ICCJ. Decizia nr. 2034/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTAA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2034/2009
Dosar nr. 1406/33/200.
Şedinţa publică din 7 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj, anularea procesului-verbal de cercetare administrativă şi na deciziei de imputare nr. 72455 din 16 iulie 2008 emise de pârâtul I.J.P. Cluj, precum şi a Hotărârii nr. 731414 din 3 septembrie 2008 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul IPJ Cluj. Totodată a solicitat suspendarea executării deciziei de imputare şi a hotărârii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă pe fond a cauzei.
Ulterior, reclamantul a formulat în scris, în cadrul aceluiaşi dosar, cerere de suspendare, dezvoltând motivele acesteia şi arătând că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă şi că a sesizat, în condiţiile legii, autoritatea emitentă a actelor contestate, cu plângere prealabilă.
Prin încheierea de şedinţă din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamant, reţinând că aceasta a fost circumscrisă exclusiv dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, deşi, solicitarea de suspendare a executării actului administrativ prin acţiunea principală şi alăturat acesteia poate fi întemeiată doar pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, durata pentru care se dispune suspendarea fiind diferită.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul I.C.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Susţine, în esenţă că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu a luat în considerare faptul că s-a invocat ca temei juridic al cererii şi dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Mai susţine recurentul-reclamant că instanţa de fond a schimbat natura cererii de suspendare, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, în sensul că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 care prevăd condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare sunt aceleaşi şi în cazul cererii formulate în temeiul art. 15 din aceeaşi lege, fiind diferită numai perioada pentru care se poate acorda suspendarea executării.
Pe fondul cererii arată că în cauză este dovedită existenţa unei îndoieli puternice asupra legalităţii actelor contestate, pentru motive de încălcare a unor norme imperative, de ordine publică, la emiterea acestuia şi, totodată, prin caracterul executoriu al deciziei de imputare este dovedită şi iminenţa pagubei.
Consideră recurentul că situaţia sa reprezintă un caz bine justificat care să impună suspendarea deciziei de imputare, cu atât mai mult cu cât prin acţiune a înţeles să conteste însăşi modalitatea în care IPJ Cluj a ajuns la acel cuantum al cheltuielilor de şcolarizare imputate.
Apreciază recurentul că această creanţă nu poate fi considerată certă, cât timp nu a rezultat dintr-un act motivat temeinic, în sensul dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din OG nr. 121/1998, iar imputarea s-a bazat pe angajamentul din 21 septembrie 1998 încheiat de reclamant cu Academia de Poliţie, care nu mai produce efecte juridice în contextul demilitarizării poliţiei române.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a se proceda la substituirea parţială a motivării sentinţei de fond, după cum se va arăta în continuare.
Prin acţiunea principală formulată de reclamantul I.C.V., acesta a solicitat prin capătul IV de cerere suspendarea executării actelor administrative contestate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a fondului cauzei, invocând ca temei juridic dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (fila 7 verso - dosar fond), fără a dezvolta motivele cererii de suspendare. Ulterior, până la primul termen de judecată, la data de 18 noiembrie 2008, reclamantul a depus la dosar cererea de suspendare motivat în fapt, în sensul că a dezvoltat îndeplinirea celor două condiţii, impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea cererii de suspendare, respectiv „cazul bine justificat" şi „paguba iminentă".
În acest context, Înalta Curte, constatând legală soluţia pronunţată de prima instanţă, va proceda la substituirea parţială a motivării acesteia în sensul analizării cererii de suspendare prin prisma ambelor temeiuri juridice invocate de reclamant art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, pe care le va aplica la situaţia de fapt, pe deplin stabilită şi corect reţinută de instanţa de fond.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în soluţionarea unei cereri de suspendare a executării actului administrativ, instanţa trebuie să verifice îndeplinirea a trei condiţii cumulative şi anume: existenţa unei reclamaţii administrative împotriva actului administrativ sau a unei acţiuni judecătoreşti privind anularea acestuia, existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul părţii pretins vătămate prin respectivul act administrativ a cărui suspendare se solicită.
Prima condiţie este îndeplinită prin aceea că reclamantul a solicitat prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, şi anularea actelor a căror suspendare s-a solicitat prin capăt separat de cerere formulat în cadrul aceleiaşi acţiuni.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui „caz bine justificat", din textul legal rezultă că legiuitorul nu a indicat în mod expres şi, nici măcar cu titlu exemplificativ situaţiile care se pot încadra în această sintagmă, lăsând acest aspect la aprecierea şi interpretarea judecătorului, în funcţie de datele concrete ale fiecărei speţe deduse judecăţii.
Din regimul juridic aplicabil actului administrativ se deprinde ca trăsături principale „legalitatea" acestuia şi emiterea în regim de putere publică, aspecte care determină şi forţa juridică specială acestuia şi anume executarea lui „ex oficio", fiind titlu executoriu prin el însuşi, adică de imediată aplicare.
Instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de suspendare a executării unui astfel de act administrativ, trebuie să verifice, dacă la emiterea actului s-a creat în realitatea juridică o aparenţă de legalitate, care să dea şi forţa juridică a executării imediate şi din oficiu, iar pentru aceasta trebuie să se raporteze şi la aspecte de fond ale cauzei, fară însă a-l antama în totalitate.
Or, din criticile recurentului-reclamant, formulate în motivarea cererii de suspendare rezultă că acesta invocă interpretarea greşită a actelor normative incidente în cauză şi nu arată aspecte care să inducă ideea unei aplicări flagrant greşite a legii de către autorităţile pârâte, care să răstoarne cel puţin „aparent" prezumţia de legalitate. Or, pentru analizarea acestei situaţii, instanţa trebuie să cerceteze fondul cauzei şi să administreze probe în acest sens, neputând constata existenţa aparenţei de nelegalitate, caz bine justificat, doar pe baza afirmaţiilor reclamantului şi fără o altă probă în acest sens.
În ceea ce priveşte existenţa unei pagube iminente, nici această condiţie nu este îndeplinită, având în vedere că, pe de o parte cuantumul sumei menţionate în Decizia de imputare nu este foarte mare şi aceasta în condiţiile în care chiar recurentul-reclamant afirmă în motivele de recurs că din luna mai 2008 exercită profesia de avocat, având un venit minim garantat de 800 lei, ceea ce presupune că veniturile sale nu pot fi mai mici de această sumă şi nu că nu pot fi substanţial mai mari, având în vedere caracterul liberal al profesiei şi faptul că reclamantul nu a dovedit, cu înscrisuri că nu a avut încasări mai mari decât suma minimă de 800 lei sau alte situaţii care să justifice iminenţa pagubei.
Prin art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul statuează că sintagma "pagubă iminentă" semnifică „prejudiciul material viitor şi previzibil" dar caracterul executoriu al actelor contestate şi limita debitului stabilit în sarcina recurentului nu sunt de natură, prin ele însele, de a justifica suspendarea executării, fără a se face dovezi concrete, de fapt, pe acest aspect, iar până la acest moment nu rezultă că executarea silită a început.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) -(3) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.C.V., împotriva încheierii din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2032/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2039/2009. Contencios → |
|---|
