ICCJ. Decizia nr. 2061/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2061/2009
Dosar nr. 7370/2/200.
Şedinţa publică din 7 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 205 din 3 iulie 2007, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu a dispus suspendarea de drept a raportului de serviciu al lui T.L.C., director al Direcţiei management resurse umane şi administrativ, conform prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.
Prin Decizia nr. 269 din 20 septembrie 2007 a dispus sancţionarea disciplinară a acestuia cu retrogradare în funcţia publică pe o perioadă de 1 an, începând cu data comunicării actului, conform art. 77 alin. (3) lit. d) din lege, urmând a îndeplini funcţia de consilier clasa I gradul profesional principal, treapta 2 şi a fi salarizat cu un salariu de 1070 lei şi un spor de vechime de 15%.
În sfârşit, prin Decizia nr. 306 din 13 noiembrie 2007, aceeaşi autoritate publică l-a sancţionat disciplinar pe T.L.C. cu destituirea din funcţia publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 77 alin. (3) lit. e) din lege, începând cu data comunicării deciziei.
Din preambulul acestui ultim act administrativ rezultă săvârşirea de către T.L. a mai multor abateri disciplinare, constând în:
- intervenţii şi stăruinţe pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal;
- obligarea martorei P.R. să înregistreze retroactiv documentele care îl priveau în mod personal;
- exercitarea unor presiuni asupra funcţionarilor din subordine pentru ca aceştia să semneze procese-verbale folosite ca înscrisuri doveditoare în cadrul cercetării prealabile;
- neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor, prin convocarea în scop personal a unor şedinţe în timpul programului, care au perturbat activitatea direcţiei şi au provocat întârzieri în efectuarea lucrărilor curente;
- crearea unei atmosfere necorespunzătoare în cadrul direcţiei, prin acţiuni de timorare şi intimidare a personalului din subordine;
- refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu şi manifestări care aduc atingere prestigiului instituţiei, prin proferarea de insulte la adresa noii conduceri a Gărzii Naţionale de Mediu, instigarea la revoltă şi solicitarea de refuz a îndeplinirii sarcinilor de serviciu.
Legalitatea tuturor acestor acte administrative unilaterale a fost contestată de T.L.C.
Prin acţiunea introdusă la data de 22 octombrie 2007 în contradictoriu cu Garda Naţională de Mediu, P.O.M. – comisarul general, P.V., M.D.C., B.I., T.M. şi D.B., toţi membrii ai Comisiei de disciplină, reclamantul a solicitat anularea primelor două decizii mai sus menţionate, obligarea în solidar a pârâţilor la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, precum şi a celorlalte drepturi corespunzătoare funcţiei de director al Direcţiei management, resurse umane şi administrativ, a orelor suplimentare şi a stimulentelor lunare pe durata suspendării, respectiv 4 iulie – 24 septembrie 2007.
De asemenea, a cerut obligarea în solidar a pârâţilor la plata de despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariile indexate, majorate şi recalculate, şi celelalte drepturi corespunzătoare funcţiei de director al direcţiei respective şi salariile şi drepturile corespunzătoare funcţiei de consilier clasa I, gradul profesional principal, treapta 2, pentru perioada cuprinsă între data retrogradării şi data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
În fine, reclamantul a mai solicitat plata integrală a celor 8 ore de muncă din zilele de 21 şi 22 iunie 2007, precum şi obligarea în solidar a pârâţilor la plata unor daune morale.
La data de 21 decembrie 2007, T.L.C. şi-a modificat şi completat acţiunea în sensul că a chemat în judecată şi pe alţi doi membrii ai Comisiei de disciplină, respectiv pe G.F. şi G.C., solicitând:
- anularea deciziei nr.306 din 13 noiembrie 2007 ca nelegală;
- reintegrarea sa în funcţia publică de conducere deţinută anterior, anume aceea de director al Direcţiei management, resurse umane şi administrativ;
- obligarea în solidar a pârâţilor la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi a celorlalte drepturi corespunzătoare funcţiei deţinute de la data destituirii, 23 noiembrie 2007, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;
- obligarea în solidar a pârâţilor la plata unor despăgubiri egale cu contravaloarea sumei aferente masterului Resurse Umane, pe care a trebuit să o restituie (2100 RON), respectiv să o achite în continuare (1000 RON);
- obligarea în solidar a pârâţilor la plata unor daune morale în valoare de 500.000 RON.
