ICCJ. Decizia nr. 2288/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2288/2009
Dosar nr. 6361/2/200.
Şedinţa publică din 15 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 iunie 2006 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta U.S.H. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii R.A.M.O., Ministerul Educaţiei şi Cercetării (în prezent Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării), D.M.C., director general al D.G.I.S. din Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi I.C., consilier la D.G.I.S. din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa:
- să constate nelegalitatea refuzului domnului L.M., director general al R.A.M.O. de a da curs cererii universităţii de publicare a posturilor didactice vacante, scoase la concurs, din statele de funcţii aprobate de senatul universitar, fără avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi să-1 oblige să publice anunţul universităţii privind desfăşurarea concursului pentru 13 posturi vacante în cadrul universităţii; sa constate abuzul săvârşit de pârâţii D.M.C. şi I.C. prin atribuirea unor competenţe care nu le sunt conferite de lege pentru avizarea posturilor didactice vacante scoase la concurs de Universitate, precum şi netemeinicia şi nelegalitatea motivelor invocate pentru respingerea de la publicarea în Monitorul Oficial a 13 posturi didactice vacante scoase la concurs de Universitate;
- să constate nelegalitatea adresei nr. 28953 din 15 martie 2006, act administrativ semnat de pârâtul D.M.C. datorită încălcării grave a prevederilor legale; să oblige pe pârâţi, în solidar, la plata de daune morale în sumă de 100.000 lei (RON);
- să dispună în contradictoriu cu Guvernul României anularea HG nr. 1011/2001, care contravine atât art. 3 alin. (3) din Legea nr. 88/1993, republicată, şi art. 60 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată.
2. Motivele de fapt şi de drept invocate de reclamant.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
Conform art. 154 din Legea nr. 84/1995, republicată şi ale art. 58 alin. (l) şi (4) din Legea nr. 128/1997, a scos la concurs 37 de posturi didactice vacante din statele de funcţii aprobate de Senatul Universităţii, solicitând publicarea acestora în Monitorul Oficial, lista fiind înaintată, în virtutea unei vechi cutume, şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
R.A.M.O. a publicat însă numai 24 de posturi din cele 37 scoase la concurs, întrucât 13 posturi au fost eliminate de pârâţii D.M.C. şi I.C., reprezentanţi ai D.G.I.S. din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu motivarea că în structura celor 13 posturi se află activităţi desfăşurate la formele de învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă, care nu sunt autorizate.
Reclamanta susţine că, în mod nelegal, cu nerespectarea art. 60 alin. (l) din Legea nr. 84/1995, au fost eliminate de la publicare cele 13 posturi, în condiţiile în care modul de organizare a procesului de învăţământ (forme de învăţământ de zi, seral, cu frecvenţă redusă şi la distanţă) este atributul exclusiv al instituţiei de învăţământ superior, iar autorizarea se referă la specializări, iar nu la formele de învăţământ, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 88/1993, republicată, universitatea având autorizate sau acreditate toate specializările la forma de învăţământ zi.
Prin adresa nr. 564 din 19 mai 2006, Universitatea a solicitat domnului L.M., directorul general al R.A.M.O., publicarea şi a celorlalte 13 posturi scoase la concurs, primind răspuns, prin adresa nr. 1869 din 29 mai 2006 în sensul că regia nu are competenţa de a nesocoti avizul dat în acest sens de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, căruia i-a solicitat punctul de vedere, ce nu a fost comunicat şi universităţii.
Susţine reclamanta că nici Legea nr. 128/1997 şi nici Legea nr. 84/19995 nu reglementează atribuţii ale ministerului de a aviza sau aproba statele de funcţii şi posturile didactice vacante scoase la concurs de instituţiile de învăţământ superior, cu atât mai mult cu cât U.S.H. nici nu se află în subordinea ministerului şi are garantată autonomia universitară conform dispoziţiilor art. 32 alin. (6) din Constituţie şi ale art. 13, art. 89 şi art. 92 din Legea nr. 84/1995, republicată, fapt atestat şi prin anexa nr. 3 la HG nr. 223/2005.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea HG nr. 1011/2001, reclamanta susţine că prin Ordinul ministrului nr. 3404/2006 au fost reglementate criteriile generale de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă pentru anii 2006-2007, cu respectarea art. 60 alin.(l) din Legea nr. 84/1995, republicată, iar pârâtul D.M.C., prin adresa nr. 28953 din 15 martie 2006, a făcut precizări şi completări la ordinul respectiv, precizând că acesta se aplică cu respectarea art. 3 şi art. 17 din HG nr. 1011/2001. Reclamanta susţine că această hotărâre a Guvernului contravine prevederilor Legii nr. 84/1995 şi ale Legii nr. 88/1993, devenind caducă la data apariţiei HG nr. 916/2005. Astfel, reclamanta susţine ca adresa emisă de pârâtul D.M.C. este lipsită de forţă juridică, fiind redactată de o direcţie din cadrul ministerului, şi nu are temei legal întrucât completează dispoziţiile unui ordin emis de ministru şi face referiri la acte normative desuete. În acest sens, reclamanta mai susţine că HG nr. 1011/2001 încalcă grav prevederile Legii nr. 84/1995, ale Legii nr. 88/1993 şi ale Constituţiei României.
