ICCJ. Decizia nr. 1999/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1999/200.
Dosar nr. 1439/33/200.
Şedinţa publică din 3 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 630/2007 din 22 noiembrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, admiţând acţiunea formulată de reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a dispus anularea hotărârii nr. 22190 din 03 august 2007, emisă de pârâtă, obligat-o pe aceasta să îi recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, corespunzătoare acestei perioade, începând cu 1 noiembrie 2006.
Prin Decizia civilă nr. 1585 din 11 aprilie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză instanţa de fond a omis să exercite un rol activ în soluţionarea pricinii, împrejurările de fapt invocate de reclamant neputând fi verificate suficient prin probele administrate, a admis recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva acestei sentinţe, a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru suplimentarea probatoriului prin orice mijloace de dovadă permise de lege.
Rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că din probatoriul suplimentar administrat în cauză, rezultă reclamantul împreună cu părinţi săi, în urma persecuţiilor de natură etnică instituite în localitatea de domiciliu a acestuia, s-au refugiat în localitatea Geaca jud. Cluj, în toamna anului 1940, reîntoarcerea având loc în primăvara anului 1945. A constatat astfel instanţa că în cauză, sunt întrunite condiţiile ipotezei legale instituite prin art. 1 din Legea nr. 189/2000, şi pe cale de consecinţă, prin sentinţa nr. 725 din 21 noiembrie 2008 a admis acţiunea reclamantului, a dispus anularea hotărârii nr. 22190/03 august 2007, obligând pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada 15 octombrie 1940 - 06 martie 1945 şi să-i acorde acestuia drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, pârâta a susţinut că soluţia instanţei a fost greşită, fiind dată în baza unui probatoriu insuficient şi cu ignorarea aspectelor contradictorii ce au rezultat din administrarea acestuia.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român care în perioada regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940 şi până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Potrivit dispoziţiilor art. 61 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost aceasta aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, dovedirea calităţii de beneficiar al acestei legi, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Curtea nu poate lua în considerare susţinerile recurentei-pârâte privind nelegalitatea sentinţei atacate ca efect al pronunţării acesteia în baza unui probatoriu insuficient şi cu ignorarea aspectelor contradictorii ce au rezultat din administrarea declaraţiilor de martori, având în vedere că toate aspectele privitoare la situaţia de fapt a cauzei, precum şi nelămuririle iniţiale izvorâte din declaraţiile de martori au fost pe deplin elucidate de instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei.
Înalta Curte constată astfel că, din probatoriul suplimentar administrat în cauză, respectiv audierea nemijlocită de către instanţă a martorilor Z.S. şi U.I., rezultă în mod neechivoc şi unitar faptul că reclamantul împreună cu părinţii săi, datorită persecuţiilor de natură etnică la care au fost supuşi în localitatea lor de domiciliu (localitatea Taga) în urma instaurării administraţiei maghiare în Ardealul de Nord, au fost nevoiţi ca în toamna anului 1940, să se refugieze în zona rămasă sub administraţie românească, stabilindu-se iniţial în localitatea Geaca iar ulterior în alte localităţi româneşti, unde s-au mutat în căutarea unui loc de muncă (Cătuna, Mociu).
Aşadar, întrucât incidenţa dispoziţiilor legale cuprinse în art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost aceasta aprobată prin Legea nr. 189/2000, a fost stabilită cu certitudine în cauza de fată, în mod corect instanţa de fond a constatat că acţiunea reclamantului, privind recunoaşterea calităţii sale de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 -06 martie 1945 şi acordarea drepturilor aferente, este întemeiată.
Faţă de toate cele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe este temeinică şi legală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 725 din 21 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1998/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2032/2009. Contencios → |
|---|