În motivarea acţiunii completată şi precizată ulterior, reclamantul a invocat existenţa unor neregularităţi procedurale săvârşite de funcţionarii pârâtei înainte de emiterea deciziei de destituire din funcţia publică de conducere, referitoare la modul de sesizare a Comisiei de disciplină, alcătuirea acesteia, procedura de citare şi la modul de desfăşurare a şedinţelor.
În legătură cu pretinsele abateri disciplinare reţinute în sarcina sa, reclamantul a arătat că în realitate, nu a exercitat nici o presiune asupra altei persoanei din instituţie pentru a obţine numere de înregistrare la cabinetul comisarului general, nu a intimidat personalul din subordine şi nu a proferat insulte la adresa noii conduceri a Gărzii Naţionale de Mediu.
Prin sentinţa civilă nr.1384 din 6 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea modificată şi completată, anulând toate cele trei decizii supuse controlului jurisdicţional, ca nelegale.
Pe cale de consecinţă, a fost obligată pârâta Garda Naţională de Mediu să plătească reclamantului drepturile salariale corespunzătoare funcţiei de director al Direcţiei management, resurse umane şi administrativ pentru perioada de suspendare (4 iulie-24 septembrie 2007).
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere mai sus menţionată şi obligarea pârâtei Garda Naţională de Mediu la plata drepturilor băneşti cuvenite acestuia de la data destituirii şi până la data reintegrării efective.
Celelalte capete de cere au fost respinse ca neîntemeiate.
În esenţă, instanţa a reţinut că faptele puse în sarcina lui T.L.C. nu pot fi calificate ca abateri disciplinare, în sensul legii, pentru a justifica măsurile succesive luate de suspendare, retrogradare şi destituire din funcţia publică de conducere în care acesta fusese numit.
O parte din pretinsele abateri nu au fost dovedite (solicitarea adresată R.P., neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor, crearea şi menţinerea unei atmosfere tensionate în colectiv, acte de intimidare sau presiune asupra unor persoane subordonate ierarhic.
Pe de altă parte, s-a considerat că măsura retrogradării în funcţie, dispusă prin Decizia nr. 269 din 20 septembrie 2007 nu putea constitui un criteriu de apreciere în stabilirea sancţiunii disciplinare ulteriore, din moment ce actul administrativ menţionat a fost contestat în justiţie de către reclamant.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu având ca obiect plata daunelor morale, curtea de a apel a stabilit că este neîntemeiat, întrucât reclamantul nu a precizat în ce anume constă prejudiciul moral şi oricum, actele juridice contestate din punct de vedere formal, nu constituie în sine un abuz al pârâţilor de natură a-i provoca acestuia suferinţe morale.
S-a consemnat apoi, faptul că în legătură cu contravaloarea masterului, a cărei restituire o solicită, reclamantul nu a administrat nici o probă şi nu a motivat în fapt capătul de cerere.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamantul T.L.C. şi pârâta Garda Naţională de Mediu.
Recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a obligat la plata drepturilor salariale doar pe pârâta Garda Naţională de Mediu, omiţând să se pronunţe cu privire la responsabilitatea care revine celorlalţi pârâţi persoane fizice pentru prejudiciile cauzate prin emiterea actelor administrative nelegale.
Sub acest aspect, hotărârea pronunţată este nemotivată şi în cauză îşi găsesc aplicabilitatea prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Referitor la capătul cerere având ca obiect plata daunelor morale, soluţia recurată este criticabilă, deoarece în notele scrise anexate în dosar, reclamantul a arătat în ce a constat prejudiciul moral suferit, iar afirmaţiile respective au suport probator în înscrisurile prezentate.
