ICCJ. Decizia nr. 2037/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2037/2009

Dosar nr. 571/36/200.

Şedinţa publică din 7 aprilie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 33 din 14 ianuarie 2008, Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu a dispus, începând cu aceeaşi dată, eliberarea lui I.C. din funcţia de comisar şef în cadrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării", conform dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi (5) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.

În preambulul actului administrativ s-a făcut precizarea că măsura respectivă a fost determinată de desfiinţarea unor posturi publice precum şi a comisariatelor regionale de mediu, prin prevederile HG nr. 1224/2007.

Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 322/CA din 23 aprilie 2008 a admis cererea formulată de I.C. în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi a dispus suspendarea executării actului administrativ individual menţionat mai sus până la pronunţarea instanţei de fond asupra litigiului dintre părţi.

Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune deoarece ulterior emiterii deciziei de eliberare a reclamantului din funcţia publică în funcţia de comisar şef la Comisariatul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării" a fost numită o altă persoană. Că, ţinând seama de această împrejurare, dar şi de conţinutul expunerii de motive care au stat la baza emiterii actului, există o îndoială privind legalitatea deciziei contestate.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Garda Naţională de Mediu.

Recurenta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamantul I.C., deoarece actul reorganizării unei autorităţi publice nu poate să creeze, prin el însuşi, o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ de punere în executare a HG nr. 1224/2007.

Că, în considerentele hotărârii nu există nici un argument care să justifice concluzia referitoare la perturbarea gravă a funcţionării instituţiei , datorită eliberării reclamantului din funcţia publică de conducere.

Critica formulată nu este întemeiată.

Cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a actelor şi lucrărilor din dosar, în preambulul deciziei nr. 33 din 14 ianuarie 2008 emisă de Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu a fost menţionată desfiinţarea unor posturi publice şi a comisariatelor regionale de mediu, realizată în temeiul HG nr. 1224/2007 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu.

Dar, la scurt timp de la eliberarea din funcţie a reclamantului I.C., a fost emisă Decizia nr. 938 din 27 februarie 2008 prin care s-a dispus numirea lui D.I. „funcţia publică specifică de conducere, de comisar şef la Comisariatul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării"(filele nr. 12-13 ale dosarului curţii de apel).

În aceste condiţii, a existat o aparenţă de nelegalitate a actului juridic supus controlului jurisdicţional, devreme ce s-a dovedit că în locul reclamantului a fost numită o altă persoană în funcţia de comisar şef şi realitatea măsurii de reducere a personalului ca urmare a reorganizării activităţii autorităţii publice, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public nu a fost demonstrată.

Este semnificativ şi faptul că ulterior sesizării instanţei de recurs, prin sentinţa civilă nr. 578/CA din 18 iunie 2008, aceeaşi curte de apel a admis în parte acţiunea reclamantului şi a anulat Decizia nr. 33/2008 emisă de pârâtă ca nelegală (actul nou a fost depus la filele nr. 20-22 ale dosarului de recurs).

Hotărârea respectivă nu face decât să confirme legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate care a stabilit în mod corect că în cauză au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 care reglementează suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.

Având în vedere argumentele expuse în cele ce preced şi inexistenţa în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Garda Naţională de Mediu împotriva sentinţei civile nr. 322/CA din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2037/2009. Contencios