Prin întâmpinare, pârâta R.A.M.O. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că în mod legal, cu respectarea prevederilor art. 141 din Legea nr. 84/1995, cererea de publicare a posturilor scoase la concurs a fost supusă avizării ministerului, care are atribuţia de a coordona întregul sistem de învăţământ şi care, astfel, nu a autorizat publicarea anumitor posturi.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, faţă de capătul principal de cerere referitor la anularea HG nr. 1011/2001, act care nu a fost emis de minister.
Pârâtul I.C. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, în temeiul art. 115 C. proc. civ. cu preferire la art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, şi art. 16 din Legea nr. 554/2004, susţinând, în esenţă, că în ceea ce priveşte solicitarea reclamantei şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, astfel că nu există din partea sa un refuz nejustificat de a rezolva cererea.
Pârâtul D.M.C. a invocat, la rândul său, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive pentru motive identice cu cele expuse de pârâtul I.C.
Pârâtul Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, arătând că reclamata nu a formulat reclamaţie administrativă împotriva HG nr. 1011/2001, a cărei anulare o solicită prin cererea de chemare în judecată.
Prin încheierea din 31 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D.M.C., reţinând că acesta a semnat adresa nr. 28953 din 15 martie 2006 a cărei anulare se solicită prin cererea de chemare în judecată. Prin aceeaşi încheiere, Curtea de apel a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României, reţinând că actele administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricând, în raport cu dispoziţiile art. 7 alin. (5) cu referire la art. 11 din Legea nr. 554/2004.
În cauză, în temeiul art. 49 şi urm. C. proc. civ., a formulat cerere de intervenţie N.F. prin care solicită, în principal, constatarea nulităţii deciziei nr. 876 din 20 octombrie 2006, emisă de A.B., rectorul U.S.H., privind încetarea contractului său individual de muncă la Facultatea de drept şi administraţie publică din cadrul Universităţii, precum şi, în temeiul art. l5 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării aceleiaşi decizii. Intervenientul solicită instanţei să constate faptul că este legal şi valabil contractul său de muncă încheiat cu Universitatea pe durată nedeterminată şi înregistrat sub nr. 169 din 7 martie 2005, precum şi contractul de editare nr. 4 din 19 ianuarie 2005, încheiat cu SC M.M.R.M. SRL pentru perioada anii 2005 şi 2006, atâta timp cât aceste contracte nu au fost anulate, revocate la începutul anului şcolar, iar obligaţiile contractuale nu au fost încălcate de către părţi. Intervenientul susţine că aparţine instanţei de contencios administrativ competenţa de a se pronunţa asupra cererii sale, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
La termenul de judecată din 12 septembrie 2007, pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a rectorului A.B., susţinând că acesta nu are calitate procesuală pentru a reprezenta în instanţă U.S.H., în sensul dispoziţiilor art. 93 alin. (2) din Legea nr. 84/1995 şi ale art. 74 alin. (l) din Legea nr. 128/1997, întrucât prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4441 din 2 august 2004 s-a dispus neconfirmarea domnului A.B. în funcţia de rector al Universităţii.
3. Soluţia instanţei de fond.
Prin încheierea din 30 ianuarie 2008, Curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie formulată de N.F., apreciind că aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 49 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 19 martie 2008, Curtea de apel, în temeiul art. l37 C. proc. civ., a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii de reprezentant a rectorului A.B. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a acordat părţilor cuvântul cu privire la excepţii şi la fondul cauzei şi a amânat pronunţarea pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise.