Recurentul a precizat că abuzurile la care a fost supus de către conducerea Gărzii Naţionale de Mediu şi de membrii Comisiei de disciplină chemaţi în judecată i-au afectat grav sănătatea, onoarea, demnitatea şi prestigiul personal şi profesional. Mai mult chiar, urmare a emiterii deciziei de retrogradare în funcţie, a fost privat de dreptul salarial obţinut pentru activitatea din anul precedent, mutat la o altă direcţie şi scos din birou în condiţii umilitoare.
Ca efect al emiterii deciziei de destituire a fost exclus din categoria funcţionarilor publici şi nevoit să-şi caute alt loc de muncă la o societate comercială care i-a oferit un salariu foarte mic, aferent unui post ce presupune un nivel de pregătire profesională cu mult sub nivelul său.
Criticile sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează.
Aşa cum s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a actelor şi lucrărilor din dosar, prin acţiunea introdusă, modificată şi completată ulterior, reclamantul T.L.C. a solicitat anularea unui număr de trei decizii emise de comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu prin care s-a dispus suspendarea, retrogragarea sa din funcţie şi destituirea din funcţia de director al Direcţiei management, resurse umane şi administrativ pentru motive disciplinare.
De asemenea a cerut reintegrarea în funcţie şi obligarea în solidar a Gărzii Naţionale de Mediu, a comisarului său general şi a celorlalţi pârâţi care au îndeplinit calitatea de membru al Comisiei de disciplină, la plata despăgubirilor salariale de care a fost lipsit ca urmare a emiterii actelor administrative nelegale, precum şi a unor daune morale în cuantum de 500.000 RON.
Pretenţiile formulate au fost reiterate şi amplu motivate în cadrul unor note scrise depuse de reclamant în dosarul cauzei.
Prin sentinţă, curtea de apel a admis în parte acţiunea a anulat actele administrative contestate, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere deţinută anterior şi a obligat pe pârâta Garda Naţională de Mediu să-i plătească drepturile salariale cuvenite atât pe durata suspendării din funcţie, cât şi pe perioada care a început la data destituirii, până la data reintegrării efective.
Despre răspunderea patrimonială a celorlalţi pârâţi, persoane fizice, instanţa de judecată nu face nici o menţiune în considerentele hotărârii, deşi această obligaţie îi revenea conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Sub aspectul analizat hotărârea recurată rămâne nemotivată şi face aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 7) din acelaşi cod.
O concluzie similară se desprinde în privinţa capătului de cerere accesoriu având ca obiect plata daunelor morale estimate de T.L.C. la cuantumul de 500.000 lei.
Contrar celor reţinute în sentinţă, în motivele scrise, reclamantul a invocat o serie de nereguli şi vicii de procedură săvârşite de către membrii Comisiei de disciplină, modul de lucru abuziv şi superficial al acestora şi culpa lor în adoptarea unor măsuri incorecte care l-au prejudiciat atât material, cât şi moral.
Totodată, s-a referit la afectarea gravă a prestigiului personal în faţa subordonaţilor şi la excluderea lui din corpul funcţionarilor publici.
În condiţiile date, în mod greşit şi nemotivat prima instanţă a respins capătul de cerere accesoriu, pentru considerentul că reclamantul n-ar fi precizat în ce constă prejudiciul moral şi că oricum, din punct de vedere formal, actele administrative contestate nu constituie, în sine, un abuz de natură a-i provoca acestuia suferinţe morale.
Ca atare, pentru corecta soluţionare a litigiului se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, în ce priveşte capetele de cerere accesorii având ca obiect obligarea solidară a pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale solicitate de reclamant.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii vor fi menţinute.
În cadrul recursului său, pârâta Garda Naţională de Mediu a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut inexistenţa propunerii motivate a Comisiei de disciplină, ignorând astfel înscrisul anexat în dosar (fila nr. 62 a volumului II). În realitate, reclamantului i-au fost aduse la cunoştinţă atât Decizia de suspendare a raportului de sarcini, cât şi toate actele care au stat la baza emiterii actului administrativ supus controlului jurisdicţional.
