ICCJ. Decizia nr. 1998/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1998/200.
Dosar nr. 1368/33/200.
Şedinţa publică din 3 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 641/2007 din 22 noiembrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, prin care acesta a solicitat anularea hotărârii nr. 22090 din 23 iulie 2007 emisă de pârâtă, şi recunoaşterea calităţii sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate în cauză, nu se poate reţine calitatea reclamantului de persoană persecutată din motive etnice, în sensul art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, iar reclamantul şi martorii ale căror declaraţii autentificate s-au depus în faţa organului administrativ, deşi legal citaţi în vederea lămuririi tuturor aspectelor privind perioada şi locul refugiului, nu s-au prezentat, instanţa dispunând, în baza art. 103 alin. (1) C. proc. civ., decăderea din probă.
Prin Decizia civilă nr. 1536 din 9 aprilie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciind că instanţa de fond nu a fost îndreptăţită să păşească la judecarea pricinii, în lipsa administrării probei testimoniale, dispusă din oficiu, prin încheierea din data de 25 octombrie 2007, judecătorii fondului fiind - potrivit art. 268 alin. (3) C. proc. civ. - legaţi de cele dispuse prin încheierile cu caracter interlocutoriu, a constatat că sentinţa civilă nr. 641/2007 din 22 noiembrie 2007 este nelegală, astfel încât admiţând recursul declarat de reclamant împotriva acesteia, a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că din probatoriul administrat în cauză - declaraţiile martorilor audiaţi, beneficiari şi ei ai dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, şi actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei - rezultă reclamantul împreună cu familia sa, în urma persecuţiilor de natură etnică instituite în localitatea de domiciliu a acestuia, s-au refugiat în localitatea Geaca jud. Cluj, în toamna anului 1940, reîntoarcerea având loc în primăvara anului 1945. A constatat astfel instanţa că în cauză, sunt întrunite condiţiile ipotezei legale instituite prin art. 1 din Legea nr. 189/2000, şi pe cale de consecinţă, prin sentinţa nr. 690/2008 din 4 noiembrie 2008 a admis acţiunea reclamantului, a dispus anularea hotărârii nr. 22090/23 iulie 2007, obligând pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada octombrie 1940 - martie 1945 şi să-i acorde acestuia drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 aprilie 2007.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, pârâta a susţinut că soluţia instanţei a fost greşită, fiind dată în baza unui probatoriu insuficient şi cu ignorarea aspectelor contradictorii ce au rezultat din administrarea acestuia.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român care în perioada regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940 şi până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Potrivit dispoziţiilor art. 61 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost aceasta aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, dovedirea calităţii de beneficiar al acestei legi, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Curtea nu poate lua în considerare susţinerile recurentei-pârâte privind nelegalitatea sentinţei atacate ca efect al pronunţării acesteia în baza unui probatoriu insuficient şi cu ignorarea aspectelor contradictorii ce au rezultat din coroborarea diferitelor probe administrate.
Înalta Curte constată astfel că, din probatoriul administrat în cauză, respectiv audierea nemijlocită de către instanţă a martorilor D.V. şi M.N. rezultă în mod neechivoc şi unitar faptul că reclamantul împreună cu mama acestuia, datorită persecuţiilor de natură etnică la care au fost supuşi în localitatea lor de domiciliu (localitatea Taga) în urma instaurării administraţiei maghiare în Ardealul de Nord, au fost nevoiţi ca în luna august a anului 1940, să se refugieze în localitatea Geaca, rămasă sub administraţie românească, de unde s-au reîntors în localitatea de domiciliu în primăvara anului 1945. Aceste declaraţii au fost coroborate corect de către instanţă cu restul probelor administrate, respectiv actele de stare civilă aflate la dosarul de fond, astfel încât, concluzia acesteia privind deplina dovedire în cauză a refugiului reclamantului datorat persecuţiilor etnice suferite de acesta şi de familia acestuia ca urmare a regimului instaurat în Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, este total îndreptăţită.
Aşadar, întrucât incidenţa dispoziţiilor legale cuprinse în art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost aceasta aprobată prin Legea nr. 189/2000, a fost stabilită cu certitudine în cauza de faţă, în mod corect instanţa de fond a constatat că acţiunea reclamantului - privind recunoaşterea calităţii sale de refugiat în perioada octombrie 1940 - martie 1945 şi acordarea drepturilor aferente - este întemeiată.
Faţă de toate cele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe este temeinică şi legală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 690/2008 din 4 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1993/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1999/2009. Contencios → |
|---|
