ICCJ. Decizia nr. 2039/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2039/200.
Dosar nr. 2126/36/200.
Şedinţa publică din 7aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanta, anularea Hotărârii nr. 31182 din 6 octombrie 2008 emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii a arătat că părinţii săi N.T. şi N.M. au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, în urma încheierii Tratatului de la Craiova din septembrie 1940, reclamanta născându-se în timpul refugiului la data de 16 octombrie 1942 în mun. Constanta.
A mai arătat reclamanta că părinţii săi nu au formulat cerere în baza Legii nr. 189/2000, în prezent fiind decedaţi.
Prin sentinţa civilă nr. 854/CA din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei S.F.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că N.M.- mama reclamantei a fost strămutată din Bulgaria în România în anul 1940, fiind îndreptăţită la recunoaşterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, dar aceasta a decedat la data de 9 iunie 2004.
În acest context, instanţa de fond a constatat că reclamanta a formulat cererea în temeiul Legii nr. 189/2000 invocând calitatea sa de „fiică supravieţuitoare", ori în condiţiile în care mama sa, care avea vocaţie la beneficiul dispoziţiilor Legii nr. 189/2000 a decedat, iar legiuitorul recunoaşte doar soţului supravieţuitor dreptul de a solicita drepturile prevăzute de legea menţionată, rezultă că reclamanta nu se încadrează în dispoziţiile legii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs susţine, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit pretenţiile formulate prin cererea de chemare în judecată, apreciind că reclamanta invocă drepturi ce decurg din calitatea de fiică supravieţuitoare a unei persoane strămutate, deşi în realitate se invocau drepturi proprii născute direct în persoana sa, în calitate de copil născut în timpul refugiului părinţilor săi.
Recursul este întemeiat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.
Din considerentele sentinţei atacate, raportate la obiectul cererii de chemare în judecată şi la motivarea acesteia, rezultă că instanţa de fond a interpretat eronat pretenţiile formulate de reclamantă şi temeiul juridic invocat.
Astfel, potrivit rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., instanţa era obligată să stabilească în mod corect situaţia de fapt precum şi norma juridică aplicabilă acesteia, nefiind legată de formulările oarecum imprecise ale reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată sau de lipsa indicării temeiului de drept, dată fiind lipsa de pregătire juridică a acesteia.
In conţinutul cererii de chemare în judecată reclamanta a menţionat faptul că părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu aflată pe teritoriul Bulgariei, în România, aceasta fiind o modalitate de persecuţie etnică, iar „copiii născuţi în această perioadă de refugiu dobândesc acelaşi statut ca şi părinţii", reclamanta fiind născută la data de 16 octombrie 1942 în localitatea de refugiu Constanţa.
Prin urmare, această situaţie trebuia luată în considerare de instanţa de fond, atunci când a procedat la analizarea pretenţiilor deduse judecăţii şi să aplice dispoziţiile legale incidente, mai ales că şi autoritatea pârâtă a motivat respingerea cererii de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe considerentul că reclamanta este născută în refugiu şi nu pentru alte motive, reţinute în mod greşit de prima instanţă. De altfel, în considerentele sentinţei atacate s-a reţinut, în mod corect, faptul că s-a făcut dovada strămutării părinţilor reclamantei, cu acte oficiale, în continuare, însă raţionamentul juridic fiind greşit.
Din acest punct de vedere sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Constanţa este netemeinică şi nelegală, impunându-se modificarea acesteia.
Rejudecând fondul pretenţiilor reclamantei Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Aşadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
În cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate (acte de stare civilă, situaţie de avere imobiliară eliberată de Arhivele Naţionale ale Statului) că reclamanta s-a născut la data de 16 octombrie 1942, în localitatea Constanţa, judeţul Constanţa, după ce, în anul 1940 - în urma Tratatului de la Craiova - părinţii săi fuseseră strămutaţi din localitatea de domiciliu, aflată în Bulgaria.
Fiind născută în perioada refugiului părinţilor săi, recurenta-reclamantă a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, pârâta trebuia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis, se va modifica în tot sentinţa recurată, iar pe fond, se va admite acţiunea formulată reclamantă în sensul anulării hotărârii atacate şi recunoaşterii drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 16 octombrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2008, cererea fiind depusă la Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 la data de 21august 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.F., împotriva sentinţei nr. 854/CA din 3 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta S.F.
Anulează Hotărârea nr. 3112 din 6 octombrie 2008 emisă de pârâtă şi o obligă pe aceasta să-i recunoască reclamatei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 16 octombrie 1942 -6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2034/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2210/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