În opinia sa, abaterile disciplinare imputate reclamantului au fost dovedite în cursul cercetării administrative, justificând nu numai măsura suspendării din funcţia publică, ci şi celelalte măsuri cu caracter disciplinar care i-au urmat.
Criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate.
Aşa cum corect s-a reţinut în sentinţă, din nici o piesă a dosarului nu rezultă că T.L.C. şi-ar fi exercitat abuziv funcţia de director al Direcţiei management, resurse umane şi administrativ, obligând pe P.R. să înregistreze în registrul general la Gărzii Naţionale de Mediu un document cu o dată anterioară. Reclamantul nu coordona activitatea acelui compartiment şi nici nu exercită atribuţii care vizează organizarea şi funcţionarea registraturii generale, astfel încât el nu putea impune funcţionarului menţionat, efectuarea unei operaţiuni nelegale.
Prin urmare, chiar dacă în practica registraturii generale ar fi fost utilizat procedeul de păstrare a unor locuri libere între înregistrările operate, această practică nu a fost iniţiată şi ordonată de reclamant.
Este adevărat că probele administrate în cadrul cercetării administrative prealabile au confirmat convocarea de către reclamant a unor şedinţe de lucru ale colectivului pe care l-a coordonat, în care s-a discutat şi situaţia lui personală.
Nu s-a demonstrat însă, justeţea afirmaţiilor din actul de sesizare, potrivit cărora prin şedinţele organizate în timpul programului de lucru s-ar fi urmărit de către T.L.C., crearea unei atmosfere tensionate în colectivul direcţiei şi timorarea subalternilor.
De asemenea, din actele întocmite pe parcursul cercetării prealabile nu rezultă existenţa unei legături între şedinţele organizate de reclamant şi pretinsa neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor specifice funcţiei publice de conducere.
Sub acest aspect se constată, de altfel, o contradicţie în aprecierea Comisiei de disciplină întrucât, pe de o parte i se impută reclamantului, refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu (pct. 3 din Decizia nr. 269 din 20 septembrie 2007), adică o inacţiune, iar pe de altă parte, faptul că a contribuit la emiterea deciziei nr. 158/2007, de transformare a postului de consilier principal, în auditor principal, deci o inacţiune.
Se cuvine menţionată şi împrejurarea că toate procesele verbale de şedinţă au fost semnate cu obiecţiuni de către I.M., ceea ce exclude pretinsele acte de jignire, presiune sau intimidare din partea reclamantului asupra personalului din subordine.
În preambulul deciziei de destituire din funcţia publică a reclamantului s-a făcut referire la sancţionarea disciplinară anterioară a acestuia cu retrogradarea, ceea ce ar constitui o repetare a abaterilor disciplinare şi în acelaşi timp, „o formă agravantă a faptelor ce constituie abateri disciplinare".
Dar, sancţiunea disciplinară aplicată prin Decizia nr.269 din 20 septembrie 2007 nu era definitivă la data de 13 noiembrie 2007, când comisarul general a emis Decizia nr. 306, act administrativ contestat în justiţie prin cererea de modificare şi completare a acţiunii înregistrată la 21 decembrie 2007 (filele nr. 84 – 88 din volumul I).
Apreciind aşadar, că faptele calificate de către Comisia de disciplină, ca abateri disciplinare, fie nu au existat, fie ele nu întrunesc elementele constitutive ale unei asemenea abateri, cu consecinţa admiterii în parte a acţiunii, anulării deciziilor contestate şi a reintegrării reclamantului în funcţia publică de conducere deţinută anterior,prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică ce urmează a fi menţinută prin respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9, art. 313 C. proc. civ., precum şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 1384 din 6 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, cu privire la cererile de daune materiale şi morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Garda Naţională de Mediu.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2055/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2099/2009. Contencios → |
|---|