Prin sentinţa civilă nr. 1165 din 9 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta U.S.H.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a rectorului A.B., instanţa a reţinut că, în acord cu prevederile art. 1162 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, introduse prin Legea nr. 480/2006, Senatul U.S.H., prin Hotărârea nr. 53 din 24 ianuarie 2007, a înfiinţat funcţia de preşedinte al Universităţii, ordonator de credite, în care a fost numit prof. univ. dr. A.B., fiind astfel acoperită nulitatea cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.C., instanţa a reţinut că acesta are calitate procesuală pasivă întrucât a semnat actul a cărui anulare se solicită prin acţiune.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că Ministerul Educaţiei şi Cercetării are atribuţia de a coordona întregul sistem de învăţământ, potrivit art. 141 din Legea nr. 84/1995, iar universităţile particulare au fost monitorizate încă de la înfiinţare, conform prevederilor Legii nr. 88/1993, ale hotărârilor Guvernului referitoare la specialităţile şi catedrele autorizate, şi ale art. 81 din Legea nr. 128/1997. Totodată, se reţine că nu există nicio prevedere în legislaţie care să excepteze universităţile particulare de la normele comune şi coordonarea ministerului, acest fapt fiind dovedit şi de faptul că reclamanta a solicitat avizul ministerului pentru publicarea posturilor vacante, a cunoscut şi a acceptat eliminarea posturilor de către minister, achitând doar contravaloarea publicării posturilor avizate, care nu au fost eliminate. Mai reţine instanţa că situaţii similare se întâlnesc şi în privinţa altor universităţi, iar reclamanta trebuie să îşi supună activitatea standardelor naţionale, conform prevederilor art. 103 şi art. 104 din Legea nr. 84/1995.
4. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei civile nr. 1165 din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta U.S.H. din Bucureşti, iar împotriva încheierii din 30 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de apel a declarat recurs intervenientul N.F.
I. În recursul declarat de U.S.H. Bucureşti se arată că soluţia instanţei de fond în privinţa excepţiilor ridicate de pârâţi este legală şi temeinică, dar în ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond criticile vizează faptul că:
- hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
- hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În motivele de recurs se arată că, potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 1995, modul de organizare al procesului de învăţământ, respectiv formula de învăţământ de zi, seral, cu frecvenţă redusă şi la distanţă, este atributul exclusiv al instituţiei de învăţământ superior, iar autorizarea nu se referă la formele de învăţământ ci la specializări, iar Legea nr. 88/1993 şi Legea nr. 84/1995 nu se referă la autorizarea sau acreditarea formelor de învăţământ, singura condiţie impusă de lege instituţiilor de învăţământ superior este ca acestea să aibă forme de învăţământ de zi la specializarea respectivă.
De aceea tăierea celor 13 posturi de pe lista posturilor didactice vacante propuse pentru scoaterea la concurs de către reprezentanţii D.G.I.S. din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării se apreciază ca fiind abuzivă, neavând nici un temei legal.
Şi refuzul R.A.M.O. de a publica posturile este criticat în motivele de recurs pentru că nu există nicio prevedere legală care să confere Ministerului Educaţiei şi Cercetării competenţa de a aviza sau de a aproba statele de funcţii, implicit posturile didactice vacante scoase la concurs de instituţiile de învăţământ superior. Din contră, potrivit prevederilor art. 84 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 „Statul de funcţii al personalului didactic se avizează de Consiliul Facultăţii şi se aprobă de Senatul Universitar", iar art. 58 alin. (4) prevede că „Anunţarea publică a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau transformate se face de către instituţia de învăţământ superior, în Monitorul Oficial al României şi cel puţin într-un ziar de circulaţie naţională, precum şi prin afişare la sediu, în cel mult 45 de zile de la data începerii semestrului universitar".
Oricum, lipsa de organizare şi funcţionare a R.A.M.O. nu prevede că această persoană juridică ce desfăşoară activitate de interes public naţional şi care funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, s-ar subordona în vreun fel Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi, de aceea, refuzul acestei autorităţi apare ca nejustificat.
Este criticată soluţia instanţei de fond pentru că nu cuprinde motivele pentru care acţiunea a fost respinsă faţă de pârâţii, D.M.C., director general al D.G.I.S. din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, I.C., consilier la D.G.I.S. din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, L.M., director al R.A.M.O. şi Guvernul României.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi, în consecinţă, admiterea acţiunii reclamantei.
II. În recursul declarat de intervenientul F.N., este criticată soluţia instanţei de fond prin care a fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâţilor Ministerul Educaţiei şi Cercetării, D.C. şi I.C., cerere formulată în temeiul dispoziţiilor art. 49, art. 50, art. 51 C. proc. civ.
În motivele de recurs se arată că intervenţia a fost for mulată având în vedere dreptul subiectiv la apărare, dreptul la un proces echitabil, dreptul la viaţă intimă şi privată.
Sunt apoi prezentate motivele pentru care a fost formulată cererea de intervenţie.
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului declarat de U.S.H..
5. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat de U.S.H. şi va admite recursul declarat de N.F. împotriva Încheierii din 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
I. Recursul declarat de U.S.H. va fi respins pentru următoarele considerente:
Litigiul dintre părţi s-a ivit în momentul în care reclamanta U.S.H. a solicitat Ministerului Educaţiei şi Cercetării avizarea posturilor vacante pentru care urma să se organizeze concurs în vederea ocupării lor.
