putut dovedi că este invocată de toate autorităţile judeţene şi spitale (ca autorităţi contractante), acordându-i-se în mod cert valoarea unui act administrativ obligatoriu de reglementare a aplicării legii. Această hotărâre este chiar contrară probelor de la dosar şi recunoaşterii pârâtei făcută prin întâmpinare din care rezultă caracterul de act administrativ a adresei în discuţie.
3. Hotărârea nu conţine motive pe care în mod real se putea baza, ci doar supoziţii neîntemeiate, iar motivele reţinute sunt contradictorii şi străine de natura cauzei.
4. Instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii deşi acesta a produs efecte juridice, schimbându-i astfel natura evidentă şi lămurită de act administrativ.
5. Hotărârea atacată este lipsită de un temei legal şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale privind excepţiile.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei, prin prisma dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., cu referire şi la prevederile legale incidente în materie şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.
În speţă, admisibilitatea acţiunii a fost examinată din perspectiva îndeplinirii condiţiilor specifice de exercitare a acesteia rezultate din dispoziţiile art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, la termenul din 10 iunie 2008 reprezentantul reclamantei punând concluzii atât cu privire la excepţiile invocate de pârâtă, cât şi pe fondul cauzei.
Între condiţiile de exercitare a acţiunii directe în contencios administrativ se numără şi acelea ca actul atacat să fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 şi, respectiv, ca acest act să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Acelaşi text de lege asimilează, prin alineatul (2), actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Reglementând obiectul acţiunii în contencios administrativ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevede că, sesizând instanţa competentă, persoana vătămată, poate solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, potrivit tezei a II-a a acestui text, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel ce se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Rezultă din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din Legea nr. 554/2004 care reglementează soluţiile pe care le poate da instanţa, că judecătorul de contencios administrativ este obligat să stabilească dacă acţiunea priveşte un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi, un act preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odată cu acesta, sau simple adrese, notificări, puncte de vedere, etc., exceptate controlului judecătoresc în această procedură.
Prima instanţă a fost sesizată cu o acţiune având ca obiect anularea unui act apreciat de reclamantă ca fiind un act administrativ tipic şi, ca o consecinţă a acestui fapt, obligarea pârâtei la emiterea unui alt act simetric cu cel anulat, prin care să se precizeze dreptul acesteia de a participa fără nici o îngrădire la atribuirea contractelor de achiziţii publice. Această din urmă solicitare nu este grefată, aşadar, pe un eventual refuz de soluţionare a unei cereri sau pe o vătămare produsă prin nesoluţionarea ei în termen, pentru a se impune a fi examinată distinct de petitul grefat pe un act tipic şi a se putea reţine o eventuală nepronunţare a instanţei de fond asupra unui capăt de cerere, cum pretinde recurenta.
Pe de altă parte, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. căruia îi pot fi circumscrise aceste susţineri, vizează doar situaţiile de „plus petita", şi „ultra petita", în caz de „minus petita", săvârşită printr-o hotărâre judecătorească definitivă partea având la îndemână procedura prevăzută de art. 2812 C. proc. civ.
Prin urmare, chiar dacă s-ar constata o eventuală nepronunţare asupra unui capăt de cerere – ipoteză ce nu poate fi reţinută în speţă, cum s-a arătat mai sus - soluţia de casare cu trimitere solicitată de reclamantă nu este legalmente posibilă, întrucât nu există un drept de opţiune între calea de atac a recursului şi procedura completării hotărârii prevăzută de respectivul text.
De asemenea, contrar susţinerilor reclamantei-recurente, hotărârea atacată conţine motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, care nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii şi fac posibilă exercitarea unui control judiciar efectiv, astfel încât nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.
Nefondate sunt şi criticile recurentei vizând lipsa de temei legal a hotărârii atacate, prima instanţă concluzionând în mod corect, în considerarea dispoziţiilor legale anterior arătate şi în raport cu conţinutul adresei a cărei anulare s-a solicitat, că aceasta nu se circumscrie noţiunii de act administrativ, neputând da naştere, modifica sau stinge, prin ea însăşi, raporturi juridice.
Raportat la considerentele demersului judiciar al recurentei, actele administrative vătămătoare pentru aceasta pot fi doar cele emise de autorităţile contractante în procedura de atribuire, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, susceptibile a fi contestate pe calea administrativ-jurisdicţională, în condiţiile OUG nr. 34/2006, sau în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Faţă de cele expuse, constatând că nu este incident în speţă nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru care se poate pronunţa casarea sau modificarea unei hotărâri, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M.S. SA Craiova împotriva sentinţei civile nr. 146 din 10 iunie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 22/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 24/2009. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
