ICCJ. Decizia nr. 2296/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2296/2009
Dosar nr. 1593/54/2008
Şedinţa publică din 30 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.S. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând obligarea la plata sumei de 1.000.000 RON pentru daunele produse în mod abuziv, prin confiscarea fără temei legal a proprietăţii familiei sale şi demolarea acesteia.
Motivându-şi cererea, reclamantul arată că la 24 mai 2001 a notificat în scris statul român, prin M.F.P., în baza Legii nr. 10/2001, solicitând ca în schimbul proprietăţii care nu mai putea fi restituită să-i fie acordate despăgubiri, dar nu a primit nici un răspuns.
Reclamantul mai arată că la 10 aprilie2008 a depus un memoriu, la care pârâtul Guvernul României a răspuns prin adresa nr. X din 12 mai 2008, dar în care nu se face referire la notificarea depusă, conţinutul acesteia şi la poziţia Guvernului României faţă de aceasta.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al statului român, întrucât în faţa instanţelor de judecată această calitate revine M.F.P., precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, apreciindu-se că Guvernul nu poate fi chemat în judecată pentru verificarea soluţionării unor petiţii adresate S.G.G. sau Primului Ministru.
La 12 noiembrie 2008, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la achitarea sumei de 1.000.000 lei (echivalentul a 300.000 euro) pentru nesoluţionarea satisfăcătoare a cererii sale din 10 aprilie2008 şi pentru faptul că A.N.R.P., din subordinea directă a Guvernului, nu a soluţionat o cerere din 01 noiembrie 2007.
Prin sentinţa nr. 326 din 27 noiembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În privinţa celor două excepţii invocate de pârât prin întâmpinare s-a apreciat că sunt neîntemeiate, Guvernul fiind autoritatea care stă în justiţie în calitate de pârât în cazul unei cereri apreciate de reclamant ca nesoluţionată în termen.
Cu privire la rezolvarea nefavorabilă sau care îl nemulţumeşte pe un petiţionar s-a reţinut că aceasta nu echivalează cu un refuz nejustificat – aşa cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 – dacă soluţia dată cererii a avut temei legal, întrucât autoritatea administrativă este obligată doar să răspundă cererii, nu să dea un curs favorabil acesteia.
Curtea de Apel Craiova a considerat că reclamantului i s-a dat răspuns în termen legal şi în conformitate cu normele de competenţă, iar împrejurarea că acesta nu este mulţumit de răspunsul primit nu echivalează cu refuz nejustificat de rezolvare şi nu îi dă dreptul la despăgubiri.
Împotriva sentinţei nr. 326 din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul C.S., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ.
A învederat reclamantul, prin motivele de recurs, în esenţă, că sentinţa pronunţată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică, fiind probat în cauză că la petiţiile pe care le-a formulat în perioada anilor 2001-2007 nu s-a primit vreun răspuns, favorabil sau nefavorabil.
A arătat recurentul, de asemenea, că pentru clarificarea definitivă a situaţiei instanţa de fond trebuia să introducă în proces A.N.R.P. şi că în mod nelegal nu s-a dispus obligarea, fie a Guvernului României, fie a A.N.R.P., la soluţionarea într-un fel sau altul (favorabil sau nefavorabil), a petiţiilor sale.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri se înţelege, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede altfel.
De asemenea, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
În fine, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Autoritatea administrativă este obligată, potrivit legii, să răspundă cererii petiţionarului, iar nu să dea acesteia o rezolvare favorabilă; de aceea, răspunsul dat petiţionarului, în termen legal şi în conformitate cu reglementările în vigoare, nu echivalează cu un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, sau cu nesoluţionarea în termen legal a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeaşi lege, şi nu dă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, potrivit art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, mai sus menţionat.
În cauză, petiţia reclamantului înregistrată sub nr. 15D/5400/ 2008 la S.G.G. României - prin care recurentul afirma că i-au fost lezate drepturile sale reglementate de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cele ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente - a fost transmisă, potrivit dispoziţiilor OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, spre competenţă soluţionare, instituţiei publice care avea ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, anume A.N.R.P.
Despre această transmitere a petiţiei, către A.N.R.P. , reclamantul recurent a fost încunoştinţat, în termenul legal de 30 de zile de la primire, cu adresa nr. X din 12 mai 2008.
În aceste condiţii, se reţine că este legală şi temeinică hotărârea primei instanţe prin care s-a respins acţiunea reclamantului şi că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate, împrejurare faţă de care se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul C.S. împotriva sentinţei nr. 326 din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.S. împotriva sentinţei civile nr. 326 din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2276/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2352/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