Din această listă, un număr de 13 posturi nu au fost autorizate. Această listă, cu cele autorizate, a fost publicată în Monitorul Oficial, iar ulterior, reclamanta a solicitat publicarea în Monitorul Oficial, Partea a III-a şi a listei posturilor neavizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Reclamanta s-a adresat instanţei tocmai pentru refuzul publicării celor 13 posturi vacante, nevizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru nelegalitatea avizării posturilor vacante de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Atât în acţiune cât şi în motivele de recurs, reclamanta a recunoscut faptul că lista posturilor vacante a fost înaintată pentru avizare la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, dar că, de fapt, această avizare nu are niciun suport real.
Aceste susţineri ale reclamantei-recurente sunt nefondate pentru că, potrivit prevederilor Legii nr. 84/1995, republicată şi modificată, Ministerul Educaţiei şi Cercetării coordonează întregul sistem de învăţământ superior, atât cel privat cât şi cel de stat, iar potrivit art. 15 alin. (9) din acelaşi act normativ, instituţiile de învăţământ superior sunt coordonate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu respectarea autonomiei universitare.
Reclamanta fiind o universitate particulară acreditată, înfiinţată prin lege, face parte din sistemul naţional de învăţământ şi trebuie să se supună dispoziţiilor Legii nr. 84/1995.
Avizarea posturilor vacante s-a făcut în raport de statele de funcţiuni aprobate de conducerea U.S.H. Bucureşti pentru anul universitar 2005/2006 şi structura U.S.H. aprobată prin HG nr. 916 din 11 august 2005, publicată în M. Of. nr. 766 din 23 august 2005.
Reclamanta nu a putut demonstra nelegalitatea măsurii dispuse de Ministerul Educaţiei şi Cercetării ci invocă faptul că nu era necesară avizarea listei posturilor vacante în vederea publicării în Monitorul Oficial, ori, aşa cum am arătat mai sus, în calitatea sa de coordonator al instituţiilor de învăţământ superior, al respectării standardelor de către toţi membrii sistemului naţional de învăţământ, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (în prezent Ministerul, Educaţiei, Cercetării şi Inovării) are obligaţia de a lua toate măsurile ca actele normative ce vizează învăţământul să fie respectate, inclusiv în ceea ce priveşte posturile ce sunt scoase la concurs.
În aceste condiţii nici R.A.M.O. nu putea publica lista unor posturi vacante dacă acestea nu erau avizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Nu pot fi, deci, reţinute criticile care vizează aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond.
Referitor la criticile din recurs ce vizează nemotivarea soluţiei acestea vor fi respinse pentru că instanţa de fond a prezentat motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, potrivit art. 261 C. proc. civ.
II. Recursul declarat de intervenientul N.F. va fi admis pentru următoarele considerente:
În faţa instanţei de fond, la data de 6 septembrie 2007 s-a formulat o cerere de intervenţie, întemeiată pe dispoziţiile art. 49 şi urm. C. proc. civ.
În cadrul acestei cereri de intervenţie, intervenientul a solicitat suspendarea deciziei nr. 876 din 20 octombrie 2006 a Rectorului U.S.H. prin care i-a fost restructurat postul de conferenţiar universitar de la U.S.H., tardivitatea, ilegalitatea şi nulitatea Deciziei nr. 876 din 20 octombrie 2006.
Instanţa de fond a acordat cuvântul părţilor pe admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie formulată de petentul N.F. (şi nu N.N. cum s-a trecut în încheierea din 23 ianuarie 2007) la 23 ianuarie 2007 şi având nevoie pentru a delibera asupra admisibilităţii în principiu a acestei cereri a fost amânată pronunţarea la 30 ianuarie 2008.
La dosarul cauzei minuta pronunţării asupra cererii de intervenţie are data de 30 ianuarie 2008, dar încheierea prin care cererea de intervenţie formulată de N.F. a fost respinsă ca inadmisibilă este datată la 23 ianuarie 2008.
Oricum, încheierea prin care s-a respins cererea de intervenţie ca inadmisibilă (deşi este datată 23 ianuarie 2008, pronunţarea s-a făcut la 30 ianuarie 2008, conform minutei şi încheierii de amânarea pronunţării din 23 ianuarie 2008) nu este motivată de instanţa de fond.
Nici cu ocazia motivării soluţiei pronunţate pe fond nu s-au făcut referiri la cererea de intervenţie şi motivele pentru care această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă.
Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.
De altfel, chiar C.E.D.O. (vezi Cauza Albina împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 § 1 din C.E.D.O. şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţă care are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Cum în cauză cererea de intervenţie formulată a fost respinsă fără nicio motivare, în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi casată încheierea din 30 ianuarie 2009 şi trimisă cererea de intervenţie spre rejudecare instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.S.H. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1165 din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de N.F. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea atacată şi trimite cererea de intervenţie în interes propriu formulată de N.F., aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2277/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2290/2009. Contencios → |
|---|
